Rock global: Metal în Botswana
Postat: 17/12/2014 Înscris în: Muzică | Tags: botswana, metal, rock Scrie un comentariuSpațiul, ultima frontieră, ne spunea Star Trek. Botswana, una din ultimele frontiere ale rock-ului, devenit de mult fenomen global și nu rezervat țărilor zise dezvoltate.
Pe lângă muzica tradițională, influența globală, indusă de MTV și internet, se manifestă aici foarte mult în materie de hip-hop și iată, gradual, de rock.
Spre deosebire de vecini mai bogați muzical, cum ar fi Africa de Sud, Botswana este pe cale să devină epicentrul heavy metal-ului african în secolul XXI.
Susținute de un public pasionat și loial, în uniforme de piele cu ținte și lanțuri foarte Judas Priest, trupe ca Skinflint au ieșit dintre granițele țării și au ajuns până în Europa.
![By Dipoko (Own work) [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/3/30/Skinflint_Band_Photo.jpg "By Dipoko (Own work) [CC BY-SA 3.0 (http://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0)], via Wikimedia Commons")
Nu sunt nici pe departe singurii.li se alătură nume precum Wrust sau Crackdust, și din ce în ce mai mulți alții.
Poate pentru că, așa cum declara Giuseppe Sbrana (Skinflint) CNN-ului, „Metal is a music about power, independence and freedom. That’s what I believe in – fighting for what you believe in no matter the consequences. Standing up for what you believe in and showing individuality.”
Jimmy Rogers, departe de umbra lui Muddy Waters
Postat: 08/12/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, chicago blues, jimmy rogers Scrie un comentariuUnii chitariști au rămas cunoscuți prin asocierea cu mari nume. Când spun Hubert Sumlin, întotdeauna mă voi gândi la Howlin’ Wolf. Nu este cazul lui Jimmy Rogers.
![By Phil Wight (http://www.flickr.com/photos/neverslim/1212166619/) [CC-BY-2.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/2.0)], via Wikimedia Commons](http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/c/c3/Jimmy_Rogers.jpg "By Phil Wight (http://www.flickr.com/photos/neverslim/1212166619/) [CC-BY-2.0 (http://creativecommons.org/licenses/by/2.0)], via Wikimedia Commons")
În pofida unui CV de blues dramatic de impresionant, Rogers va rămâne mereu doar propria lui persoană.
Născut în 1924 ca James A Lane a cântat cu marii blues-ului din Deltă (inclusiv un anume Robert Lockwood Jr, singurul elev direct al lui Robert Johnson) vocal, la muzicuță sau la chitară, înainte de se muta la Chicago în anii ‘40.
A făcut parte din prima trupă a lui Muddy Waters, alături de Little Walter, cei cunoscuți și ca The Headcutters/The Headhunters din cauza practicii de a apărea în timpul concertelor altor trupe locale, a-i înfrunta (nu doar muzical, de destule ori) și a le fura cântările.
Chiar dacă a avut și hit-uri solo, ca That’s Alright sau Walking By Myself (căruia Gary Moore i-a adus o popularitate enormă), dar a rămas alături de Muddy Waters până în 1954 și a fost dintre cei care au definit sunetul ce va fi numit mai târziu Chicago Blues.
A continuat să scoată piese de succes, împreună cu Little Walter și Big Walter Horton printre alții, dar pe măsură ce interesul în blues scădea s-a domolit și activitatea sa muzicală, până la oprirea completă.
1971 îl va găsi pe scenă din nou ca muzician profesionist cu normă întreagă, pentru varii turnee europene, apoi cu ocazia reuniunii cu Muddy Waters (în 1977), dar de-abia în 1982 va avea din nou o carieră solo în adevăratul sens al cuvântului.
Ne-a părăsit în 1997 din cauza unui cancer la colon, dar este departe de a fi fost uitat. Moștenirea lui este dusă mai departe de fiul său, Jimmy D Lane, chitarist, producător și inginer de sunet.
Un nou supergrup, Revolution Saints
Postat: 24/11/2014 Înscris în: Muzică | Tags: hard rock, melodic rock, revolution saints, rock Scrie un comentariuUn nou supergrup și-a anunțat apariția. Revolution Saints sunt ideea lui Serafino Perugino, șeful Frontiers Records, un label italian ce a reușit să strângă o mulțime de mari artiști classic rock în cei doar 16 ani de existență.
Grupul îi reunește pe Doug Aldrich (chitară, Whitesnake, Dio), Deen Castronovo (tobe și voce, Journey, Bad English) și Jack Blades (bas și voce, Night Ranger, Damn Yankees).
Albumul eponim de debut este programat să apară pe 23 februarie. Are ca invitați alți doi membri Journey, Neil Schon și Arnel Pineda, și este produs de Alessandro Del Vecchio (Hardline), care a și participat la compunerea câtorva dintre piese și a cântat la clape.
Serafino descrie trio-ul ca fiind “un vis devenit realitate” și ca “vibe rock de anii ‘80 cu bile”. Trio-ul promite o reîntoarcere a melodic rock-ului clasic pe poziția pe care și-o merită.
Un mare chitarist uitat – Harvey Mandel
Postat: 20/11/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: blues, blues rock, fusion, harvey mandel Un comentariuHarvey Mandel a fost o mare promisiune (și împlinire) a chitarei electrice în anii ‘60 și ‘70.
Profesionist la 20 de ani, a cântat cu Charlie Musselwhite, Canned Heat, Rolling Stones și John Mayall înainte de a-și demara cariera solo, cu un album aclamat și astăzi, Cristo Redentor, din 1968.
Inovator al instrumentului, a folosit de exemplu tehnicile de tapping cu mult înainte de un anume domn Eddie Van Halen și este considerat unul dintre inițiatorii curentului fusion.
Anii au trecut iar Harvey a devenit o figură cult, extrem de respectat, dar cunoscut mai degrabă doar altor chitariști.
Din păcate, 2012 și 2013 au adus doar drame – decesul fiului său Eric, apoi al mamei sale și au culminat cu un diagnostic de cancer invaziv, localizat la nas.
De atunci, Harvey poartă o luptă dură pentru propria viață în care are nevoie de tot ajutorul pe care poate să-l primească.
Putem ajuta cu toții, oricât de puțin contează!
