Regretatul Jon Lord își dorea o reunire a formulei Deep Purple Mk III, iar după moartea sa, Coverdale și Blackmore ar fi discutat posibilitatea, în 2012. Din păcate, singura concluzie a fost că sunt de acord că nu sunt de acord cu viziunea celuilalt despre această reuniune.
Totuși, ideea a rămas, cel puțin pentru Coverdale și se materializează în noul album Whitesnake ce este anunțat pentru 19 mai, via Frontiers Records.
The Purple Album este primul pe care apare noul chitarist, Joel Hoekstra, alături de Reb Beach (chitară), Michael Devin (bas) și Tommy Aldridge (tobe). Conduși evident de aceeași mână fermă a lui David Coverdale.
Piese Deep Purple erau deja nelipsite în repetoriul live Whitesnake (excelentul medley Burn/Strombringer și Soldier Of Fortune), iar reinterpretările se anunță a fi de mare clasă.
Acoperind perioada Deep Purple Mk III și Mk IV, albumul debutează cu Burn și se închide cu Stormbringer (de altfel primul single și primul clip de pe album), trecând printr-un repertoriu excepțional ce cuprinde Mistreated, Soldier Of Fortune și You Keep On Moving, printre cele 15 piese din cuprins (inclusiv cele 2 bonusuri de pe varianta de lux).
Lansarea albumului va fi urmată de un turneu mondial, din care sunt anunțate deocamdată doar datele americane de debut. Să sperăm că nu ne va ocoli.
David Gray a luat pe toată lumea prin surprindere în 1998, când lansa White Ladder, cel de-al patrulea album de studio, care s-a vândut între timp în mai bine de 7 milioane de exemplare.
Draw The Line (2009) și Foundling (2010) au ajuns amândouă în Billboard Top 10, așa că premizele erau excelente pentru noul efort, de anul trecut, Mutineers.
Photo courtesy of IHT Records
Andy Barlow (Lamb), producătorul acestui al zecelea album de studio a avut instrucțiuni clare: “nu mă lăsa să fac același album pe care l-am făcut până acum”. Și așa a și fost.
Back In The World, primul single și piesa de deschidere nu doar setează tonul întregului album, dar este și o afirmație extrem de puternică. David Gray s-a întors în mijlocul nostru debordând de bucurie, proaspăt și plin de viață.
Și-a făcut timp să experimenteze, să intre pe teritorii virgine, fără a-și uita vreun moment istoria. Pentru mulți, White Ladder rămâne momentul său de vârf. În opinia mea, ca fan declarat al respectivului album, Gray a urmat tot timpul o traiectorie ascendentă, construind pe fundația solidă a eforturilor anterioare.
Atât A New Day At Midnight (2002), cât și Life In Slow Motion (2005) au fost albume excelente, din ce în ce mai optimiste. Duse de mult sunt vremurile când reporterul NME care era anunțat că trebuie să-l intervieveze pe Gray ofta adânc și cerea o cafea și un cioclu ca să se pregătească pentru întâlnire.
David Gray este astăzi un muzician la deplină maturitate, care își permite să experimenteze. Piruetele artistice nu pot să dea greș, atât de solid este ce a construit până acum.
Poate vom avea un album nou în 2016, poate de-abia în 2018. Contează prea puțin, catalogul său de până acum este oricum suficient, tot ce urmează sunt noi și noi cireșe pe ditamai tortul.
Odată cu ghioceii, într-un an care se anunță bogat în albume noi.
Nu sunt cei mai prolifici compozitori, Alpha Noir datează deja din 2012, iar Night Eternal din 2008, așa că o producție nouă nu era așteptată neapărat cu sufletul la gură.
Cu atât mai bine venit a fost anunțul noului Extinct, o dovadă că Fernando și prietenii se simt bine și au chef de treabă.
În ianuarie au arătat deja o primă piesă, The Last Of Us.
La începutul lui februarie au prezentat și piesa titlu, Extinct, gotic doom Moonspell clasic la turație maximă.
Astăzi a venit rândul Breathe (Until We Are No More), cu un lyric video bazat pe grafismul foarte dark al albumului.
În ritmul ăsta, până pe 17 martie, la lansare, vom asculta măcar jumătate de album. Ceea ce mă deranjează prea puțin, singura opinie pe are mi-am făcut-o până acum fiind că Extinct va fi variat și complex. Și că îmi place tot ce au arătat din el până acum.
Wacken Open Air este astăzi mult mai mult decât un festival muzical.
De la începuturile umile, aproape de house party, din 1990, a devenit un fenomen cultural, o referință universală și cea mai mare adunare a fanilor dedicați heavy metalului și subgenurilor aferente.
Imnul festivalului, interpretat de Doro și Skyline
Cumva cam trecut cu vederea, în noiembrie 2014 UDR Music a celebrat fenomenul la aniversarea de argint a celor 25 de ani de la debut.
25 Years Of Wacken – Snapshots, Scraps, Thoughts And Sounds conține peste 6 ore de muzică live pe 3 discuri DVD/Blu-ray și documentează fiecare bucățică a festivalului. Acestora li se adaugă o carte de peste 200 pagini (în ediția pe DVD) cu istoria festivalului scrisă de Tim Eckhorst, cel care i-a scris cronicile de mulți ani încoace.
Chiar dacă ne-a părăsit la doar 25 de ani, a rămas o referință majoră a metalului contemporan și nu și-a pierdut relevanța, din contră.
Pe 2 martie UDR Music va scoate “Immortal Randy Rhoads – The Ultimate Tribute”, un nou omagiu binemeritat.
Produs de Bruce Kulick, albumul va conține 11 dintre piesele clasice co-semnate de Rhoads pentru Ozzy (Crazy Train, Mr Crowley, Suicide Solution, Goodbye To Romance…), dar și din perioada Quiet Riot (Killer Girl, Back To The Coast).
Pentru înregistrări, s-au strâns 20 dintre muzicienii de top – Rudy Sarzo, Serj Tankian, Tom Morello, Vinny Appice, Tim “Ripper” Owens, Chuck Billy, Alexi Laiho, George Lynch, Gus G., Bruce Kulick, Doug Aldrich, Dweezil Zappa…
A plecat mult prea devreme, dar este încă foarte prezent printre noi.