Godsmack – turneul When Legends Rise s-a încheiat la București
Postat: 28/04/2019 Înscris în: Live | Tags: 1 aprilie, 2019, arenele romane, bucuresti, concert, cronica, godsmack, like a storm, Live, review, when legends rise Scrie un comentariuGodsmack au revenit în București pe 30 martie și 1 aprilie pentru două concerte de încheiere ale turneului When Legends Rise, turneu promoțional al albumului cu același titlu, cel de al șaptelea material de studio al trupei.
Photo by Adrian Coleașă
Deschiderea a fost asigurată de Like A Storm, originari din Aukland, Noua Zeelandă, mutați în Canada, care își promovau și ei cel de al treilea album de studio, Catacombs. O afacere de familie, este condusă de cei trei frați Brooks, Chris (voce, chitară), Matt (chitară solo, voce), Kent (bas), cărora li s-a alăturat Zach Wood (tobe, percuție).
În ultima decadă au deschis deja pentru cei mai mari, de la Creed (din 2009), până la Alter Bridge, Korn, Shinedown, Three Days Grace, Gojira, Black Stone Cherry, Hellyeah sau, evident, Godsmack. Mai mult de atât, au propriile turnee nord-americane ca headlineri, în timp ce albumele lor s-au clasat în Billboard 200.
Rețeta lor de hard rock conține un element tradițional, didgeridoo, surprinzător, dar care le exprimă inconfundabil rădăcinile kiwi. Peste acest fond se adaugă condimente post-grunge, alternative, progresive și chiar clasice, într-un produs final de o melodicitate pop care a fost îmbrățișat cu entuziasm de cei prezenți la Arene.
Ca trupă de deschidere au avut un set scurt, mai bine de jumătate extras evident din noul Catacombs, care a început cu Pure Evil și s-a încheiat cu Love The Way You Hate Me, primul lor single de real succes, din Awaken The Fire (2014). Pot să revină liniștiți oricând, au deja un public local care va dori să-i revadă.
Photo by Anca Coleașă
Godsmack au deja o istorie de mai bine de două decenii și jumătate, iar When Legends Rise a fost deja aclamat ca una dintre cele mai mari și mai bune apariții ale lor, o reîntoarcere la epoca debutului fulminant din 1998.
Setul lor a cuprins mai bine de jumătate din noul album, împletit perfect cu ceea ce a sunat ca un best of din întreaga carieră. Fără efectele pirotehnice prezente altfel în celelalte apariții ale lor, atenția s-a concentrat pe muzică și pe prezența scenică pură. Deși vizual am regretat absența acestor detalli, un ambalaj mai simplu n-a făcut decât să demonstreze, dacă mai era nevoie, adevărata forță a unei trupe mari.
Photo by Adrian Coleașă
Focusul este evident pe Sully Erna, cu o prestație intensă ce menține nivelul de energie extrem de ridicat. Tony Rombola este probabil unul dintre cei mai subapreciați chitariști contemporani, fără artificii inutile, subsumat total piesei în serviciul căreia se pune, nu de care se folosește ca să strălucească. Pe cât de modest pe atât de eficient, versatilitatea sa instrumentală devine evidentă de abia când mă gândesc la alte proiecte ale sale precum Apocalypse Blues Revue.
Basistul Robbie Merrill pare că se distrează la maximum, în timp ce toboșarul Shannon Larkin oferă o demonstrație de tobe, spectaculoasă nu doar prin tehnicitate ci și prin giumbușlucurile constante, în timp ce membrele par să i se miște în feluri pentru care n-au fost proiectate să o facă.
Vorbind despre tobe, nu a putut lipsi nici Batalla de tambores, momentul de dialog al celor două seturi de tobe, într-un duel întânit altfel mai degrabă la chitariști de exemplu. Să nu uităm că Sully Erna avea totuși vreo 23 de ani de bătut în tobe înainte de a schimba bețele pe microfon. După expresiile fețelor celor doi, cu siguranță a fost un moment de entuziasm maxim și pentru cei doi muzicieni, nu doar pentru public.
Photo by Anca Coleașă
Bisul a fost special în sensul în care în locul unor hituri a avut două piese noi, Under Your Scars și Bulletproof. Au sunat ca două piese clasice, nu ca noutăți, iar Under Your Scars, surpriza necontesatată a albumului, pare să redeschidă ușa unei noi epoci a baladelor rock. Un I Stand Alone gigantic și coverul obligatoriu de final (Highway To Hell de data aceasta) au încheiat seara și turneul When Legends Rise.
Pentru mine, Godsmack sunt antiteza unor rock staruri. Emoția și fanteziile sunt generate de muzică, mereu în prim-plan, nu de promisiunea unei evadări într-o lume fantastică, inaccesibilă muritorilor de rând sau de o bandă desenată cu super-eroi stereotipați.
Par mai degrabă promisiunea împlinită a omului talentat care a muncit din greu cu mânile și mintea proprie pentru un succes câștigat cu multă transpirație. Ceea ce mi se pare mai inspirațional decât orice fantezie, oricât de strălucitoare.
Adrian Coleașă
Cele două concerte Godsmack din București au fost prezentate de Metalhead.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y3vcvetp și la https://tinyurl.com/y3opzek9.
 |
Setlist Godsmack 1. Someday (When Legends Rise, 2018) |
Loreena McKennitt: Turneul Lost Souls a fermecat și Viena
Postat: 03/04/2019 Înscris în: Live | Tags: 2019, 31 martie, concert, cronica, Live, loreena mckennitt, lost souls tour, review, viena Scrie un comentariuLoreena McKennitt ocupă un loc aparte în panteonul muzicii contemporane. Canadiană cu rădăcini irlandeze și scoțiene, a urmărit cu pasiune tot ceea ce înseamnă “celticitatea”, din Irlanda până pe Drumul Mătăsii și din Europa până în nordul Africii, absorbind istorie, folclor și cultură în coordonate geografice precise.. Exponentă a unei muzici de inspirație în principal celtică, a fost comparată ocazional cu Enya, comparație validă la un mod superficial și adesea nu în favoarea celei din urmă.
Ca și model de business, Loreena este un exemplu citat în școlile de marketing, un artist care a rămas complet independent reușind să vândă peste 14 milioane de albume, nominalizată de două ori la Grammy, câștigătoare a două premii Juno (Grammy-urile canadiene), a unui Billboard International Achievement Award… Toate astea pe lângă distincții oficiale oferite atât de universități prestigioase, cât și de instituții de stat. Printre altele, este și colonel onorific al forțelor aeriene canadiene, ca o recunoaștere a implicării sale în domeniul activităților de căutare și salvare a victimelor accidentelor navale.
Anul trecut a apărut Lost Souls, cel de al zecelea album de studio (într-o carieră ce se întinde deja pe mai bine de trei decenii), iar turneul de promovare al noului material a ajuns și la Viena pe 31 martie.
Photo by Anca Coleașă
Un concert Loreena McKennitt este o experiență pe care simpla audiție a înregistrărilor nu o poate anticipa. Într-un setting minimalist, de o eleganță discretă, muzica este mereu în prim-plan. Loreena este indubitabil starul spectacolului, plutind între pian, harpă și acordeon, cântând și povestind.
Alături de ea au fost complici de mai bine de 20 ani ca Brian Hughes (chitară, oud și buzuki celtic), Caroline Lavelle (violoncel), Hugh Marsh (vioară), ca și parteneri mai noi, Dudley Philips (bas) și Robert Brian (tobe).
Scopul turneului fiind de a promova cel mai nou album, evident că piesele de pe Lost Souls au avut o pondere importantă în setlist (a cântat șase piese, două treimi din album), dar s-au integrat perfect printre cele mai vechi, trecând prin toată cariera și răsfoind întregul său catalog.
Photo by Anca Coleașă
Fără vreun artist în deschidere, concertul a fost împărțit în două părți. Deschiderea, cu Bonny Portmore, a setat instantaneu dispoziția și atmosfera. Loreena McKennitt are o aură de trubadur modern. Cântă povești și reușește să transforme orice sală, oricât de mare, într-un spațiu intim și extrem de confortabil, iar artistul este angajat permanent într-un dialog cu publicul.
Delicatețea construcției artistice nu înseamnă și fragilitate. Energia este aproape palpabilă, circulă liber și emoția transmisă atinge niveluri incredibile. Am văzut bărbați în toată firea plângând la propriu (mai discret, așa), iar călătoria muzicală a fost un carusel fără vreo urmă de stridență în care timpul este suspendat.
Bonny Swans a încheiat prima parte a setului într-o manieră foarte rock, cu McKennitt la pian supraveghindu-i pe Hughes și Marsh schimbând solouri aproape heavy.
Photo by Adrian Coleașă
Loreena McKennitt strălucește, înaltă druidesă a unei experiențe profund ritualice. Cu o voce incredibilă și o prezență de o strălucire intensă dar molcomă și foarte hrănitoare. Susținută impecabil de muzicieni de mare clasă, nu cântă, ci transcede timp și spațiu. Fiecare își are rolul său, adaugă și mai multă eleganță muzicii, inclusiv spectatorii. Ca orice act de magie trebuie experimentat, vocabularul nepretându-se descrierii unui eveniment superb.
Lost Souls anunță sfârșitul acestei aventuri și zorii uneia noi, mereu pe drumul către acasă. “This journey’s over, another’s just begun, […] I’m coming home again”.
Dante’s Prayer a încheiat concertul, singura încheiere potrivită a unui moment unic. “Please remember me”, o rugăminte simplă, pe care cu siguranță o vor respecta toți cei care au avut norocul să participe la această seară și care au rămas în picioare ovaționând și aplaudând o bună bucată de vreme. Mă îndoiesc să o uite cineva.
Adrian Coleașă
Concertul Loreena McKennitt din Viena a fost prezentat de Live Nation Austria.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://tinyurl.com/y5nbfdom și la https://tinyurl.com/y6l5v6zq.
|
Photo by Richard Haughton |
Setlist Loreena McKennitt 1. Bonny Portmore (The Visit, 1991) |
David Ellefson, o seară cu povești la Hard Rock Cafe
Postat: 24/03/2019 Înscris în: Live | Tags: 17 martie, 2019, basstory, bucuresti, concert, cronica, david ellefson, hard rock cafe, Live, masterclass, review Scrie un comentariuMuzician câștigător de Grammy (cu Megadeth), scriitor, antreprenor și metal icon, cam așa sună o prezentare lapidară a multi-talentatului David Ellefson.
Pe 17 martie, Basstory: An Intimate Evening of Riffs and Repartee with David Ellefson a ajuns și în București, la Hard Rock Cafe.
Photo by Anca Coleașă
Cei care și-au imaginat că vin la un fel de concert Megadeth (surprinzător, au existat câțiva, deși comunicatele au fost cât se poate de clare) au fost dezamăgiți. Cei care și-au imaginat că vin la un clinic de bas au fost și ei la fel de surprinși.
O combinație de clinic și spoken words, Basstory a fost exact ceea ce anunța titlul – o seară intimă, cu povești și muzică. Singur pe scenă, cu basul Jackson și Macbook-ul, Ellefson a cântat piese celebre din repertoriul Megadeth, a luat și requesturi și mai ales a povestit multe despre istoria fiecărui cântec și a trupei. Cu mai bine de trei decenii și jumătate de activitate în spate, întâlnirea a fost mult prea scurtă pentru câte ar fi fost de povestit.
Photo by Anca Coleașă
În final, membrii Arthur Project au urcat pe scenă și l-au acompaniat timp de trei piese. După apocalipsa de final cu Peace Sells, Ellefson s-a retras la masa de merch pentru autografe, poze și tot ce mai doreau fanii (unii cu discografia completă Megadeth în brațe). Și a stat acolo, amabil, zâmbitor și foarte non-rock star până la ultimul fan, deși ora de plecare fusese de mult depășită.
Photo by Adrian Coleașă
Arthur Project au continuat seara. I-am văzut deja de mai multe ori, în deschidere la Jan Akkerman sau la Joe Satriani, și meritau mai multă atenție pentru un final de seară rotund și plăcut.
Adrian Coleașă
Basstory: An Intimate Evening of Riffs and Repartee with David Ellefson a fost prezentat de BestMusic Live Concerts.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://goo.gl/MdEA78 și la https://goo.gl/tejKRP.
Tom Odell a trecut pe la Arenele Romane
Postat: 02/03/2019 Înscris în: Live | Tags: 16 februarie, 2019, arenele romane, concert, cronica, Live, review, tom odell, tom speight Scrie un comentariu16 februarie, la Arenele Romane, nu a fost prima vizită a lui Tom Odell în România. Are deja un fanbase solid și dedicat, care s-a prezentat la apel.
Photo by Anca Coleașă
Tom Speight a avut sarcina de a încălzi atmosfera și s-a achitat cu brio de ea. Prea puțin cunoscut publicului local a reușit să-l atragă cu propria sa rețetă de folk, pop contemporan și momente intime tipice singer/songwriter, cât și cu prezența foarte dezinhibată care l-a dus de mai multe ori în contact direct cu noii săi fani.
Cunoscut până acum în calitatea sa de colaborator al folk-rockerilor indie Turin Brakes (alături de care a compus trei piese apărute pe cel de al șaptelea album al lor, Lost Property), a avut deja mai multe materiale solo (2 EP-uri în 2016 și alte trei în 2017) care au strâns mai bine de 20 de milioane de streamuri pe Spotify. 2019 îi va aduce și albumul de debut, care va apărea la Kobalt Music.
Photo by Adrian Coleașă
Poate mai mult Elton John decât David Bowie, Tom Odell face parte din acea specie de muzicieni care se simt mai bine pe scenă decât în studio. Contactul direct cu publicul îl alimentează cu o energie pe care o consumă fără vreo reținere.
Semnat inițial de In The Name Of, label condus de Lily Allen, succesul discografic a venit aproape instantaneu. Sfârșitul lui 2012 i-a adus primul EP, Songs from Another Love, urmat de albumul de debut, Long Way Down, în iunie 2013.
Încă două EP-uri (The Another Love, 2013 și Spending All My Christmas With You, 2016) și alte două albume mai târziu (Wrong Crowd, 2016 și Jubilee Road, 2018) și iată, Odell a revenit în fața publicului bucureștean.
Photo by Anca Coleașă
Cred că termenul definitoriu pentru prestația live a lui Tom Odell este energia. Nu i-au trebuit nici două piese și deja arunca scaunul pianului ce ocupa centrul scenei și sărea pe gard printre fanele încântate.
Pe de altă parte a ținut, foarte devreme în cursul showului, să-și prezinte trupa de acompaniament și să îi laude pe fiecare dintre ei ca pe muzicienii impecabili care sunt. Da, am văzut și Elton John în el, ca și David Bowie (artiști cu care a fost comparat), dar îi lipsește stilul flamboiant și panașul acestora. Nu e nimic greșit cu asta și nu îi diminuează cu nimic din merite, din contră.
Ceea ce am văzut, mai mult decât showmanship în sensul clasic, sunt multele ore de cântat în serile de open mic, multele zile de muncă, studiul atent al publicului și al relaționării cu el la un nivel profund, capacitatea de a reproduce o stare intimă pe orice scenă, oricât de mare.
Deși a făcut parte din turneul promoțional Jubilee Road, au fost doar trei piese de pe acest album, dar am avut parte și de o surpriză, o piesă nou-nouță, 28, compusă chiar în timpul turneului.
Adrian Coleașă
Concertul Tom Odell a fost prezentat de BestMusic Live Concerts.
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://goo.gl/ssNR95 și la https://goo.gl/ijEmw2.
Setlist Tom Odell:
1. Jubilee Road (Jubilee Road, 2018)
2. I Know (Long Way Down, 2013)
3. Sparrow (Wrong Crowd, 2016)
4. Still Getting Used to Being on My Own (Wrong Crowd, 2016)
5. Heal (Long Way Down, 2013)
6. 28
7. Can’t Pretend (Long Way Down, 2013)
8. Till I Lost (Long Way Down, 2013)
9. Grow Old With Me (Long Way Down, 2013)
10. Hold Me (Long Way Down, 2013)
11. See If I Care (Songs from Another Love, 2012)
12. Half As Good As You (Jubilee Road, 2018)
Encore:
1. Son of an Only Child (Jubilee Road, 2018) / Für Elise (Beethoven) / Imagine (John Lennon cover)
2. Concrete (Wrong Crowd, 2016)
3. Somehow (Wrong Crowd, 2016)
4. Another Love (Long Way Down, 2013)
David Duchovny cel muzical a vizitat și Bucureștiul
Postat: 15/02/2019 Înscris în: Live | Tags: 10 februarie, 2019, bucuresti, concert, cronica, david duchovny, Live, review, sala radio Scrie un comentariuDavid Duchovny face parte din acea categorie de oameni care fac multe lucruri și au succes cu toate. Deși probabil cei mai mulți îl cunosc din rolurile jucate în seriale de succes ca X-Files și Californication, este doctorand în literatură engleză la Yale și a publicat trei romane (toate trei pe lista NY Times Bestsellers). Prin 2011 s-a apucat să învețe să cânte la chitară, iar până acum a scos și două albume, Hell and Highwater (2015) și Every Third Thought (2018).
Iar duminică, 10 februarie, turneul Every Third Thought s-a oprit și în București, la Sala Radio.
Photo by Anca Coleașă
Mulți actori celebri ajung la un moment dat să își dorească experiența muzicală, ceva mai autentică decât cea cinematografică. Sau cel puțin așa le pare, într-o pereche de jeanși uzați și într-un contact direct cu publicul la un nivel la care de altfel au renunțat odată cu celebritatea adusă de jobul “principal”.
Au făcut-o Russell Crowe, Kevin Costner, Kevin Bacon, Dennis Quaid, Billy Bob Thornton, Kiefer Sutherland și mulți, mulți alții, cu mai mult sau mai puțin succes. Invariabil, majoritatea au ajuns într-un teritoriu muzical comun, Americana în cel mai terestru sens, acolo unde figurile emblematice sunt Dylan, Petty și Cash.
Duchovny nu face excepție și nu e nimic greșit în asta. Sala Radio a fost un mediu propice pentru concertul său, un set mai degrabă destinat unei audiențe mature și primit cu multă cădură.
Photo by Adrian Coleașă
Două albume nu înseamnă un repertoriu enorm, iar jumătate din seară a constat din extrase de pe Every Third Thought, albumul promovat. Un pas vizibil înainte față de debutul Hell or Highwater, David Duchovny se achită onorabil de sarcinile asumate, mai ales ținând cont de faptul că toate piesele sunt compoziții proprii (mai puțin, evident, cele două coveruri, REM și Blue Öyster Cult, bine încadrate în tonul general al recitalului).
Mă așteptam că sala să fie plină de fani ai actorului Duchovny și în bună măsură așa a și fost. Surpriza au fost aceia care veniseră pentru muzicianul Duchovny și știau foarte bine la ce să se aștepte. Din oricare categorie ar fi făcut parte, cu toții au părut să aprecieze la maximum seara pe care și-au oferit-o.
Adrian Coleașă
Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile la https://goo.gl/gSDZoU și la https://goo.gl/9S6a7m.
Setlist David Duchovny:
1. Every Third Thought (Every Third Thought, 2018)
2. The Things (Hell or Highwater, 2015)
3. Maybe I Can’t (Every Third Thought, 2018)
4. Roman Coin (Every Third Thought, 2018)
5. Let It Rain (Hell or Highwater, 2015)
6. Marble Sun (Every Third Thought, 2018)
7. Half Life (Every Third Thought, 2018)
8. The One I Love (R.E.M. cover)
9. Unsaid Undone (Hell or Highwater, 2015)
10. When The Whistle Blows (Every Third Thought, 2018)
11. Burnin’ for You (Blue Öyster Cult cover)
12. Stranger in the Sacred Heart (Every Third Thought, 2018)
Encore:
1. Spiral (Every Third Thought, 2018)
2. Hell or Highwater (Hell or Highwater, 2015)
3. 3000 (Hell or Highwater, 2015)
Midnight Burst 