Joe Bonamassa face cadouri

Joe este un om care se promovează. Enervant de mult și câteodată într-o manieră aproape disperat-arogantă, dar o face.

Până la urmă, nimic de reproșat, (și) asta e treaba lui, are ceva de vândut și ne bate la cap să cumpărăm; decizia finală e a fiecăruia.

Joe Bonamassa

Ca orice bun vânzător, face cadouri, dă bombonele și floricele. Cel mai nou pe listă, o colecție de 10 piese, din toate perioadele carierei sale de până acum, gratuit. Sau mă rog, plata este adresa de mail a fiecăruia și înscrierea pe lista lui de distribuție (și vin newsletterele, nu vă faceți iluzii).

Procedura e simplă; intrați la http://jbonamassa.com/free-bonamassa-album/ și urmați instrucțiunile.

Audiție plăcută!


Ma Rainey, mama blues-ului

Orice copil are doi părinți. În cazul blues-ului, tatăl a fost W.C. Handy, iar mama, Ma Rainey.

Ma Rainey

Născută Gertrude Pridgett, în 1889, a fost unul dintre primii artiști profesioniști cunoscuți de blues, prima generație care a și înregistrat.

Ne-a lăsat peste 100 de cântece și a cântat alături de cei mai mari ai vremii, inclusiv Louis Armstrong. Din păcate, placa de patefon nu a reușit niciodată, se pare, să-i surprindă abilitățile vocale energice și frazarea maiestuoasă (Paramount erau notorii pentru calitatea sub-mediocră a înregistrărilor și materialele proaste folosite).

S-a retras în 1935, în orașul natal, Columbus, din Georgia, unde a condus două teatre. În 1939 a murit în urma unui atac cardiac.

N-a fost uitată și moștenirea ei s-a păstrat. E intrat atât în Blues Foundation Hall Of Fame (1983), cât și în Rock and Roll Hall Of Fame (1990). S-au scris cărți și piese de teatru despre ea, s-au scris cântece (Bob Dylan a pomenit-o în “Tombstone Blues”, de pe “Highway 61 Revisited”), a apărut pe timbre poștale… Ma Rainey este parte a moștenirii culturale americane.

Mi-am amintit de ea odată cu finala sezonului IV al “Boardwalk Empire” (senzațională coloană sonoră cu muzică din anii 1890 – 1920, nu degeaba a câștigat un Grammy). Chiar dacă aș fi pasionat de autenticitate, prefer varianta modernă a “Farewell Daddy Blues”, cântată, culmea, de o tânără actriță, Margo Bingham. Sper că și Ma ar fi fost de acord cu mine.


Crematory 2014

Recunosc, nu îi ascultasem de mult pe Crematory. Cumva, au dispărut de pe radarul meu.

Neimpresionați în vreun fel că nu mai stăteam eu cu ochii și urechile pe ei, și-au văzut de treabă liniștiți, iar în februarie au scos un album nou, “Antiserum”.

Crematory Antiserum 2014

Pe mine m-a luat pe nepregătite, nu le urmărisem parcursul din ultimii 10-15 ani. Îmi plac fuziunile de elemente disparate, dar nu mă așteptam la ce am ascultat. Chiar dacă sunt inevitabile comparațiile cu Rammstein, rezultatul final îmi place; cumva, reușesc să-și păstreze o identitate creată de mult timp, orice ingrediente ar adăuga rețetei. Au o personalitate distinctă, ceea ce fac reușește de fiecare dată să mă agațe, indiferent cât electro, industrial sau alte arome au pus în sos. De data asta, la patru ani după “Infinity”, nu au scris un album mare, dar se ascultă (și re-ascultă) cu plăcere.


In Flames și farmecele sirenelor

In Flames vor avea album nou în septembrie. “Siren Charms” beneficiază de o campanie subtilă și nu prea, dar eficientă.

In Flames &  Patrick Ullaeus

Ieri au terminat și filmările la primul clip, „Rusted Nail” cu omniprezentul Patrick Ullaeus. Mă fascinează ubicuitatea omului, toată lumea pare să filmeze numai cu el zilele astea.

Din cel de-al unsprezecelea album de studio au scăpat deja două piese pe net, “Rusted Nail” și “Through Oblivion”. Sau au “scăpat”, să ne amintim că și site-ul le-a fost “spart” înainte să fie remodelat complet. Atunci s-a anunțat și noul album, la care munceau din august 2013.

Comentariile, ca de obicei, sunt împărțite. Habar n-am, mai e până iese tot albumul, mie îmi place ce aud. Știu o singură trupă care a făcut toată viața același album și ăia sunt AC/DC; altora nu le-a reușit. Dacă oamenii au chef să încerce altceva, nu pot decât să-i aplaud. Dacă îmi place, ascult, dacă nu, nu, e chiar atât de simplu.


Blues Pills la debut

Nuclear Blast era sinonim odată cu metalul extrem. Lucrurile s-au mai schimbat, iar pe 25 iulie vor lansa albumul de debut Blues Pills.

Blues Pills Official Site Retro-rock, heavy blues cu accente psihedelice, cvartetul suedezo-francezo-american are deja un EP la Crusher Records, “Bliss”, și a atras deja atenția presei.

Toată povestea asta retro nu e ceva nou și unii au beneficiat destul de pe urma ei, de la Wolfmother până la Rival Sons, de exemplu. Elin Larsson aduce mai degrabă a Grace Slick decât a Janis, iar trupei i se prevede un viitor strălucit. Baftă!