Joe Bonamassa îl salută pe Eric Clapton pe noul live

Pe 18 mai, așa cum am anunțat deja, va apărea un nou live Joe Bonamassa, British Blues Explosion Live, la Mascot Label Group.

Motherless Children este o piesă tradițională, înregistrată de Blind Willie Johnson în 1927 și popularizată mai tărziu de artiști precum Bob Dylan, Eric Clapton, Lucinda Williams sau Steve Miller.

Varianta prezentată de Bonamassa este un salut pentru Clapton și interpretarea sa de pe 461 Ocean Boulevard (1974).

Adrian Coleașă


Watchers, blues rock alternativ francez

Sunt momente în care apare ceva de undeva de nicăieri și te prinde. Nevăzut, necunoscut, nou-nouț și catchy. Cam așa mi s-a întâmplat astăzi cu Watchers, un duo francez (live, cvartet).

Acum un an scoteau materialul de debut, Two2, disponibil pe Bandcamp, cu (ce surpriză), două piese.

Au urmat câteva luni de muncă asiduă, după care au intrat în studiourile Wisseloord din Hilversum (pe unde au mai trecut Elton John, Iron Maiden, Def Leppard, U2, Police, Tina Turner și mulți, foarte mulți alții), pentru primul lor EP, care va apărea la toamnă.

Săptămâna trecută, pe 26 aprilie, au făcut publică o prima piesă de pe viitorul material, How Long Is Your Night.

Recomandările spun că vor fi apreciați de fanii The Kills și Black Keys, iar părerea mea subiectivă este că vom mai auzi destule despre ei, dacă au și puțină baftă.

Adrian Coleașă


Black Stone Cherry – Southern Fried Friday Night, un nou lyric video

Family Tree, cel de-al șaselea album de studio Black Stone Cherry a fost publicat de Mascot Label Group pe 20 aprilie.

După Burnin’ și Bad Habit, săptămâna aceasta avem un nou extras, Southern Fried Friday Night, single ilustrat de un lyric video apărut ieri.

Adrian Coleașă


O surpriză delicioasă de la Beth Hart

Pe 13 aprilie a apărut Live From New York – Front & Center, primul live Beth Hart după 13 ani de la precedentul, Live At Paradiso, album pe care îl anunțam aici.

De astăzi avem un nou extras video, cu una piesele preferate din concerte, Delicious Surprise, apărut inițial pe Screaming For My Supper (1999).

Adrian Coleașă


Pyogenesis, a blast from the past

Ca orice altceva în țara asta și peisajul muzical a fost extrem de haotic mai ales în prima parte a anilor ‘90. Presa se inventa, mai pe genunchi, mai după ureche, cu atât mai mult cea muzicală, cât era și ea. Nu existau reguli, cam nimeni nu știa exact ce face, furam meserie de pe unde puteam și încercam să înțelegem un sistem bine pus la punct afară la care doar visam (și la care jinduiam). Iar printre cei care ne-au băgat în seamă și pe noi, ăștia mai mici și mai amărâți din România, au fost și Nuclear Blast, pe atunci un label și distribuitor prin poștă de-abia fondat de Markus Staiger prin 1987.

De la ei și de la Peaceville am văzut primele press release-uri și press kituri adevărate, venite prin poșta aia melcoasă, am făcut interviuri (cu reportofonul lipit de telefonul ăla cu disc), am scris doar despre ce am vrut și am dat pe radio doar ce mi-a plăcut (sau măcar mi s-a părut interesant). Alte vremuri, alte posibilități!

Pyogenesis au fost printre trupele noi-nouțe promovate de Nuclear Blast. Atât de nouă încât primul material, Waves Of Erotasia, un EP cu 4 piese a fost primul lor material atât pentru Nuclear Blast, cât și sub noul nume (după ce s-au rebotezat din Immortal Hate).

Pyogenesis Waves

Cam ăsta era pachetul, iar press release-ul (adicătelea comunicatul de presă) anunța atât turneul proaspăt încheiat cu Anathema, cât și apariția unui nou album, în iulie 1994.

N-a fost să fie iulie, ci octombrie, dar a venit și Sweet X-rated Nothings.

Pyogenesis Sweet

Albumul i-a ajutat să treacă la alt nivel, Rock Hard trimitea un reporter cu ei în turneul prin nou înființata republică Cehia și publica un articol de 4 pagini, cântau la Wacken și în Mexic, unde intraseră pe locul 1 în topul albumelor de import.

Și totuși, următorul album, Twinaleblood, a fost înregistrat tot în studioul trupei, a apărut în decembrie 1995 și da, așa cum spunea press release-ul s-a dovedit highly addictive.

Pyogenesis Twinaleblood

Cam aici, după Twinaleblood, drumurile noastre s-au despărțit, așa a fost să fie.

Odată cu anunțarea turneului în România am trecut iar în revistă această trupă care poate ar fi meritat mai mult, comercial vorbind, dar poate au fost prea în fața momentului pentru a fi apreciați așa cum ar fi trebuit, ca și alți pionieri. Până la urmă, colegii lor ceva mai celebri de la Type O Negative au avut și multă baftă și altă piață.

Ce m-a bucurat să constat e că cel puțin Twinaleblood rezistă cu succes la testul timpului și recunosc, îl ascult acum cu și mai multă plăcere decât atunci când a apărut. Nu e vorba de nostalgie, și-au continuat drumul și au evoluat artistic foarte frumos. Albumele noi mi se par la fel de relevante ca și cele vechi la momentul lor, iar evoluția nu poate fi decât salutată.

Pyogenesis

Lumea muzicală s-a schimbat, noi ne-am schimbat, e firesc să fie așa și mă bucur că se întâmplă lucruri ca acest mini turneu din weekend, Vineri la Cluj, sâmbătă la Timișoara, duminică în București, ar fi păcat să-i ratați, nostagici sau nou convertiți.

Adrian Coleașă