Noua componență a formației Syn Ze Șase Tri

Pe 8 decembrie 2016 trupa Syn Ze Șase Tri a susținut în Club Quantic din București unul din cele mai importante concerte de până acum.

În fața a peste 400 de spectatori, Syn Ze Șase Tri (alături de Eternal Fire) a împărțit scena cu două nume grele ale black metalului mondial: Dark Funeral și Carach Angren. Concertul a însemnat (pe lângă trecerea prin cele mai bune piese ale trupei și prezentarea în premieră a unei melodii noi) și introducerea noii formule a trupei.

Syn Ze Sase Tri, by Cezar Cazan 2016

Photo by Cezar Cazan

Astfel, de acum înainte, Syn Ze Șase Tri se va prezenta în următoarea componență:

Șuier (voce)
Corb (chitara, voce)
Moș (chitara)
Dor (tobe)

Syn Ze Șase Tri mulțumește tuturor celor care le-au fost alături la această renaștere! Trupa va reveni în București pe 6 octombrie 2017, într-un concert care fi confirmat în scurt timp.

Syn Ze Șase Tri pe Facebook:
https://web.facebook.com/Syn-Ze-Sase-Tri-161102870596933


Metal Church, un nou video

Scena din nord-vestul Statelor Unite a însemnat mult mai mult decât valul grunge din anii ‘90. Deși formați inițial în 1980 în San Francisco, Metal Church s-au mutat un an mai târziu în Aberdeen, Washington, orașul natal al lui Kurt Vanderhoof, singura forță creativă permanentă din istoria frământată a grupului.

Considerați una dintre trupele ce au avut o influență formativă asupra thrashului, au scos primul album în 1984, au fost apoi semnați de Elektra (la insistențele cetățenilor Ulrich și Hetfield, spun gurile rele) și activează și în ziua de azi, după ce au trecut prin două despărțiri.

Cel de al unsprezecelea album de studio, intititulat XI (criză de inspirație probabil) a apărut anul acesta la Rat Pak Records și a marcat revenirea vocalistului Mike Howe, membru al trupei în perioada 1988-1995, creditat atunci cu o schimbare de abordare, muzica devenind mai heavy și temele cântecelor mai adânci, cu implicări sociale și politice.

XI a fost bine primit, Metal Church a avut un an extrem de ocupat și în prezent lucrează la material nou (să sperăm doar că nu se va numi XII), iar acum, pe final de an, avem un nou video oficial, Needle And Suture, regizat de Jamie Brown/Smokin’ Gun Video Productions.


Dropkick Murphys, 11 povești despre durere și glorie

Dropkick Murphys au împlinit două decenii de activitate, timp în care nu și-au câștigat doar o reputație de atitudine și integritate, dar au devenit și unul dintre numele proeminente ale celtic punkului.

1997 a fost anul lor norocos. Mai întâi, Mighty Mighty Bosstones i-au luat în deschiderea turneului de promovare a albumului Let’s Face It (cel mai popular album al lor, care conține și hitul The Impression That I Get). Apoi, după o serie de EP-uri, au fost semnați de Hellcat Records, labelul lui Tim Armstrong de la Rancid și al lui Brett Gurewitz de la Bad Religion. Credențiale punk absolut impecabile, susținute de o muncă asiduă și o atitudine pe măsură.

Au urmat cinci albume, până în 2007, când au început să-și scoată înregistrările la propria lor casă de discuri, Born & Bred Records.

În total, până astăzi, au scos 8 albume de studio, 3 live-uri, 3 compilații, 21 de clipuri video, 16 EP-uri și 25 de single-uri.

Iar lista se va lungi cu siguranță încă și mai mult deoarece pe 6 ianuarie este programat să apară cel de-al 9-lea album de studio, 11 Short Stories Of Pain & Glory.

11 Short Stories Of Pain & Glory

Înregistrat în El Paso, Texas, departe de casă, noul album este inspirat direct de activitatea lor în cadrul The Claddagh Fund, organizația caritabilă pe care au înființat-o în 2009.

Rebels With A Cause are ca subiect copiii abandonați, inclusiv de un sistem care îi consideră lipsiți de orice speranță. Paying My Way este despre renunțarea la dependență și drumul spre lucruri mai mari și mai bune în viață. 4-15-13 este un omagiu adus victimelor atacului terorist dela maratonul din Boston din 2013. Punkul a fost mereu un gen muzical implicat, iar Dropkick Murphys nu au făcut vreodată excepție.

Până la apariția oficială a 11 Short Stories Of Pain & Glory, avem deja un prim single, Blood – Dropkick Murphys clasic, garantat să le placă fanilor existenți și să le aducă unii noi. Pentru că deși sunt o trupă matură, continuă să evolueze cu o vitalitate de invidiat.


Vohn Toe lansează videoclipul de debut – „Cardiology”

Vohn Toe

Vohn Toe lansează videoclipul pentru primul single – „Cardiology”, piesă compusă și înregistrată în urmă cu nu mai putin de 4 ani, rezultat al colaborării dintre Vlad Constantin (voce) și Alex Turcu (chitară).

“Temele centrale ale piesei sunt disperarea, regretul și teama, convertite în convingerea de a alege un drum pe care să mergi mai departe […], traducerea a ceea ce simte un om când își vede predecesorul pășind spre final, cu regretele și revelațiile atașate […], momentul în care conștientizezi ca vei moșteni și responsabilitățile, fără să fii pregătit. Proiectul este un experiment: în funcție de reacția primită de la cineva care nu ne e nici prieten, nici membru al familiei și pe care nu-l putem șantaja emoțional, ne oprim aici sau dam drumul la restul de 11 piese pe care le avem gata.” – Vohn Toe

Piesa a fost înregistrată de Razvan Ristea (Speakaspell Laboratory), mixată și masterizată de Michael Massier (Delia), cu participarea lui George Ioniță (Glitchclip/ Kurokuma) la tobe și a lui Șerban Ionuț-Georgescu (White Walls/ ASHA) la bass.

Videoclipul primului material Vohn Toe a fost realizat de Alexandru Das (Valerinne/ Soundscapes/ Modern Ghosts of the Road) (https://www.facebook.com/AlexandruDas/).


Battle Of The Bays 2016 – Episodul București

ExodusTampa Bay Florida vs West Coast Bay Area? Battle Of The Bays, evident, că doar n-or fi floricele în plete.

Trei nume grele, bine înrădăcinate în genurile lor respective (Prong, Exodus și Obituary) și un nume nou-nouț, o privire spre viitor (King Parrot) pe un afiș ce nu putea decât să aducă public. Iar cortul de la Arene a fost bine garnisit cu spectatori.

King Parrot live în București, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Australienii de la King Parrot au avut o prestație foarte… australiană – ireverențioasă, energică, vizual foarte hardcore (ce le-or fi punând în apă de nu pot să-și țină pantalonii pe ei, de la Angus încoace?), iar auditiv un amestec de grind, thrash, sludge și hardcore punk. Cât de hardcore? Cam cât să-i placă lui Phil Anselmo, care să-i semneze la Housecore Records și să le fie co-producător la ultimul album, Dead Set.

Au plăcut și au setat nivelul foarte sus din start.

Prong live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Prong este cu siguranță una dintre cele mai neapreciate trupe care au făcut istorie. Înființată de Tommy Victor în 1986 (pe când era sunetist la CBGB), au fost întotdeauna dificil de catalogat, deși rețeta lor de industrial, hardcore punk, crossover thrash și tot ce au mai pus în ciorbă de-a lungul timpului, asezonată cu firul melodic catchy mereu prezent părea destinat să-i trimită direct în stratosferele starurilor rock.

Într-o oarecare măsură asta s-a și întâmplat. Nu e puțin ca indivizi precum Trent Reznor (Nine Inch Nails) sau Jonathan Davies (Korn) să te citeze ca influență majoră. Din punctul meu de vedere ar fi meritat să aibă cel puțin notorietatea unor Ministry, dar nu cred că factorul de succes comercial a contat vreodată foarte mult în ecuația Prong.

Pe scenă Tommy Victor a arătat din plin de ce este cine este, cu vitalitatea unui cetățean care ar fi avut pe jumătate vârsta lui. Sper să revină ca headlineri, postură pe care o merită din plin.

Ah, și au un album nou-nouț, X-No Absolutes. Merită ascultat cu siguranță.

Exodus live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Exodus sunt legende thrash necontestate. Fără a avea profilul celor din The Big Four, au fost mereu unul dintre cele mai solide nume ale genului. De fapt, dacă e să fim cinstiți, existau deja și cântau de vreo doi ani când Lars Ulrich de-abia se apuca de treabă. Așa că poate e cazul să reanalizăm cine sunt fondatorii genului.

Steve Souza este cel care a părăsit trupa Legacy în 1986 pentru Exodus, nu înainte de a le aduce un un alt vocalist. Înlocuitorul se numea Chuck Billy, Legacy s-au transformat în Testament și restul este istorie.

Nu am avut parte pe scenă de Gary Holt, dar mă îndoiesc să-i fi simțit cineva lipsa. De la Bonded By Blood până la Blood In, Blood Out, am avut parte de o trecere în revistă a catalogului Exodus, într-o formă mult mai bună decât mi-i aminteam de acum patru ani, de la OST Fest.

Obituary live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Obituary este trupa fraților Tardy, fără nici o umbră de îndoială. Plus Trevor Peres, dar el este doar un frate adoptiv din familia fondatorilor trupei.

Tot fără nici o umbră de îndoială, cei mai mulți dintre spectatori venisră în primul rând pentru ei și nu cred că au plecat dezamăgiți.

Mare parte a setlistului a provenit din Slowly We Rot (dacă ar fi produs doar acest album ar fi rămas oricum în istoria death metalului), dar s-a întins până la Inked In Blood.

Oricum seara a avut mai mult alura unui mini-festival, iar Battle Of The Bays se poate înscrie liniștit pe lista scurtă a turneelor extrem de solide de anul acesta.

Cât despre cum s-a văzut seara, puteți arunca o privire în galeria foto publicată aici.