Kadavar, apariții noi
Postat: 22/08/2018 Înscris în: Muzică | Tags: clip, kadavar, live in copenhagen, occult, psychedelic, rock, rough times, stoner, videoclip, you found the best in me Un comentariuKadavar au apărut în 2010 din Berlin și s-au impus foarte repede. Exponenți ai retro rock-ului, amestecul lor de psychedelic și stoner le-a adus imediat comparații inevitabile cu Zeppelin și Sabbath (nu neapărat îndreptățite) și i-a propulsat rapid în prima liga a genului, fiind creditați chiar cu o nouă etichetă, occult rock. Cu Wolfmother de exemplu au plecat în turneu, au ținut jam sessions în studioul propriu și chiar toboșarul lor, Christoph Bartelt, a compus cu Andrew Stockdale Wedding, piesă bonus pentru Victorious, al patrulea album Wolfmother, din 2016.
Iar dacă toamna lui 2017 a adus cel de-al patrulea album de studio Kadavar, Rough Times, toamna aceasta vine și ea cu mai multe noutăți.
În primul rând un live, Live In Copenhagen, al doilea din istoria lor de până acum, înregistrat evident în capitala daneză, în noiembrie 2017, în cadrul turneului de promovare pentru Rough Times, care va apărea pe 12 octombrie la Nuclear Blast.
Tot pe 12 octombrie va apărea și Rough Times, Tour Edition, mai mult decât o re-editare a albumului de anul trecut, cele două variante având doar patru piese în comun.
Până atunci, avem și un clip nou-nouț (apărut pe 17 august) pentru You Found The Best In Me, de pe Rough Times (ediția “normală”, de anul trecut).
Adrian Coleașă
Pre-order: https://media.nuclearblast.de/shoplanding/2018/Kadavar/rough-times-te.html
|
Trackist Live in Copenhagen: |
Tracklist Rough Times tour edition: |
Toranado, nou single de la House of Broken Promises
Postat: 27/07/2018 Înscris în: Muzică | Tags: desert, house of broken promises, rock, single, stoner, toranado, twisted Scrie un comentariuAcum doi ani, îi vedeam pe House of Broken Promises într-un concert memorabil, un mini fest stoner oferit de 7inc, despre care am scris la vremea respectivă aici.
Chitaristul Arthur Seay și toboșarul Mike Cancino au fost partenerii lui John Garcia în Unida, iar basistul Joe Mora a completat un power trio care și-a câștigat un loc meritat în marele arbore al desert rockului, mai ales pe craca aia specială a prestației live.
House of Broken Promises intră rar în studio, așa că Ep-ul Twisted de anul trecut a fost salutat pe bună dreptate. Iar printre muzica nouă pe care ne-a adus-o se află și Toranado, pentru care avem acum și un video clip regizat de Seay, filmat în Desert Hot Springs, California, în faimosul Nude Bowl, o colonie de nudiști abandonată în anii ‘70 și preluată apoi de skateri.
Să sperăm că ne vor vizita din nou într-un viitor cât mai apropiat, dar până atunci…
Adrian Coleașă
Dot Legacy & SuperSoul la Quantic
Postat: 11/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 5 octombrie, cronica, cronica concert, dot legacy, heavy, heavy blues, Live, psych stoner, quantic, review, rock, rock'n'roll, stoner, supersoul Scrie un comentariuPe 5 octombrie, 7inc a recidivat în Quantic cu o seară specială, ce i-a adus pe aceeași scenă pe francezii de la Dot Legacy și pe grecii de la SuperSoul.
Photo by Adrian Coleașă
SuperSoul vin din Atena și se descriu pur și simplu ca un trio de rock’n’roll. Nu chiar așa, nu au vreo tangență cu rockabilly sau alte forme clasice la care ne-ar duce gândul la această etichetă, dar un rock direct, stoner într-o accepțiune heavy blues a termenului. Au făcut introducerea cu modestie și eleganță, un reprezentant al unei scene stoner grecești mature și în ascensiune.
Photo by Anca Coleașă
Parizienii de la Dot Legacy au fost la a doua vizită la noi. Despre prima, în turneu cu House Of Broken Promises și Valley Of The Sun, am scris atunci aici. Între timp au crescut într-o zi cât alții în multe și pe merit. Două albume în palmares, cel eponim de debut (2014) și To The Others (2014), ca și un EP nou-nouț, Stereo.
Au mai crescut, s-au mai maturizat, de data asta totuși nu s-au mai urcat și pe tavan. Lăsând gluma la o parte, au în continuare unul dintre cele mai dinamice show-uri pe care le-am văzut. Cei doi parteneri de infracțiuni muzicale, Damien (bas, voce) și Arnaud (chitară), țopăie ca iepurașii Duracell pe toată scena și nu numai, fără ca asta să-i facă să rateze vreo notă din asaltul continuu asupra audienței.
Photo by Anca Coleașă
Un setlist complex, o ofertă generoasă, dinamică, dar sofisticată și originală, evenimentul a oferit celor suficient de inspirați să participe șansa de a vedea în acțiune o trupă pe care riscăm să o mai întâlnim doar în festivaluri și săli mult mai mari.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
RoadkillSoda lansează videoclipul “Prometheus”
Postat: 09/11/2017 Înscris în: Știri | Tags: clip, lansare, prometheus, roadkillsoda, rock, stoner, video, videoclip Scrie un comentariuRoadkillSoda a lansat astăzi un nou single. „Prometheus” este primul extras de pe noul album, intitulat „Mephobia”, care va fi lansat pe 14 noiembrie în Expirat Halele Carol.
„Prometheus” descrie perfect stilul formației: o combinație de stoner rock și grunge, riff-uri grele și texte care te ademenesc să pui piesele pe repeat.
Videoclipul melodiei „Prometheus” poate fi urmărit începând de astăzi pe canalul RoadkillSoda Vevo:
Single-ul este disponibil pentru streaming si download aici: https://UMR.lnk.to/Prometheus.
„Mephobia”, cel de-al 5-lea material discografic al trupei, va fi disponibil prin Universal Music România în formatele dublu vinyl ‘red color’, CD, cât și pe platformele online de streaming si download. Acesta a fost înregistrat în studioul formației Vița de Vie, produs și mixat împreună cu Adi Despot și a fost masterizat în New York la MASTERvargas Studio.
Mai multe detalii despre evenimentul de lansare sunt disponibile pe pagina evenimentului oficial: https://www.facebook.com/events/309383392870261/
Contact ROADKILLSODA:
https://www.facebook.com/RoadKillSoda/
https://www.youtube.com/user/RoadkillSoda
https://www.youtube.com/user/RoadKillSodaVEVO
Contact U Rock / Universal Music Romania:
urock@umusic.ro
www.facebook.com/uRockmusicpage
www.facebook.com/umusicro
www.umusic.ro
RoadkillSoda: Mephobia și cronica sa
Postat: 04/11/2017 Înscris în: Muzică | Tags: album, cronica, mephobia, review, roadkillsoda, rock, stoner, stoner rock Scrie un comentariuScopofobia (sau scoptofobia sau oftalmofobia) este frica irațională că alți oameni se holbează la tine, o frică patologică de a atrage atenția. Mephobia este cel mai tânăr membru al familiei, dar la cu totul alt nivel.
Mephobia este frica (la fel de irațională) că vei deveni atât de minunat încât rasa umană nu va putea să suporte și vom muri cu toții. Mult mai generoasă fobia, nu?!
Din păcate pentru rasa umană, Mephobia este și titlul noului album RoadkillSoda. “Din păcate”, pentru că acest al cincilea material RKS flirtează cu o etichetare de awesomness.
Stoner rock-ul este la modă, o avalanșă de apariții inundă piața, pe toate meridianele și este greu pentru orice trupă de gen să se distingă din mulțime.
Dar Roadkill Soda, printre multe alte calități, au reușit să-și creeze o identitate proprie, recognoscibilă instant. Am făcut un blind test cu noul album și întrebarea a venit în primele 30 de secunde, “ăștia-s RKS, nu?!”
Mephobia este în primul rând un album de rock, pur și simplu. Da, este stoner acolo, au aruncat și destul grunge în mix, este 60s, este 70s, avem și blues rock, paleta este largă și masa foarte bogată.
Pentru mine, acesta este materialul fizic, palpabil, care îi trece la următorul nivel, într-o altă ligă. Ajutați și de o producție inspirată, reușesc să transmită energia live în înregistrările de studio și să păstreze tonusul ridicat de la început până la sfârșit.
Nu există timpi morți sau piese de umplutură, de la Prometheus până la Trust totul curge groovy. Vitezele se schimbă, dar parcursul muzical curge fluid și fără eforturi. Toată trupa sună mai tight decât oricând, focusată complet într-o direcție comună, foarte clară.
Fiecare își va găsi propriile piese preferate, în funcție de gusturi și stare. Nu mi se pare corect să evidențiez vreuna anume (chiar dacă preferata mea în acest moment este Casualty), ci doar albumul ca întreg, solid și unitar.
În rest, astrele s-au aliniat, ascultați și enjoy the ride!
Tracklist:
01. Prometheus
02. Bipolar
03. Consequences
04. Easy
05. Casualty
06. Legless
07. Order
08. Dip
09. Backhander
10. Tonight
11. Trust
Durata: 53:39
Data apariției: 14 noiembrie 2017
Membri:
Mircea “Hotshot Eagle” Petrescu – voce
Mihnea “Panda Elixir” Ferezan – chitară
Victor “Vava” Ferezan – bas
Mihai “Baby Jesus” Nicolau – tobe
Adrian Coleașă
