Supergrup: Pinnick Gales Pridgen
Postat: 14/05/2013 Înscris în: Muzică | Tags: blues, eric gales, pinnick, pridgen, prog, rock Scrie un comentariuÎncă un supergup, se pare că se poartă. De data asta, inițiatorul a fost Mike Varney (responsabil aproape de unul singur pentru valul de shredderi din anii ‘80, de la conducerea Shrapnel Records).
Într-o zi din 2012, a pus mâna pe telefon și l-a întrebat pe dUg Pinnick (bas, King’s X) dacă n-ar fi interesat de un proiect cu Eric Gales la chitară și Thomas Pridgen (Mars Volta) la tobe.
A fost de acord, au intrat în studio și au tras un album, apărut în februarie. Ei îl descriu ca blues anormal, cu groove de gospel. Cumva, chimia power trio a funcționat, majoritatea pieselor sunt originale, fuziune a hendrixianului-johnsonian Gales cu aromele de progresiv ale lui Pinnick și Pridgen.
Mai neduși la biserică, au avut tupeul să tragă “Sunshine Of Your Love” într-o variantă aproape heavy și care mie îmi sună chiar mai bine decât Cream (ce să fac, urăsc sincer vocea lui Jack Bruce). Glazura delicată a tortului este “For Jasmine”, mic interludiu cu trimitere, evident, la Beethoven.
Se pare că s-au simțit atât de bine împreună încât deja este vorba de o continuare. Să fie, nașul mare Mike sigur se bucură.
Cine ar vrea să-l oprească pe Satriani?
Postat: 10/05/2013 Înscris în: Muzică | Tags: hard, heavy, instrumental, joe satriani, rock, unstoppable momentum Scrie un comentariuProbabil că nu poate nimeni, mai ales că marți a ieșit “Unstoppable Momentum”, cel de al paisprezecelea album de studio. Pentru o carieră ce se întinde deja pe patru decenii, nici nu-i prea mult.
A propos de carieră, Joe deține un record bizar – 15 nominalizări la Grammy, fără a câștiga vreodată. Mai nenorocos e doar Brian McKnight, cu 16 nominalizări, dar domnul respectiv cântă r’n’b și d-astea așa că nu intră în discuție.
Noul album, cât am ascultat din el, e Satriani 100%, fără surprize. Răspunde așteptărilor, nu aduce surprize, toate bune și frumoase. Sau previzibile, depinde de punctul de vedere. Mie îmi place, e pe lista de cumpărături.
Ceea ce e de povestit despre album spune dom’ Joe însuși în clipul “behind the music” de mai jos.
În rest, turneul începe la Istanbul, pe 18, iar pe 20 cântă în Bucuresti, la Sala Palatului. apoi Zagreb, Belgrad
Nu vreau să fiu cârcotaș cu tot dinadinsul, da’ nea Joe, zău așa, cam frustrant pentru cetățenii fani din afara Statelor Unite. Toate precomenzile cu autografe și bunătăți disponibile doar pentru US? Păi e frumoasă discriminarea asta?
Un pachet VIP cu stat la o poză, un tricou și autografu’ pe un obiect adus de-acasă la 150 de euro? Mă scuzați, scump dom’le, scump, la MacAlpine era mai ieftin. Săracu’ om dădea până și o lecție de 45 de minute în mai puțini bani decât ăștia. Da, e adevărat, la Megadeth (în Gigantour 2013) e mai scump; dar pleci ca Moș Crăciun cu cârca îndoită de desaga plină. În $699 e inclus biletul de concert, meet & greet cu toată trupa, una bucata chitară Dean Dave Mustaine VNMT X (semnată de Mustaine), noul album cu autografe, un steag ediție limitată, 3 pene de chitară, un laminat de turneu, shopping privat de marfă, VIP concierge… Bașca open barul, cu bere și vin.
E adevărat că domnii de mai sus nu au statura dvs, da’ cam zgârcit, mă scuzați.
Vikingii debarcă în iunie
Postat: 09/05/2013 Înscris în: Muzică | Tags: amon amarth, death, deceiver of the gods, metal, rock Scrie un comentariuPe 25 iunie, cu “Deceiver Of The Gods”, cel de-al nouălea album de studio Amon Amarth.
Nu mulți se pot lăuda că au crescut continuu, de la un album la altul. Mai mult, susțin sus și tare că noul album este cel mai dinamic, puternic și de-a dreptul agresiv din întreaga lor carieră.
Versurile explorează din nou mitologia nordică (cu toate că nu l-am auzit pe Johan Hegg spunând că sunt altceva decât death metal). Nu este un album conceptual în vreun fel, dar prezența lui Loki se face simțită adesea. Loki, poate cel mai uman dintre zeii nordici, cel care îi învrăjbea pe zei pentru a-i împăca mai apoi; ca și noi, oamenii, capabil de cele mai bune lucruri, dar și de cele mai mârșave.
Producția s-a dorit foarte live, așa că au apelat la Andy Sneap, care avea experiența lucrului cu Arch Enemy, Cathedral, Cradle Of Filth. Ca și la albumele anterioare, au un invitat, pe Messiah Marcolin, de la Candlemass.
21 de ani de carieră și 15 ani de la primul album full, “Deceiver Of The Gods” se profilează ca un moment frumos, pentru o trupă încă departe de a-și fi spus ultimul cuvânt.
Odihnește în pace Jeff Hanneman!
Postat: 03/05/2013 Înscris în: Știri | Tags: jeff hanneman, metal, rock, slayer, thrash Scrie un comentariuSlayer s-a născut într-o zi din 1981, când Jeff Hanneman i-a propus lui Kerry King să facă o trupă.
Slayer este chintesența unui gen muzical. Nimeni altcineva nu înseamnă thrash metal ca Slayer. Nu sunt una dintre Big 4, sunt The Big One. Nu e vorba despre încasări sau despre popularitate. Slayer au scris biblia genului și au rămas mereu fideli poruncilor ei.
Jeff Hanneman n-a fost doar unul dintre membrii fondatori. El a fost cel care a scris probabil cel mai mult din materialul înregistrat și cu siguranță cele mai multe dintre piesele clasice. Ce concert Slayer ar fi ok fără Raining Blood, South Of Heaven, Angel Of Death sau War Ensemble?
Hanneman a fost cel care a renunțat la orice proiect personal pentru a nu dăuna trupei. Tot ceea ce a însemnat ca artist se leagă exclusiv de acest singur nume. Din acest punct de vedera, a fost de o monogamie feroce. Tot ceea ce a fost și a avut a dedicat grupului. Cu tot respectul datorat celorlalți, din punctul meu de vedere, Hanneman A FOST Slayer.
Nu știu cum și-ar fi dorit să ne amintim de el. Nu știu cât de dornic ar fi fost să fie pomenit și celebrat. Dar sigur va fi, așa cum merită. Odihnește-n pace, Jeff Hanneman!
Midnight Burst 