Immortal Randy Rhoads

Avea potențialul să fie unul dintre cei mai mari.

Chiar dacă ne-a părăsit la doar 25 de ani, a rămas o referință majoră a metalului contemporan și nu și-a pierdut relevanța, din contră.

Pe 2 martie UDR Music va scoate “Immortal Randy Rhoads – The Ultimate Tribute”, un nou omagiu binemeritat.

Produs de Bruce Kulick, albumul va conține 11 dintre piesele clasice co-semnate de Rhoads pentru Ozzy (Crazy Train, Mr Crowley, Suicide Solution, Goodbye To Romance…), dar și din perioada Quiet Riot (Killer Girl, Back To The Coast).

Pentru înregistrări, s-au strâns 20 dintre muzicienii de top – Rudy Sarzo, Serj Tankian, Tom Morello, Vinny Appice, Tim “Ripper” Owens, Chuck Billy, Alexi Laiho, George Lynch, Gus G., Bruce Kulick, Doug Aldrich, Dweezil Zappa…

A plecat mult prea devreme, dar este încă foarte prezent printre noi.


“Machine Head”, a 40-a aniversare

Albumul clasic Deep Purple aniversează 40 de ani. Ca să-l omagieze, s-au strâns niște oameni care l-au reînregistrat in variantele proprii. Cam ca Metallica, Iron Maiden, Glenn Hughes și Chad Smith, Chickenfoot, Black Label Society, Santana, Joe Bonamassa… D-aștia.

Rezultatul se va numi “Re-Machined, A Tribute To Deep Purple’s Machine Head” și va ieși pe 1 octombrie.

Dacă noi ceilalți am cam uitat de Deep Purple (mă rog, unii dintre noi), de până și moartea lui Jon Lord (pe 16 iulie) a trecut aproape neobservată, iată că artiștii respectivi nu au făcut-o. Contează.