Cyfer Kusak Duo @Green Hours

Vineri seara, 26 august, la Green Hours ar fi trebuit să cânte Cyfer Organ Trio. Nașu Claudiu Purcărin n-a mai putut participa, așa că am asistat la concertul Cyfer Kusak Duo.

Nici Călin Cyfer (chitară), nici Raul Kusak (clape) nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru oricine a fost cât de cât atent la peisajul blues/funk/jazz din oraș din ultimele decenii. Amândoi sunt vârfuri ale instrumentelor lor și întotdeauna o plăcere de urmărit, împreună sau separat.

Călin Cyfer - by Anca Coleașă, 2016

Nu au dezamăgit nici acum, în pofida lipsei oricărei secții ritmice și a răcelii lui Raul. Din contră, am remarcat și mai clar cât de solid este Cyfer ritmic și cât de delicat și inventiv se poate lansa Raul improvizatoric. Cât despre valențele solistice ale lui Călin, numai cine nu l-a ascultat vreodată nu are idee de bogăția ludică de idei dintr-un solo al său.

Raul Kusak - by Adrian Coleașă, 2016

Piese clasice de blues și piese Cyfer, cam acesta a fost repertoriul, cu un bonus Depeche Mode, Personal Jesus. Poate bizar, dar atât de potrivit în context în versiunea lor încât mi-a crescut respectul nu doar pentru interpreții care au adaptat cântecul, dar și pentru cei care l-au compus.

O altă seară reușită pe terasa Green Hours, cât mai multe și mai dese înainte! Pentru cei care au lipsit și nu numai, cum s-a văzut concertul din public, aici și aici.


Joia Neagră – și a fost a doua ediție

Cald, terase pline, vacanțe, bere, muzică. Într-o perioadă cu multe concerte suprapuse, Axa Valaha Productions a revenit cu cea de-a doua ediție a evenimentului concept Joia Neagră.

13707737_1240408052670571_7305079026285105771_n

Trebuie să recunosc că am fost dezamăgit. Foarte dezamăgit să văd terasele pline și sala dezolant de goală. Extrem de dezamăgit să constat din nou că scena rock e susținută prin vorbe goale, fără acoperire în fapte. 25 de lei la intrare e un bilet scump sau patru beri conteză mai mult? Toți fanii genului sunt plecați din oraș? Nu erau numele de pe afiș suficient de sonore ca să ne deranjăm? Ghinion, pentru că a fost din nou foarte bine, și cei care au avut de pierdut au fost absenții.

Pe Warhanger nu îi ascultasem și cu atât mai plăcută a fost supriza din deschidere. Se simte că au muncit, comunică, se mișcă, sună bine, cu siguranță merită urmăriți în continuare. Rețeta lor de crossover e foarte eficientă, chiar dacă întreruperile cazuate de probleme tehnice nu au fost în favoarea lor. Altfel, la mulți ani și toate cele lui George Maggot și din partea noastră!

Am fost suficient de norocos (și am și o vârstă, aham!) ca să prind câteva debuturi mari ale rock-ului național. Pe această listă îi pot adăuga acum pe Keops Vexa, revelația serii. Veterani ai scenei, reactivați după o pauză de un deceniu, au avut un set impecabil. Gândul mi s-a dus la Kong, chiar dacă asemănările se limitează la faptul că și muzica lor este intrumentală și experimentală. Deși nu au puncte de interes vizuale, piesele înseși sunt suficiente pentru a ține captivă audiența. Sper doar ca acest debut live să fie urmat de multe alte concerte și evident, de înregistrări.

Ura De După Ușă își urmează traiectoria ascendentă pe care s-au înscris ferm după revenire. Formula de cinci le priește, adăugarea unui al doilea chitarist a fost de bun augur, iar schimbările de toboșari nu le-au afectat cu nimic dinamica, din contră. Veteranii hardcore-ului românesc își continuă saga, acum la o a doua tinerețe.

O notă bună pentru sunet în general, una mai puțin bună pentru lumini. Dacă la Warhanger luminile au fost foarte ok, la Keops Vexa s-a făcut beznă cu nuanțe de roșu. Lumină s-a făcut de-abia spre sfârșitul setului UDDU. Știu că din sală nu e o dramă, dar dacă trupele și organizatorii se întreabă de ce nu au imagini de la eveniment, răspunsul simplu este că nici bezna, nici lumina roșie nu ajută fotografii, indiferent ce scule au sau câtă școală au făcut.

Până la Joia Neagră ediția de toamnă (pe care o așteptăm cu și mai mare interes), să avem cu toții o vară cât mai plăcută!

Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


Nervosa în București

Duminică, 26.iunie 2016, club Fabrica, a 58-a ediție Metal Under Moonlight, cu sprijimul RTMC, parte a turneului Nervosa, Agony In The East Europe.

Metal Under Moonlight 58

În deschidere Pyroblast (plini de entuziasm, la un început bun, dar cu multe ore de muncă lipsă încă), Damage Case (o surpriză placută, închegată, cu album anunțat pentru la toamnă) și croații de la War-Head (nu în ce a mai bună zi a lor, dar primiți bine).

Ca o notă de subsol pentru trupe, bezna pe scenă și eterna lumină roșie sunt cele mai potrivite idei pe care le poate avea oricine nu dorește fotografii decente.

Cald, din ce în ce mai cald, de la un moment dat încolo nu doar că se mai simte deloc aerul condiționat, dar parcă și oxigenul lipsește.

Despre al doilea abum Nervosa, Agony, am scris de curând aici, iar prestația live nu a dezamăgit deloc, din contra.

Fetele care cântă metal nu mai sunt demult o noutate și nu mai au ceva de demonstrat, deși o trupă feminină încă beneficiază de un soi de discriminare pozitivă.

În cazul braziliencelor nu este cazul (deși ar fi fost de folos niște babețici la merch), asaltul brutal este continuu și distrugerea metodică. S-au plasat pe o idee și o urmăresc foarte clar și consistent, ceea ce e lăudabil, deși potențialul mi se pare mult mai vast și interesant (vezi doar mini-soloul lui Pitchu Ferraz de la final).

Metalul este un gen muzical foarte vizual și devine amuzant cum influențele transpar inclusiv din punctul ăsta de vedere, ca de exemplu în posturile hannemaniene ale Prikăi Amaral sau cele harrisiano-shuldineriene ale Fernandei Lira.

Nu este un reproș, fetele au livrat ce au promis și chiar mai mult de atât, ne-au convins să cumpărăm tricourile și să promitem și noi că vom lua bilete și data viitoare, oricând va fi aceasta.

Iar despre cum s-a văzut seara, fotografiile sunt disponibile aici.


O ZI cu Negură Bunget

18 iunie 2016 a fost o zi discretă în peisajul muzical. Aparent doar, pentru că, în umbra răcoroasă oferită de clubul Private Hell, un auditoriu restrâns a fost invitat să împărtășească un moment special.

Listening party-urile de albume în premieră nu sunt monedă curentă la noi, deci cu atât mai mult am apreciat privilegiul de a fi printre cei cărora li s-a dezvaluit noul album Negură Bunget, cu trei luni înainte de lansare.

_N0A5958

Photo by Anca Coleașă

ZI este a doua parte a Trilogiei Transilvane, ce a debutat cu TĂU. Dacă prima parte se concentra pe elementele naturale, cea de a doua se axează pe elementul uman.

Chiar și ascultat scos din context, albumul este excepțional de unitar, cursiv, extrem de rafinat. Momentele brutale se combină cu cele atmosferice extrem de sofisticat. Actul artistic transcede logica (cum e și normal să o facă) și devine o structură organică inefabilă, căci acesta este caracterul muzicii. Nimic nu lipsește, nimic nu e în plus, ZI este un organism viu, suficient sie însuși.

Cineva spunea odată că muzica este singura formă de artă ce nu poate fi descrisă prin cuvânt și nu poate fi decât experimentată direct, prin aceasta fiind similara magiei. Nu pot decât să fiu de acord, aceasta a fost și senzația mea, iar Negură Bunget sunt cu adevărat vrăjitori moderni, șamani ai zilelor noastre.

Magia este contagioasă cu atât mai mult cu cât va fi răspândită pentru prima oară la nivel cu adevărat global. Planurile turneului aniversar 2016-2017 îi vor duce nu doar prin Europa și America de Nord, dar și în Asia și Australia, pentru prima dată.

Dar ziua cea specială era departe de a se fi încheiat, deoarece fuseseră invitați să cânte la vernisajul expoziției Omul Negru/The Boogeyman, curator Aaron Moulton.

_N0A6036

Photo by Anca Coleașă

Un cadru neconvențional, un concert aproape privat, cumva lucrurile s-au înscris într-o normalitate a zilei. O ZI aparte, în care am avut senzația că vizitez un univers alternativ.

O vizită pe care doresc să o repet, acest univers special merită cu siguranță să fie explorat pe îndelete.

Iar pentru cei care doresc să arunce o privire, o galerie foto este disponibilă aici.


Beth Hart Bis!

A promis și a revenit. Chiar mai bine decât anul trecut, ceea ce îmi era greu să-mi imaginez.

Cum a fost? Fabulos a fost data trecută, acum a trecut la un cu totul alt nivel.

Beth Hart, by Anca Coleașă 2016

A reușit să transforme Sala Palatului într-un club intim, o cântare care a transformat masa de spectatori într-un organism unic, o sărbătoare cum foarte rar am văzut în deceniile care au trecut de când am început să merg în concerte.

Piese mai noi, mai vechi, originale, cover-uri, apărute pe albume sau cântate doar live, electric, acustic, setlistul a trecut ca o avalanșă, o nouă demonstrație a unei forțe a naturii în acțiune. O forță benefică, un diluviu fertil care ne-a lăsat pe toți cei prezenți ceva mai liniștiți și mai fericiți.

Tot concertul a fost excepțional, dar sunt sigur că finalul I’d Rather Go Blind a făcut-o pe Etta să zâmbească mândră de acolo de sus.

A mulțumit și a promis că va reveni la anul. N-am nici o îndoială că se va ține de cuvânt.

Beth Hart, by Anca Coleașă 2016

O mențiune pentru organizatorul VreauBilet, care a demonstrat că lipsa (sau invizibilitatea) unei firme de securitate (în plus față de personalul sălii) poate să fie chiar un avantaj.

O galerie foto este disponibilă aici.

Thanks and hello: Ben & Rikkert (Mascot Label Group), Bianca Poldermans.