Hugh Laurie la Sala Palatului

Ca tot omul, m-am uitat la “House MD”. Pentru că mi-a plăcut, am văzut și episoadele vechi din “Fry & Laurie”. Foarte englezesc show-ul, dar mi-a plăcut și ăsta.

Când Hugh Laurie s-a apucat de scos albume (că de cântat cânta deja de destulă vreme), le-am ascultat și pe ele. Mi-au plăcut și ele. Suficient de mult ca să vreau să-l văd live.

Hugh Laurie & The Copper Bottom Band

Oricât văzusem, oricât ascultasem, nimic nu m-a pregătit pentru ce s-a întâmplat sâmbătă seara pe scena Sala Palatului (felicitări că după atâția ani a funcționat în fine și aerul condiționat sau ce ventilație e în sala respectivă).

Am și eu la activ câteva concerte care m-au marcat la modul total, fără rețineri – Manu Chao, Robert Plant… După seara de sâmbătă, Hugh Laurie a ajuns în Top 3-ul meu personal.

La trei ani după primul album, Laurie se bucură ca un copil de fiecare moment pe care îl petrece pe scenă. Actorul cu vechi ștate pare să nu poată depăși gratitudinea de a putea fi pe scenă ca muzician. Și a știut să se înconjoare cu muzicieni pe măsură. Nu numai profesioniști desăvârșiți, dar în primul rând oameni care să cânte cu plăcere și poftă de viață.

Laurie este în primul rând un entertainer, iar spectacolul său exact asta a fost, entertainment de cel mai înalt nivel. Mai degrabă un musical decât un concert, a avut toate ingredientele necesare – cântece (genială alegerea repertoriului de la Leadbelly și Bessie Smith, trecând prin Louis Prima și Billy Taylor/Nina Simone, până la Randy Newman), actorie, dialog, dans… Totul susținut de o infrastructură foarte atent gândită – decoruri, lumini, costume.

Încă și mai rar, cei de pe scenă nu au lăsat vreun moment senzația că ar fi venit să semneze condica. Cu siguranță un show îndelung repetat și pus la punct în cele mai mici detalii, nimeni de pe scenă nu a lăsat vreun moment altă impresie decât a plăcerii de participa. Un spectacol care a profitat de toate atuurile lui Laurie – actor, regizor, instrumentist, cântăreț, cu o distribuție de excepție.

Au fost oameni care au strâmbat din nas. Vor fi întotdeauna, orice s-ar întâmpla pe scenă. I-aș compătimi, dacă m-ar interesa părerea lor ofilită. Dacă ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seara nu le-a bucurat sufletele, probabil că nimic nu poate să o facă.

Cât despre mine, nu pot decât să fiu profund recunoscător că am avut ocazia să trăiesc acest moment. Atât.

PS: Am fi postat poze, ca de obicei, pe pagina de Facebook a blogului, dar organizatorii au anunțat interdicția totală de a introduce camere foto în sală.



Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s