Wayne Static ne-a părăsit la doar 48 de ani

Acesta a fost anunțul care a venit ieri, 1 noiembrie, confirmat de reprezentanții săi de la FIXT Publicity. Motivul pare să fi fost o supradoză, așa cum au lăsat să se înțeleagă apropiați ai săi.

Brondra from cs [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html) or CC-BY-SA-3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/)], from Wikimedia Commons

Wayne Richard Wells a fondat Static-X în 1994, industrial metal de primă mână, influențat de Ministry și Fear Factory. S-a vorbit chiar despre un subgen aparte creat de trupă, static metal.

Albumul de debut, Wisconsin Death Trip, a ieșit în 1999 și a devenit platină. Cel de al doilea album, Machine, din 2001, a fost și el certificat aur. A urmat o istorie tumultoasă, care a generat alte patru albume de studio, unul live, o compilație, un album video și două EP-uri, plus single-urile aferente. Wayne Static a scos și un album solo, Pighammer, în 2011.

Istoria a ajuns ieri la un final nedorit, regretat atât de fani, cât și de muzicienii care l-au apreciat. Odihnește în pace, Wayne!


La revedere Jack Bruce!

Ieri, 25 octombrie, ne-a părăsit o altă legendă, Jack Bruce. Avea 71 de ani și s-a stins acasă, în Suffolk, în mijlocul familiei.

Jack Bruce, photo: Mark Hofman

Născut în apropiere de Glasgow, este cunoscut mai ales ca basist, vocalist și compozitor, deși era un violoncelist cu educație clasică, cânta la pian și la muzicuță, iar el însuși se considera pur și simplu un muzician de jazz.

A început să cânte în 1962, cu Alexis Corner, apoi cu Graham Bond (unde i-a avut colegi pe John MacLaughlin, apoi pe Ginger Baker). Au urmat John Mayall’s Bluesbreakers (în perioada cu Clapton) și Manfred Mann, alături de care a avut și primul succes comercial (Pretty Flamingo, 1966).

În iulie 1966, a fondat Cream, împreună cu Eric Clapton și Ginger Baker. Succesul a fost fulminant pentru unul dintre primele supergrupuri din istorie, o trupă devenită legendară. Povestea lor a durat doar ceva mai mult de doi ani, timp în care au vândut 35 de milioane de discuri și li s-a acordat primul disc de platină din istorie pentru Wheels Of Fire (cel puțin așa susține BBC).

Cream a fost momentul său de vârf, comercial vorbind. Cariera solo ce a urmat a trecut prin genuri atât de diverse precum hard rock, jazz, blues, r’n’b, fusion, avangardă, chiar clasică.

Au fost și alte trupe, precum Lifetime (jazz fusion) sau West, Bruce & Laing (blues rock) și o mulțime de alte proiecte și colaborări. Totul condimentat din păcate cu multe probleme personale, inclusiv a bătălie de lungă durată cu drogurile.

Chair dacă nu a mai ajuns vreodată la înălțimile succesului financiar avut cu Cream, timpul ce a trecut nu a făcut decât să-I consolideze reputația de unul dintre cei mai buni basiști din business.

În martie 2014, după o tăcere de studio de mai bine de un deceniu, a apărut Silver Rails, ultimul opus cu material original pe care ni l-a lăsat.

Lumea muzicală, și nu numai, este ceva mai săracă acum când ne-a părăsit. Odihnește în pace Jack!


RIP Rick Parashar!

Numele poate nu sună cunoscut prea multora, dar întreaga scenă din Seattle îi datorează enorm. Rick și Raj Parashar au înființat London Bridge Studio în 1985.

Rick a lucrat ca producător și instrumentist cu nume esențiale ale scenei, ca Pearl Jam (“Ten”), Alice in Chains (“Sap”), Temple Of The Dog…

Rick Parashar

Influența lui a depășit cu mult scena din Seattle, pentru că la abilitățile lui au apelat o multitudine de nume mari, de la Dinosaur Jr, până la Melissa Etheridge, trecând prin Blind Melon, Pride & Glory a lui Zakk Wylde,  Bon Jovi (“Have a Nice Day”), Nickelback (“Silver Side Up”), 3 Doors Down (“Away From The Sun”)…

Rick a fost recunoscut de industrie în special pentru producția vocală. Când nu participa la înregistrări cântând la pianul Fender Rhodes, la orgă sau la percuție (Pearl Jam  – “Black” și “Jeremy”, Temple Of The Dog – “Call Me A Dog”, “All Night Thing” și “Times Of Trouble”), rafina melodiile vocale și frazarea artiștilor cu care lucra sau scria armoniile și vocile de fundal.

Ne-a părăsit pe 14 august, la doar 50 ani, din cauze naturale, în căminul lui din Queen Anne. Odihnește în pace Rick!