Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie

Desertfest Bucharest (variantă restrânsă de o zi) ar fi meritat să se cheme evenimentul organizat de 7inc săptămâna trecută în Fabrica. Din păcate prea discret pentru ce s-a întâmplat acolo în acea seară de miercuri, 12 octombrie.

Un afiș eclectic, multi-național și multi-stilistic a reflectat varietatea unui gen muzical considerat de nișă, dar care mi se pare că în acest moment dă cele mai groovy produse ale scenei metal în general, posibil și din cauza moștenirii blues rock pe care și-o asumă fără complexe.

Mircea Petrescu (RKS), by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Wooldozer, urmați de Roadkill Soda. Dacă pe Wooldozer îi vedeam pentru prima dată, Roadkill Soda sunt cu siguranță unul dintre puținele produse naționale cu mare potențial de export pe care îl avem, iar evoluția lor este evidentă și constantă. Muncesc din greu și se simte, sunt sigur că vom avea parte de din ce în ce mai multe surprize plăcute din partea lor.

Dot Legacy, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Parizienii de la Dot Legacy au fost revelația serii pentru mine. De o energie debordantă și infecțioasă, cam așa ar suna în mintea mea alde Mano Negra/Manu Chao deveniți stoneri. Musai trebuie văzuți, iar cât despre energia pozitivă pe care o degajă live, doar la Manu Chao am mai văzut așa ceva.

House Of Broken Promises, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Californienii House Of Broken Promises sunt veterani ai scenei, trupa apărând din cenușa grupului Unida, fondat de John Garcia după despărțirea de KYUSS. Sound tipic, extrem de ballsy, iar dacă ar fi să aleg ceva care să-i reprezinte, cu siguranță ar fi Hurt (Paid My Dues). Nu pentru că nu ar avea și alte piese excelente, dar și-au plătit toate dările și locul pe care îl ocupă acum este mai mult decât meritat.

Valley Of The Sun, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Târziu în noapte, ultimii dar în nici un caz cei de pe urmă, Valley Of The Sun, din Ohio. Energici și ballsy (cu siguranță nu e un gen pentru mototoi), dar și cu multe momente melodice, mi s-au părut a avea cel mai mare potențial comercial, mai ales în contextul american. Și nu e nimic peiorativ în asta.

O seară lungă și extrem de plină, un diamant real ascuns în potopul de evenimente live care ne-au podidit în ultima vreme, ar fi meritat cu siguranță o expunere mai mare și (mult) mai mulți spectatori. Mi-a părut foarte bine că am fost acolo.

Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.

Anunțuri

One Comment on “Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie”

  1. […] la noi. Despre prima, în turneu cu House Of Broken Promises și Valley Of The Sun, am scris atunci aici. Între timp au crescut într-o zi cât alții în multe și pe merit. Două albume în palmares, […]

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s