A fost și Musikmesse 2012
Postat: 26/03/2012 Înscris în: Instrumente, Music Business | Tags: amps, guitars, Musikmesse, trade Scrie un comentariuMai sărăcuț, mai de criză, dar mereu o plăcere pentru fani.
Singurii rămași la aceleași standarde probabil au fost Fender, ESP, Marshall, Warwick/Framus… Gibson și-au redus spațiul la jumătate față de anii anteriori, alții și mai mult. Sau nu au venit deloc. Asta este starea industriei și, ne place sau nu, reflectă performanțele fiecărui brand.
Dintre surprize, Marshall s-au apucat de făcut tobe (Natal), Caparison au venit pentru prima oară (cumpărați de engleji, deh), Grover Jackson a revenit cu GJ2 (da da, acel Jackson, care făcea chitare pentru Randy Rhoads).
Ca de obicei, multe cântări. Ca niciodată, mai că neanunțate. Programul online a fost ca și inexistent sau se schimba peste noapte. Cum îi era norocul fiecăruia, mai trecea pe la standuri, mai afla câte ceva inedit.
De data asta am stat mult pe lângă scena Agora. Mattias Eklundh (de ce ai vrea să-ți acordezi chitara în Si bemol minor 13, doar el știe), PRS band + friends (adică Bernie Marsden), un trio Whitesnake (Doug Aldrich, Michael Devin, Brian Tichy) absolut excepțional, Randy Black…
În rest, lansări, poze, autografe (Fender au reușit să-l aducă pe Johnny Marr, mare realizare), demo-uri, muzică, zgomot, nebunie, zgomot, mai multă nebunie. Adică fun.
Ne vedem la anul!
PS: Pozele, ca de obicei, pe Facebook (http://www.facebook.com/media/set/?set=a.361577593887197.85516.181458878565737&type=1&l=e979e43671)
S-a terminat și Musikmesse 2011
Postat: 11/04/2011 Înscris în: Instrumente, Music Business | Tags: Frankfurt, Musikmesse Scrie un comentariuS-a dus și ediția de anul ăsta a Musikmesse din Frankfurt. A 30-a ediție a celui mai mare târg de instrumente muzicale.
Am fost, am văzut, parcă a fost mai tristă și mai săracă decât în alți ani, mai de criză pentru industrie. Sau poate firmele s-au obișnuit cu bugetele de criză și nu mai sunt dispuse să cheltuiască.
Poze sunt în albumul cu Musikmesse de pe pagina de Facebook a blogului. Da, i-am prins în concert pe Orianthi, Davy Knowles și David Grissom cu PRS Band, m-am înghesuit la demonstrația lui Jeff Waters (Annihilator) pentru Hughes&Kettner și am renunțat la autografele lui Mille (Kreator) și ale celor de la Opeth, cozile ieșeau din clădiri, nu sunt chiar atât de fan.
Am văzut și din produsele noi – Pawn Shop Series și Strat-ul Wayne Kramer la Fender, noile modele EVH, Orange Dark Terror, Firebird-ul X de la Gibson (la fel de hidos ca și în poze), dar și Epiphone Nighthawk… Și Flaxwood, Aristides despre care am mai pomenit pe aici. Plus multe, multe altele.
Lansările de la NAMM au fost mai numeroase, ca și artiștii prezenți, dar Frankfurt-ul e mai aproape. Și o vizită la Musikmesse e mereu o încântare pentru orice pasionat de instrumente. Oricât de obositoare și nebunească e ziua respectivă, când umbli ca o gaină beată din stand în stand și nu știi încotro să alergi mai repede, chiar având planurile făcute dinainte. Off, greu de tot!
La revedere, pe anul viitor!
Sunt norocos, am zis!
Postat: 17/02/2011 Înscris în: Live, Music Business, Muzică | Tags: Aquarius, blues, chitare, Emerson Lake Palmer, expozitie, Frankfurt, Lucky Man, Musikmesse, progresiv, rock, targ Scrie un comentariuAseară am ajuns încă o dată la concluzia ca sunt un om norocos. Fac chestii mișto, de care mă bucur și sunt recunoscător că pot să le fac.
Primul articol pe lista de bucurii – am terminat toate pregătirile pentru a fi la Musikmesse, în Frankfurt, în aprilie. Nu mai am decât să mă ambalez și să mă deplasez când vine vremea.
De ce sunt atât de bucuros? Musikmesse este unul unul dintre cele două târguri majore pentru producătorii de instrumente și echpamente muzicale. Nemții susțin că ar fi cel mai mare, probabil că organizatorii NAMM Show-ului sunt de altă părere.
Nu contează care e cel mai mare, sunt absolut comparabile, două nebunii de expoziții, anunțuri, cântări, muzicieni peste muzicieni… Ziua deschisă publicului este prea mică pentru tot ce se întâmplă acolo. Și aproape orice este posibil. Să primești un autograf de la Jim Marshall sau să vezi o expoziții de chitare vintage (anul trecut era o mare cușcă securizată în care tronau “Blackie”, a lui Clapton, și “Lenny”, a lui Stevie Ray; cușcă înconjurată de o parte de colecția de chitare vintage a lui Matthias Jabs – Scorpions)… Să vezi un concert Paul Gilbert, Steve Lukather sau Ana Popovic, sau să te ferești din calea lui Kerry King (e el mic de statură, da’ parcă n-aș sări la ceartă dacă am altceva mai bun de făcut)… Toți producătorii expun cele mai noi modele din ce fac și ei, își aduc artiștii aflați sub contract și se bagă în seamă cât de tare pot. O nebunie sonoră, vizuală, emoțională și tot ce mai vreți. Și pentru în contul unui bilet general de intrare de circa 20 de euro? Zău că mi se pare aproape simbolic.
Deci am stabilit, pe 9 aprilie îmi serbez ziua de naștere în mijlocul târgului, printre fetele de la Dean și/sau, dacă am baftă, alături de Kim Falcon, la Gretsch.
* * *
Și am ajuns și la bucuria nr.2, pentru că aseară, după cum am anunțat, m-am prezentat în Tribute, ca să-i văd pe Aquarius.
Ieri a fost ziua lui Eugen Caminschi (la mulți ani, trăiască si-nflorească) și ne pregătim să ieșim din zodia Vărsătorului. Nu-i nimic, revine la anu’, ca și Aquarius, trupa de prieteni Vărsători. La bună regăsire!
|
||
![]() |
![]() |
![]() |
| Photo: Adrian Coleașă |
* * *
Cireașa de pe tort a fost regăsirea în virtual a Emerson, Lake & Palmer.
Unul dintre primele supergrupuri, au fost și una dintre trupele de rock progresiv cu cel mai mare succes comercial. În anii ‘70 umpleau stadioane cu mixtura proprie de muzică clasică și rock și au vândut peste 40 de milioane de albume.
CV-urile membrilor trupei sunt o listă de mari trupe englezești ale anilor ‘60 (și nu numai). Keith Emerson cântase cu The Nice, Greg Lake venea de la King Crimson, Carl Palmer de la Atomic Rooster, după The Crazy World Of Arthur Brown.
La momentul de început fuseseră discuții cu Jimi Hendrix, prin intermediul lui Mitch Mitchell. Cine știe ce ar ieșit dacă Hendrix nu ar fi plecat atât de devreme dintre noi…
Au fost prima trupă pentru care H.R. Giger a făcut o coperți de album (ambele coperți, interioară și exterioară, pentru “Brain Salad Surgery”, din 1973).
S-au desființat în 1979, au încercat să mai dreagă maioneza ca Emerson, Lake & Powell în 1985 și au încercat un comeback între 1995 și 1998.
Nici nu mai contează, au lăsat suficient în urmă și mă consider încă o dată norocos ca mi-au încântat (și ei) adolescența formatoare.
Hmmm, oare cumva or fi scris “Lucky Man” și despre mine?






