Jinjer live în Fabrica
Postat: 17/05/2016 Înscris în: Live | Tags: hardcore, jinjer, Live, metal, metalcore, progressive, rock Un comentariu“We have balls, we will get what we want.” Asta spunea Tatiana Shmayliuk într-un interviu prezent pe DVD-ul lor, Crowd Factory, asta a arătat din plin Jinjer pe 12 mai, în Fabrica. Și mai mult de atât.
O surpriză foarte plăcută de la ARTMania, seara a fost deschisă de Consequence și For My Sins, urmați de Cupola. Bulgarii sunt la al doilea album (Pandæmonium) și nu pot spune că mi-ar fi displăcut, deși nu au reușit să mă facă fan. Altfel, prestația lor a fost absolut corectă, prezența absolut ok, comunicarea cu sala prietenoasă, chiar dacă un pic poticnită.
Dar lumea venise pentru Jinjer și de asta au avut parte.
Pentru mine, ucrainenii sunt una dintre cele mai interesante trupe peste care am dat de destulă vreme încoace, iar Tatiana Shmayliuk este fără îndoială una dintre cele mai puternice și versatile voci feminine din metalul mondial.
Jinjer demonstrează din plin că a veni din Est nu este vreun impediment ca să reușești atâta timp cât ai ceva de spus și mai și știi să o faci. Amestecul lor de progresiv, metalcore, hardcore și tot ce au mai pus ei în rețeta personală este teribil de eficient, iar despărțirea de chitaristul Dimitriy Oksen nu pare să-i fi afectat, cel puțin la nivelul prestației live.
Două ore de agresiune, sofisticată dar nu mai puțin brutală, au trecut pe nesimțite și au lăsat doar sentimentul că toată lumea și-ar fi dorit și mai mult. Unde se vând biletele la următorul concert?
O galerie foto de la concert este disponibilă aici.
Jan Akkerman, după 20 de ani
Postat: 26/08/2015 Înscris în: Live | Tags: blues, hard rock cafe, jan akkerman, jazz fusion, Live, progressive, rock Scrie un comentariuÎn perioada mea formativă, când pusesem mâna pe o istorie a rock-ului trasă la xerox.., pardon, la copiator, ascultam cu sfințenie tot ceea ce găseam din ceea ce citeam. Nu tot ce ascultam mi-a plăcut sau am înțeles (am o problemă și în ziua de azi cu Bitches Brew al lui Miles Davis și da, istoria aia a rock-ului făcea referiri la jazz și nu numai), dar printre casetele tocite de atâta ascultare a fost și At The Rainbow, primul album live Focus.
În 1995, m-am dus la Sala Palatului mai mult pentru Jan Akkerman, decât pentru headliner-ul show-ului, Paul Rodgers. Venisem pentru amintirea acelui Focus și am plecat stupefiat de individualitatea unui mare chitarist, cu o fluiditate în exprimare cum nu mai vazusem până atunci (și foarte rar am mai întânit de atunci încoace). O feerie de rock, influențe clasice, jazz fusion și blues, focuri de artificii muzicale și o atitudine atât de relaxată, la antipodul unui rock star…Da, în continuare Paul Rodgers a fost foarte bun, dar puteam să plec liniștit și dacă nu-l vedeam.
Fast forward douăzeci de ani mai târziu. Hard Rock Café București și același Akkerman. Deja știam la ce să mai aștept și relativ la zi cu operele domnului.
Dar întâlnirile cu el par să fie mereu mai mult decât mă aștept eu. Cumva, într-un fel necunoscut nouă, muritorilor de rând, a reușit nu numai să nu îmbătrânească, dar să înflorească în continuare.
Aceeași feerie, aceeași atitudine, combinate cu o plăcere de a cânta și a împărtăși această bucurie cu cei din sală… Rar întâlnite (Beth Hart a fost de curând un exponent de marcă al acestui gen de artist), sunt semnele celor mai mari.
De la Hocus Pocus, citat în toate momentele semnificative ale concertului, până la extrase din ultimul album de studio, Minor Details, am recapitulat împreună, timp de două ore și jumătate, parcursul unuia dintre cei mai mari chitariști contemporani.
Unul dintre cei mai mari dar, în același timp, și unul dintre cei mai subestimați, din păcate. Cum îmi spunea un prieten la masă, după ce discutasem despre diverși chitariști, “ăia încă învață, ăsta cântă”. Și prietenul respectiv nu se entuziasmează deloc ușor. Mă uitam la el și mă vedeam pe mine cel de acum douăzeci de ani.
Efectul Akkerman într-o seară ploioasă de joi, magia momentului și promisiunea unei revederi încă neanunțate.
Ospătați-vă cu Annihilator
Postat: 21/08/2013 Înscris în: Muzică | Tags: annihilator, feast, groove, metal, progressive, rock, speed, thrash Scrie un comentariuSe întâmplă ceva ciudat în ultimul timp. Bătrânii revin, uneori cu mai multă forță și energie decât în vremurile care i-au consacrat. De exemplu, Sodom, Kreator sau Testament. Sau Annihilator, căci despre ei este vorba acum.
“Feast” este al paisprezecelea album de studio; va apărea pe 23 august în Europa și pe 27 în Statele Unite.
Jeff Waters e în formă și își conduce cu mână sigură echipa. Riffurile sunt de-a dreptul delicioase, toată lumea are chef de cântat cu volumul la maximum. Au și o baladă, “Perfect Angel Eyes”, scrisă de Waters logodnicei sale.
Pentru pachetul complet, Annihilator au re-înregistrat un set întreg din piesele clasice; o idee bună pentru cine își dorește un best of.
Mai multe amănunte, piesă cu piesă, direct de la Jeff Waters în press kit-ul de mai jos. Eu fug să dau drumul la pre-comandă.
Dream Theater, capitolul 12
Postat: 07/08/2013 Înscris în: Muzică | Tags: dream theater, metal, progressive Scrie un comentariuAdică cel de-al doisprezecelea album de studio, care va apărea pe 24 septembrie.
Albumul nou, eponim, este primul care îl integrează complet pe Mike Mangini în procesul de creație. “A Dramatic Turn Of Events” era scris practic în întregime în momentul în care Mangini venea în trupă.
Înregistrat între ianuarie și mai în aceleași studiouri (Cove City Sound Studios din Glen Cove, New York) ca și precedentul, va fi urmat de un turneu promoțional la anu’. România nu e pe listă (încă?).
După 8 ani
Postat: 13/03/2013 Înscris în: Muzică | Tags: deep purple, hard, heavy, progressive, rock Scrie un comentariuUn nou album Deep Purple, la sfârșitul lui aprilie. Se numește „Now What?” și pare să fie altceva.
Fiecare formulă Purple a avut o personalitate distinctă. Cea de acum, ca și potențial, pare să vrea a închide cercul. Conform declarațiilor proprii, se anunță la fel de aventuroasă ca și prima (cea care ne-a dat atât „Hush”, cât și combinații de Rimsky-Korsakov cu muzică beat).
Semnele existau deja, precum varianta jazz a „Smoke On The Water”. Oricine altcineva ar fi îndrăznit sacrilegiul, ar fi fost măcar huiduit cu poftă.
Luni a apărut deja primul single de pe album, „All The Time In The World”. Pe mine m-a surprins, la modul cel mai plăcut, renunțasem să mai aștept ceva de la ei. Cum o fi restul, rămâne de văzut. Cu o floare nu se face primavară, dar e posibil s-o vestească.
Midnight Burst 