Hugh Laurie la Sala Palatului

Ca tot omul, m-am uitat la “House MD”. Pentru că mi-a plăcut, am văzut și episoadele vechi din “Fry & Laurie”. Foarte englezesc show-ul, dar mi-a plăcut și ăsta.

Când Hugh Laurie s-a apucat de scos albume (că de cântat cânta deja de destulă vreme), le-am ascultat și pe ele. Mi-au plăcut și ele. Suficient de mult ca să vreau să-l văd live.

Hugh Laurie & The Copper Bottom Band

Oricât văzusem, oricât ascultasem, nimic nu m-a pregătit pentru ce s-a întâmplat sâmbătă seara pe scena Sala Palatului (felicitări că după atâția ani a funcționat în fine și aerul condiționat sau ce ventilație e în sala respectivă).

Am și eu la activ câteva concerte care m-au marcat la modul total, fără rețineri – Manu Chao, Robert Plant… După seara de sâmbătă, Hugh Laurie a ajuns în Top 3-ul meu personal.

La trei ani după primul album, Laurie se bucură ca un copil de fiecare moment pe care îl petrece pe scenă. Actorul cu vechi ștate pare să nu poată depăși gratitudinea de a putea fi pe scenă ca muzician. Și a știut să se înconjoare cu muzicieni pe măsură. Nu numai profesioniști desăvârșiți, dar în primul rând oameni care să cânte cu plăcere și poftă de viață.

Laurie este în primul rând un entertainer, iar spectacolul său exact asta a fost, entertainment de cel mai înalt nivel. Mai degrabă un musical decât un concert, a avut toate ingredientele necesare – cântece (genială alegerea repertoriului de la Leadbelly și Bessie Smith, trecând prin Louis Prima și Billy Taylor/Nina Simone, până la Randy Newman), actorie, dialog, dans… Totul susținut de o infrastructură foarte atent gândită – decoruri, lumini, costume.

Încă și mai rar, cei de pe scenă nu au lăsat vreun moment senzația că ar fi venit să semneze condica. Cu siguranță un show îndelung repetat și pus la punct în cele mai mici detalii, nimeni de pe scenă nu a lăsat vreun moment altă impresie decât a plăcerii de participa. Un spectacol care a profitat de toate atuurile lui Laurie – actor, regizor, instrumentist, cântăreț, cu o distribuție de excepție.

Au fost oameni care au strâmbat din nas. Vor fi întotdeauna, orice s-ar întâmpla pe scenă. I-aș compătimi, dacă m-ar interesa părerea lor ofilită. Dacă ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara nu le-a bucurat sufletele, probabil că nimic nu poate să o facă.

Cât despre mine, nu pot decât să fiu profund recunoscător că am avut ocazia să trăiesc acest moment. Atât.

PS: Am fi postat poze, ca de obicei, pe pagina de Facebook a blogului, dar organizatorii au anunțat interdicția totală de a introduce camere foto în sală.


Hugh Laurie este

nu numai un actor de (mare) succes, ci și regizor, muzician, scriitor… Din categoria “enervanților” care par să facă orice numai la cel mai înalt nivel.

În 1996 a publicat “The Gun Seller”, care a devenit un bestseller. Tot umorul sec, unul dintre deliciile personajului Greg House se regăsește în această carte aclamată atât de critici, cât și de public. Cei care se așteptau doar la o carte funny au fost surprinși de rollercoaster-ul unei comedii negre, un thriller mult mai amețitor decât anticipaseră.

Au existat planuri de adaptare pentru ecran, Laurie a lucrat și la un scenariu, dar care încă nu s-a materializat.

Continuarea, care ar trebui să se numească “The Paper Soldier”, ar fi trebuit să apară inițial în 2007. Doar că scriitorul nici măcar nu s-a apucat de scris până la data anunțată, așa că a fost amânată până în 2009. Când iar nu a fost gata. Ca să citez autorul, „The Paper Soldier is late. Very late. Very very late.” Atât de întârziată încât acum nici măcar nu mai are un termen.

Muzicianul Hugh Laurie are deja două albume la activ, “Let Them Talk” (2011) și “Didn’t It Rain” (2013). De cântat, cânta deja de mult, nu era vreun secret și apăruse în diverse show-uri, de la “A Bit of Fry & Laurie” până la spectacolele de caritate ale Band From TV. Chiar și Meat Loaf l-a invitat pe “If I Can’t Have You”, de pe “Hang Cool Teddy Bear” (2010).

Sâmbătă, posesorii de bilete îl vor putea vedea live pe scena Sălii Palatului. Ceilalți, pot oricând viziona “Live On The Queen Mary”, dvd-ul live de anul trecut, înregistrat evident pe celebrul RMS Queen Mary, astăzi transformat în hotel de lux.


Terapia muzicală vindecă orișice boală

La momentul serialului “House MD” era cel mai bine plătit actor de televiziune. Și cânta.

Scotea replici memorabile, de genul “Ability isn’t always enough. Just ask Yngwie Malmsteen.” (asta a ajuns și pe site-ul lui Malmsteen). Și iar cânta. Ba la pian (sau orgă Hammond), ba la chitare, ba chiar și cu vocea.

Hugh Laurie la Montreux Jazz Festival

Așa că, de-a dreptul inevitabil, a ajuns să și înregistreze. Primul album, “Let Them Talk”, a escaladat topurile cam peste tot (locul 16 în US Billboard 200, locul 1 în US Blues Albums, locul 1 în UK Albums Chart, și tot așa).

Asta se întâmpla în 2011, după ce se dusese să înregistreze în New Orleans, în pelerinaj la Mecca lui muzicală.

În 2013, periplul de blues continuă, doar că baza s-a mutat în Los Angeles. Noul album, “Didn’t It Rain”, va apărea la începutul lunii mai. Tot blues, ceva mai modern, din ce am reușit să ascult deja. Din punctul meu de vedere, Hugh Laurie (dacă mai era cineva care nu s-a prins despre cine e vorba) nu este un actor care face pe cântărețul. Mai degrabă un bluesman care joacă în filme.