Rolul femeilor în industria muzicală, dezbătut în cadrul Mastering the Music Business 2021

De la muzică clasică și jazz până la compoziție și producție, femeile au depășit de-a lungul secolelor enorm de multe limite în muzică, însă un studiu recent realizat de EBU Media Intelligence Service arată că femeile reprezintă doar 30% din întreaga forță de muncă din industria muzicală. Acest subiect va fi abordat și în cadrul celei de-a șasea ediție a conferinței Mastering The Music Business 2021 (MMB) ce va transforma Bucureștiul în kilometrul zero al industriei muzicale.

Ca în fiecare an, una dintre cele mai așteptate dezbateri din cadrul MMB este Women in Music în care invitați din întreaga lume tratează subiecte ca rolul femeilor în industria muzicală, ușurința cu care se pot angaja în acest domeniu, experiențele personale de succes, dar și statisticile privind numărul femeilor în diferite domenii de activitate.

Anca Lupeș, fondatoarea conferinței MMB, a subliniat faptul că „industria muzicală din România și nu numai trebuie să devină mai diversă, mai echitabilă și mai incluzivă în beneficiul tuturor. Prin invitatele noastre, dar și prin seria de dezbateri și workshopuri dedicate vom celebra reușitele lor ca artiști, interpreți, compozitori sau producători și vom aborda subiecte dificile, dar necesare pentru a promova o industrie muzicală corectă și sustenabilă.

Printre invitatele ediției de anul ăsta se numără Arielle Fischer (DE), Artist and Label Partnership Manager pentru Europa de Est la Spotify, Neeta Ragoowansi (USA), președinte Music Managers Forum USA și Global Co-Chair Women in Music, Kornelia Binicewicz (PL), fondatoarea brandului Ladies on Records și Pia Hoffman (DE), compozitor și supervizor de muzică de film.

Masterclass Spotify

Arielle Fischer se ocupă de relația cu artiștii și casele de discuri din regiune, planifică campanii de marketing pentru artiști, susține masterclass-uri pentru parteneri cu privire la modul de utilizare a instrumentelor Spotify și împărtășește cele mai bune practici pentru a profita la maximum de platformă. În cadrul MMB 2021, Arielle va susține un workshop pentru artiștii din România care vor să învețe cum să fie vizibili pe Spotify și cum să folosească platforma în favoarea lor.

Panel Women in Music

Neeta Ragoowansi este avocat în domeniul divertismentului și profesionist în business-ul

muzical de peste 25 de ani. Prin munca ei, Neeta ajută femeile din muzică, tehnologie și drept să își folosească puterea pentru a-și crea viețile, business-urile și carierele pe care le iubesc și să își protejeze și monetizeze proiectele creative și proprietățile intelectuale. Pe lângă multe alte roluri, Neeta face parte din consiliile de administrație ale Women in Music și The American Bar Association’s Forum on Entertainment and Sports Law.

Kornelia Binicewicz este colecționară de muzică, antropolog cultural, fondatoarea brand-ului Ladies on Records, DJ și explorator al muzicii feminine din anii ’60, ’70 și ’80. Locuiește pe o insulă de lângă Istanbul și călătorește prin toată lumea, căutând muzică fascinantă și povești impresionante de împărtășit. Pasiunea ei pentru muzică a adus-o în Turcia, unde a început să exploreze scena muzicală a femeilor din Turcia, o lume nedescoperită.

Panel Music in Films

Pentru mai bine de un deceniu, Pia Hoffmann este unul dintre cei mai importanți supervizori de muzică pentru film și televiziune din Europa, este responsabilă de Schwesterherz Records (o casă de discuri pentru artiștii talentați emergenți) și Patenkind Records (o casă de discuri pentru coloane sonore) și unul dintre cei mai prezenți vorbitori la congrese de muzică și un lector înflăcărat pentru studenții de film și participanții la festival.

Pe 1 martie, organizatorii MMB au anunțat înscrierile pentru programul MEWEM (Mentorship Program for Women Entrepreneurs in Music Industry) – primul program de mentorat dedicat femeilor din industria muzicală. Până pe 18 aprilie, femeile aflate la începutul carierei lor în music business se pot înscrie gratuit la MEWEM completând formularul de aici: http://rawmusic.ro/mewem .

MMB 2021 va avea loc în perioada 18-20 mai. Pentru mai multe informații despre speakeri și temele abordate intrați pe https://www.masteringthemusicbusiness.ro/.

________________________________________

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor, managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele cinci ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii. Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music. Mastering the Music Business este susținut de HEMI (Hub for the Exchange of Music Innovation), proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă.


Au început înscrierile pentru primul program de mentorship dedicat femeilor din industria muzicală din Romania

Până pe 18 aprilie, femeile aflate la începutul carierei lor în music business se pot înscrie gratuit la MEWEM (Mentorship Program for Women Entrepreneurs in Music Industry) – primul program de mentorat dedicat doamnelor și domnișoarelor din industria muzicală din Romania. 10 femei-lider din industria muzicală vor ghida 10 femei la început de drum timp de 3 luni, perioadă în care le vor oferi sprijin, informații, inspirație și vor împărtăși experiențe de învățare ingenioase.

Programul MEWEM este o premieră pentru industria muzicală din Romania și adresează o problemă frecventă din industriile culturale și creative –  subreprezentarea profesională a femeilor. Cu toate că scena românească se bucură de prezența multor artiste, mediul antreprenorial din spatele scenei este în continuare dominat de bărbați. Aceasta nu este o problemă specifică doar pieței muzicale românești – un studiu recent realizat de EBU Media Intelligence Service arată că femeile reprezintă doar 30% din întreaga forță de muncă din industria muzicală globală.

Prin intermediul acestui proiect, ne propunem să dăm tonul unei schimbări care să echilibreze reprezentarea de gen în industriile creative și să încurajeze evoluția profesională a femeilor. Mentorii din program sunt femei cu poziții cheie în industria muzicală românească –  manageri de artiști sau de case de discuri, promoteri de festivaluri, specialiste în comunicare și artiste independente – care și-au construit carierele în ani de muncă și care vor oferi sfaturi și inspirație femeilor ce acum pășesc pe acest drum” declară Carina Sava, coordonatoarea proiectului si una dintre cei 10  mentori.

Mentorii programului MEWEM Romania vor fi:

Alina Manole – Artist independent
Anca Lupeș – Fondatoare Mastering the Music Business
Anamaria Hancu – Communications Manager INNA & Antonia
Carina Sava – Fondatoare și artist manager Watermelon Agency
Cristina Bazavan- Jurnalist, specialist în comunicare
Ioana Chereji – PR Manager UNTOLD & Neversea
Iulia Pop – Co-fondatoare & PR Manager Overground Music
Iulia PopoviciJurnalist, curator de arte performative
Laura Coroianu – Managing Partner EMAGIC 
Olga Juverdeanu – CEO Global Records

Înscrierea în program este gratuită prin completarea formularului disponibil pe http://rawmusic.ro/mewem. Înscrierile se vor desfășura în perioada 1 martie – 18 aprilie 2021, iar numele celor 10 participante selecționate pentru participarea în proiect se vor anunța în data de 26 aprilie. Programul va consta în participarea la sesiuni one-to-one cu mentorii, la workshop-uri și întâlniri pe diverse teme legate de industria muzicală.

MEWEM Romania este organizat de Asociația RAW Music, co-finanțat prin programul Europa Creativă, susținut de Mastering the Music Business și Women in Music Romania.


Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 17 – 19 martie la conferința Mastering The Music Business

Timp de 3 zile, în perioada 17 – 19 martie, conferința Mastering The Music Business (MMB) transformă Bucureștiul în capitala muzicii, devenind locul în care artiști din toate genurile muzicale se vor întâlni și vor avea ocazia să împărtășească idei cu profesioniști de succes din țară și din străinătate. Producători ai industriei muzicale globale și bookeri ai unor festivaluri importante la nivel european vor veni la MMB pentru a întâlni și asculta peste 15 trupe românești și internaționale în cadrul MMB Showcase Festival.

Cea de-a cincea ediție a Mastering the Music Business aduce numeroși speakeri români și internaționali, din industria muzicală și din industriile adiacente, atât din România, cât și din Franța, Marea Britanie, Olanda, Italia, Belgia, Ungaria sau Statele Unite ale Americii. Aceștia le vor prezenta participanților la conferință idei și tehnologii noi din industrie, dar și povești de succes.

Printre speakerii internaționali care vor fi prezenți la Hotel Caro în perioada 17-19 martie se regăsesc: Ralf Niemczyk (DE) – autor, podcaster și cunoscut jurnalist de la Rolling Stone Magazine Germania, Philippe Weiss (CH) – unul dintre cei mai importanți ingineri de sunet  din industrie având în portofoliu artiști ca Madonna, David Guetta, Usher, Kendrick Lamar, Selah Sue, Drake sau Alicia Keys, Robert Meijerink (NL) – booking manager la Eurosonic Noorderslag, cel mai mare festival de tip showcase din Europa, Corinne Sadki (FR) – președinte al European Music Exporters Exchange (EMEE), Maria Romana Francesca Trainini (IT) – fondator al Independent Music Publishers Forum și mulți alții.

Printre speakerii români se numără: Edy Chereji – unul dintre creatorii festivalurilor Untold și Neversea, Laura Coroianu și Guido Janssens – fondatorii EMAGIC și organizatorii Awake Festival, Titus Carole – Production Manager al festivalului Electric Castle, dar și artiști consacrați ca Tudor Chirilă – actor, solist, scriitor și jurat în cadrul emisiunii Vocea României,  Dan Byron – solistul trupei byron, Doru Trăscău – vocea trupei The Mono Jacks, Cornel Ilie – solistul trupei Vunk și mulți alți oameni de radio, promoteri sau reprezentanți ai caselor de discuri.

Lista completă a speakerilor se găsește aici: https://masteringthemusicbusiness.ro/speakers/

Taxa de acces la toate activitățile MMB 2020 este de 299 de lei și include participarea la conferință în zilele de 17 -19 martie, la Hotel Caro, și acces la showcase-urile din cadrul MMB Showcase Festival din serile de 17 -19 martie de la Expirat.

Bilete se găsesc aici: https://masteringthemusicbusiness.ro/tickets/

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel  baza de fani.
Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.


Mastering the Music Business 2020: Cum să devii un artist de succes în 10 workshop-uri.

În perioada 17-19 martie, a cincea ediție a conferinței Mastering The Music Business (MMB) va transforma Bucureștiul în kilometrul 0 al industriei muzicale. Capitala devine locul în care artiști din toate genurile muzicale se vor întâlni și vor avea ocazia să împărtășească idei cu profesioniști de succes din țară și din străinătate.

Workshops MMB

Anul acesta, ziua dedicată workshopurilor va fi 17 martie. Acestea vor fi susținute de specialiști cunoscuți din industrie care vor aborda teme de interes într-un mod mult mai aplicat și la subiect. Printre altele, participanții vor învăța tehnici de scriere a unui cântec, vor înțelege mai bine legislația, vor învăța cum să realizeze conținut multimedia și cum să-l amplifice și vor afla cum să organizeze un festival prin jocuri de business.

Cum să scrii versuri memorabile

Când vine vorba despre cântece bune, rimele nu sunt totul. Dan Byron, solistul și omul din spatele versurilor trupei byron, revine pentru al treilea an consecutiv cu workshop-ul de songwriting. Dan va vorbi despre știința de a scrie un cântec, despre modalitățile prin care artiștii pot scrie muzică și versuri controlat, despre resursele disponibile și despre miturile dezvoltate în jurul ideii de songwriting.

Un vis devenit realitate: educație financiară pentru artiști

Dacă ar trebui ca artiștii să voteze cea mai complicată parte a meseriei lor, nu ar fi o surpriză ca răspunsul tuturor, la unison, să fie: bugetele, ANAF-ul și legislația mereu în schimbare. Tocmai de aceea, unul dintre cele mai așteptate workshop-uri din cadrul conferinței Mastering the Music Business este cel dedicat legislației și politicilor fiscale – Legislation and fiscal policy. Iulia Popovici, jurnalist, curator și critic de artă, cunoscută pentru expertize și diagnoze culturale (inclusiv privind regimul fiscal al lucrătorilor culturali) va traduce cadrele legislative și nu numai din legaleză pe înțelesul tuturor.

Anca Lupeș, fondator al conferinței Mastering The Music Business, spune că „nefiind un domeniu asociat cu creativitatea, artiștii preferă să nu se gândească prea mult la aspectele financiare și legislative ale industriei în care activează. Dar ele există și îi afectează independent de voința lor. Workshopul Iuliei aduce puțină lumină în viața boemă a artiștilor și le arată că lucrurile nu sunt așa de grele precum par, mai mult, îi va ajuta să devină artiști compleți.”

Jocuri pentru management artistic și organizarea unui festival

Dacă lucrezi în industria muzicală știi deja că organizarea unui festival sau managementul unui artist nu sunt floare la ureche, dar pot deveni. Ekaterina Bazhanova, unul dintre cei mai cunoscuți manageri artistici independenți din Rusia, va susține în cadrul conferinței MMB două workshopuri dedicate celor două subiecte – The Artist Management Game și The Festival Game. La baza acestor workshopuri vor sta două jocuri dezvoltate chiar de Ekaterina, jocuri care simulează situații reale din business și ajută participanții să înțeleagă principiile, dar și procesul decizional din spate.

Conținutul – liantul dintre artist și fani

Andras Bodrogi, specialist certificat YouTube și trainer partener al Google Ground Budapest, va ajuta participanții să înțeleagă importanța comunicării online, dar mai ales a conținutului video ca parte a planului de promovare prin workshopul – Boost Your Content! Multi-format content planning and creation for multi-platform activation. Cei care participă vor învăța despre cum să planifici și să creezi conținut, cum să-l multiplici în diferite formate și cum să construiești o strategie care să țină cont de resursele de timp și de bani ale fiecărui artist în parte.

Ziua dedicată workshop-urilor este prima din cele 3 zile ale conferinței Mastering the Music Business. Ele se vor desfășura la Hotel Caro, luni, 17 martie, iar lista completă a celor 10 workshop-uri este disponibilă pe: www.masteringthemusicbusiness.ro.

Biletele pentru accesul la workshopuri se pot cumpăra separat sau împreună cu accesul la conferință (bilet all access), de pe plaformele Ove.ro și iabilet.ro.

https://ove.ro/mastering-the-music-business-2020-conference-showcase-festival
https://www.iabilet.ro/bilete-mastering-the-music-business-2020-44259/

Despre MMB

Conferința Mastering the Music Business este primul și cel mai mare eveniment profesional organizat în România pe teme de industrie muzicală. Evenimentul se adresează artiștilor,  managerilor, agentiilor de booking, agențiilor de PR muzical și celorlalți reprezentanți ai industriei – tour manageri, avocați, promoteri, reprezentați ai label-urilor majore și independente. În cele patru ediții de până acum au participat peste 200 de speakeri din România, Europa și Statele Unite ale Americii.

În cadrul MMB Showcase Festival, festivalul asociat conferinței Mastering the Music Business, trupe românești și internaționale concertează atât în fața participanților la conferință, creându-și noi oportunități de business, cât și în fața publicului spectator la concerte – mărindu-și astfel  baza de fani.

Conferința MMB a fost înființată în anul 2016 și este organizată de Asociația RAW Music.


Mastering The Music Business, ediția princeps

Încet-încet, într-un alt ritm decât ne imaginam pe vremuri, industria muzicală românească se apropie de normalitatea și profesionalismul pe care îl vedem în țările fondatorilor music business-ului.

În acest efort de profesionalizare, Star Management (în colaborare cu ArCUB) anunță prima conferință internațională dedicată exclusiv industriei muzicale din România.

Mastering The Music Business

Mastering The Music Business se va desfășura pe parcursul a două zile, 16 și 17 februarie, în incinta Hanului Gabroveni din București și va avea participanți din cel puțin trei țări.

Sau, cum spune comunicatul de presă:

Pentru prima dată în România personalități din industria muzicală și industrii conexe vin să-și împartășească experiența și să-și povestească proiectele de succes, alături de specialiști de marcă din industria internațională. Participanți și invitați, public și speakeri au acum ocazia să facă schimb de idei sub același acoperiș.

Până în acest moment au confirmat prezența o serie de speakeri internaționali:
FRANK HESSING (GERMANIA) – Fondator al rețelei internaționale de consultanță în music business MusiConsult, rețea care acordă consultanță de business & servicii juridice pentru industria muzicală. Lucrează cu artiști ca Steve Vai, Sepultura sau companii ca SONY MUSIC și Eagle ROCK Entertainment.
GÖTZ SCHNEIDER-ROTHAART  (GERMANIA) –  Avocat. Expert certificat în legislație de copyright și media. Reprezintă la nivel național și internațional persoane și companii cu activitate in industrii creative ca: muzicală, de film, publicitate, fotografie, comerț online și mărci comerciale etc. Este trainer pentru avocați pe domeniul copyright și legislație media și este lector al Universității din Mainz în cadrul LL.M. Media Law Master Course.
THORSTEN “TODDIE” FREESE (GERMANIA) – Director general și Director International Distribution la Believe Digital Germany, unul dintre cei mai mari agregatori digitali, cu distribuție în toate principalele magazinele online de muzica: iTunes, Amazon, Deezer, Spotify etc, platforme de streaming video: YouTube, Dailymotion și rețele mobile: Vodafone și Orange.
DENIS FLORENT (FRANTA) – Strateg de radio și speaker international, Denis a creat cu succes modele de programming și marketing pentru formate de radio diverse – CHR, HOT AC, Dance, Music & News.

Din România, invitații care au confirmat până în acest moment sunt:
BOGDAN NAUMOVICI – unul dintre cei mai cunoscuți publicitari români, fondator al agenției 23 Communication Ideas.
CRISTINA BAZAVAN – Jurnalist și blogger. A fost  unul dintre oamenii cheie ai revistei Tabu, al cărei redactor șef a fost timp de 6 ani. A făcut parte din echipa care a creat brandul Europa FM și din echipa care a formatat şi rebrănduit Radio 21 la sfârșitul anilor ‘90. Susține anual un curs de branding personal pentru actori, la TIFF, în cadrul proiectului “10 pentru film” și a creat strategii de comunicare pentru oameni de muzica, actori și regizori romani.
CRISTIAN CHINA BIRTA – Este blogger și antreprenor online. Din 2013 este implicat în Kooperativa.ro, care inseamnă proiecte de nișă reunite sub umbrela de brand Kooperativa 2.0. A ținut peste 50 de cursuri de social media la solicitarea companiilor si agențiilor, fiind speaker la mai mult de 100 de evenimente în care subiectul principal a fost social media și comunicarea.
IRINA CARAIVAN – Fondator al platformei de crowdfunding Wearehere.ro, dedicată proiectelor creative și educative.
MARIA VOICAN – Avocat. Are o experiență de 15 ani în domeniul proprietății intelectuale (PI), cu practică predilectă în zona drepturilor de autor si conexe. Acum studiază Copyright la King’s College la Londra. Maria este alumna WIPO (World Intellectual Property Organization), are diplomă de Master în Intellectual Property Law de la Universitatea din Torino și Academia WIPO, a urmat o sumă de cursuri de specialitate, dar și alte studii postuniversitare. Este un trainer IP cu experiență și se implică în diverse proiecte de PI.
ROBERT GRAUR – Fondatorul DJSuperstore,  singurul magazin dedicat DJ-ilor din România, unde poți găsi cele mai importante branduri de echipamente de DJ și de producție muzicală. Pe lângă vânzarea și închirierea echipamentelor de DJ, Robert este implicat și în diverse proiecte de training pentru DJ și susține creșterea standardelor din industrie.
SERGIU BIRIS – Creatorul
Trilulilu.ro (2007) și Zonga (2012).
VLAD IRIMIA – Cunoscut în special ca Tataee, este un rapper și producător muzical român. Este unul din fondatorii formației românești de muzica hip hop,
B.U.G. Mafia.

Partenerii media ai evenimentului sunt: Rock FM, InfoMusic.ro, Bestmusic.ro, Metalhead.ro, Kooperativa 2.0

Pentru înscrieri și alte informații intrați pe www.masteringthemusicbusiness.ro