O ZI cu Negură Bunget

18 iunie 2016 a fost o zi discretă în peisajul muzical. Aparent doar, pentru că, în umbra răcoroasă oferită de clubul Private Hell, un auditoriu restrâns a fost invitat să împărtășească un moment special.

Listening party-urile de albume în premieră nu sunt monedă curentă la noi, deci cu atât mai mult am apreciat privilegiul de a fi printre cei cărora li s-a dezvaluit noul album Negură Bunget, cu trei luni înainte de lansare.

_N0A5958

Photo by Anca Coleașă

ZI este a doua parte a Trilogiei Transilvane, ce a debutat cu TĂU. Dacă prima parte se concentra pe elementele naturale, cea de a doua se axează pe elementul uman.

Chiar și ascultat scos din context, albumul este excepțional de unitar, cursiv, extrem de rafinat. Momentele brutale se combină cu cele atmosferice extrem de sofisticat. Actul artistic transcede logica (cum e și normal să o facă) și devine o structură organică inefabilă, căci acesta este caracterul muzicii. Nimic nu lipsește, nimic nu e în plus, ZI este un organism viu, suficient sie însuși.

Cineva spunea odată că muzica este singura formă de artă ce nu poate fi descrisă prin cuvânt și nu poate fi decât experimentată direct, prin aceasta fiind similara magiei. Nu pot decât să fiu de acord, aceasta a fost și senzația mea, iar Negură Bunget sunt cu adevărat vrăjitori moderni, șamani ai zilelor noastre.

Magia este contagioasă cu atât mai mult cu cât va fi răspândită pentru prima oară la nivel cu adevărat global. Planurile turneului aniversar 2016-2017 îi vor duce nu doar prin Europa și America de Nord, dar și în Asia și Australia, pentru prima dată.

Dar ziua cea specială era departe de a se fi încheiat, deoarece fuseseră invitați să cânte la vernisajul expoziției Omul Negru/The Boogeyman, curator Aaron Moulton.

_N0A6036

Photo by Anca Coleașă

Un cadru neconvențional, un concert aproape privat, cumva lucrurile s-au înscris într-o normalitate a zilei. O ZI aparte, în care am avut senzația că vizitez un univers alternativ.

O vizită pe care doresc să o repet, acest univers special merită cu siguranță să fie explorat pe îndelete.

Iar pentru cei care doresc să arunce o privire, o galerie foto este disponibilă aici.

Anunțuri

2 comentarii on “O ZI cu Negură Bunget”

  1. […] Despre audiția albumului am scris deja aici. […]

    Apreciază

  2. […] Despre album și audiția lui pentru presă am scris aici. […]

    Apreciază


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s