Gary Clarke Jr Live
Postat: 11/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, gary clarke jr, hard rock, Live, r'n'b, soul Scrie un comentariuGary Clarke Jr are cu ce să se laude. La 30 de ani are o carieră de succes ca muzician și apariții în filme. Premiile și distincțiile se aglomerează în jurul lui, cel mai prestigios de până acum fiind un Grammy 2014 la categoria Best Traditional R&B Performance (pentru Please Come Home); asta după ce în 2013 fusese nominalizat la Grammy pentru Best Rock Song, cu Ain’t Messin Round.
Blues-ul american și-a găsit în el un nou erou și comparațiile flatante curg. A fost aclamat chiar ca, blasfemia blasfemiilor, “noul Hendrix”. Nu sunt de acord cu apelativul, nici cu toate nuanțele muzicale pe care a ținut să le abordeze până acum. De exemplu, nu-mi plac cele două piese câștigătoare de Grammy, dar asta ține de preferințele personale. De fapt, nu atât piesele respective au vreo problemă, cât faptul că l-am ascultat cu altele care mi-au plăcut mult mai mult.
Unde mi se pare totuși potrivită comparația cu Hendrix este prestația din concert. Nici pe departe atât de fizic precum Jimi, dar cu același gen de energie, o sălbaticie primordială. Scena este mediul său natural și de pe scenă vine noul album, numit pur și simplu Live, care va apărea pe 22 septembrie.
Live vine să completeze o discografie ce numără deja trei albume de studio și cinci EP-uri. Înregistrările sunt din concerte de pe tot mapamondul și celebrează tonul său personal – chitara fuzzy combinată cu vocea smooth (că lină, netedă sau liniștită parcă nu prea se potrivesc).
Venit din Texas, lansat la Antone’s, clubul din care alți texani, frații Vaughan, au început să redefinescă blues-ul modern, nu pot decât să sper că (și el) va fi catalistul unui nou blues revival pe care unii dintre noi îl așteptăm de cam multă vreme.
Joe Bonamassa – Different Shades Of Blue
Postat: 10/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, different shades of blue, Joe Bonamassa Scrie un comentariuMai e puțin până la noul Bonamassa, album solo. În Europa va apărea pe 22 septembrie, iar în Statele Unite pe 23.
Am mai scris despre el aici. Posibil să mai scriu după ce-l ascult în întregime.
Internetul vuiește, precomenzile l-au propulsat deja în vârful topurilor, atât pe Amazon, cât și pe iTunes.
Mai multe detalii, chiar de la cei implicați.
Joel Hoekstra, noul chitarist Whitesnake
Postat: 21/08/2014 Înscris în: Știri | Tags: blues rock, hard rock, heavy metal, joel hoekstra, rock, Whitesnake Un comentariuȘi iată că a fost anunțat oficial succesorul lui Doug Aldrich în Whitesnake.
S-a pariat pe o întoarcere a lui Adrian Vandenberg, s-au speculat numele unor John Sykes sau chiar Bernie Marsden, dar, ca de obicei, Coverdale a venit cu o surpriză.
Joel Hoesktra este un chitarist new-yorkez ce activa până în acest moment la Night Ranger și atunci când nu era în turneu, pe Broadway, în musical-ul “Rock Of Ages”.
Născut la Chicago din părinți muzicieni, a avut de mic parte de o educație clasică, primele instrumente fiind violoncelul și pianul. Asta până l-a auzit pe Angus Young și s-a apucat de chitară.
A fost chitarist de turneu pentru Trans-Siberian Orchestra, Foreigner, Jeff Scott Soto, Dee Snider și mulți alții.
A participat la trei albume Night Ranger (Somewhere in California, 24 Strings & a Drummer (live & acoustic, High Road), unul cu Trans-Siberian (Dream of Fireflies (On a Christmas Night)) și are trei albume solo (13 Acoustic Songs, The Moon is Falling, Undefined).
David Coverdale a avut mereu fler pentru chitariști excepționali, alături de care a și compus piese de excepție, așa că, oricât de suprinzătoare poate părea alegerea, nu pot decât să pariez că a fost una inspirată.
Photo: Ben Miller
Mick Fleetwood se albăstrește din când în când
Postat: 21/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blue again!, blues, blues rock, mick fleetwood Scrie un comentariuUneori Mick Fleetwood își aduce aminte de rădăcini. Dă o pauză mașinăriei pop/soft rock care este Fleetwood Mac din 1975 încoace (cu mult succes, de altfel) și revine la blues rock-ul epocii Peter Green.
Așa s-a întâmplat și în 2008 când Mick Fleetwood Blues Band au scos “Blue Again!”.
 |
  |
Rick Vito și-a asumat rolul ingrat de a fi comparat cu Peter Green cântând piesele asociate acestuia în mințile tuturor.
Mick Fleetwood și-a dorit un tribut adus începuturilor și moștenirii Fleetwood Mac, cât și componenței originale, cu Peter Green, John McVie și Jeremy Spencer.
A reușit suficient de bine ca să fie nominalizat la Grammy în 2010 pentru Best Traditional Blues Album.
Nu pot decât să sper că vor exista alte și alte pauze de același gen.
How’d A White Boy Get The Blues?
Postat: 18/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, popa chubby, universal breakdown blues Scrie un comentariuBună întrebare, mai ales când te-ai născut Ted Horowitz în Bronx. Și totuși așa s-a întâmplat, iar Theodore Joseph a devenit Popa Chubby, bluesman pur-sânge.
A cântat blues toată viața, influențat mai ales de Jimi Hendrix și Cream, chiar dacă în tinerețe a fost și chitarist pentru poetul punk Richard Hell.
Primele albume le-a scos singur, pe propriul label, Laughing Bear, până când a semnat cu Sony/Okeh, în 1995. “Booty And The Beast” a fost produs de Tom Dowd, care lucrase cu Aretha Franklin, Ray Charles și Wilson Pickett.
Fast forward până în prezent, când Popa Chubby a devenit o prezență impunătoare, nu doar la propriu. Un total de 23 de albume, 3 dvd-uri live și o carieră de succes pe ambele maluri ale Atlanticului, toate marcate de propria lui marcă de hard swinging blues rock după cum singur își descrie muzica.
Anul trecut a ieșit cel mai nou album, “Universal Breakdown Blues”.
“Universal Breakdown Blues” este un exemplu de blues rock urban modern, care reflectă energia prestațiilor live ale lui Popa Chubby. Un party la care suntem invitați cu toții!
Sau cum singur spune, “This is the blues now. It’s the people’s blues. The blues belongs to the people and I get to sing it.”
Midnight Burst 