Dot Legacy & SuperSoul la Quantic
Postat: 11/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 5 octombrie, cronica, cronica concert, dot legacy, heavy, heavy blues, Live, psych stoner, quantic, review, rock, rock'n'roll, stoner, supersoul Scrie un comentariuPe 5 octombrie, 7inc a recidivat în Quantic cu o seară specială, ce i-a adus pe aceeași scenă pe francezii de la Dot Legacy și pe grecii de la SuperSoul.
Photo by Adrian Coleașă
SuperSoul vin din Atena și se descriu pur și simplu ca un trio de rock’n’roll. Nu chiar așa, nu au vreo tangență cu rockabilly sau alte forme clasice la care ne-ar duce gândul la această etichetă, dar un rock direct, stoner într-o accepțiune heavy blues a termenului. Au făcut introducerea cu modestie și eleganță, un reprezentant al unei scene stoner grecești mature și în ascensiune.
Photo by Anca Coleașă
Parizienii de la Dot Legacy au fost la a doua vizită la noi. Despre prima, în turneu cu House Of Broken Promises și Valley Of The Sun, am scris atunci aici. Între timp au crescut într-o zi cât alții în multe și pe merit. Două albume în palmares, cel eponim de debut (2014) și To The Others (2014), ca și un EP nou-nouț, Stereo.
Au mai crescut, s-au mai maturizat, de data asta totuși nu s-au mai urcat și pe tavan. Lăsând gluma la o parte, au în continuare unul dintre cele mai dinamice show-uri pe care le-am văzut. Cei doi parteneri de infracțiuni muzicale, Damien (bas, voce) și Arnaud (chitară), țopăie ca iepurașii Duracell pe toată scena și nu numai, fără ca asta să-i facă să rateze vreo notă din asaltul continuu asupra audienței.
Photo by Anca Coleașă
Un setlist complex, o ofertă generoasă, dinamică, dar sofisticată și originală, evenimentul a oferit celor suficient de inspirați să participe șansa de a vedea în acțiune o trupă pe care riscăm să o mai întâlnim doar în festivaluri și săli mult mai mari.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
