King King, #1 live în 2016
Postat: 01/02/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, king king, Live, manhaton records Scrie un comentariuManhaton Records tinde să devină unul dintre label-urile esențiale de blues. Un label mic, dar mărimea nu contează când ai semnați artiști legendari precum Robin Trower și ai descoperit nume ca Sari Schorr. Sau King King, despre care am mai vorbit aici.
Premiați, aclamați, cu un parcurs consistent, susținut nu doar de inspirație și talent, dar în primul rând de foarte multă muncă, anul trecut a venit rândul albumului live.
Intitulat simplu, Live, conține două CD-uri înregistrate în Glasgow, orașul natal al lui Alan Nimmo, și un DVD înregistrat în Holmfirth, West Yorkshire. Setlisturile sunt aproape identice, dar CD-urile beneficiază de atmosfera turbulentă a galeriei de acasă.
Dacă cele trei albume de studio arătau o trupă sudată, cu un cert dar al scriiturii, o valoare sigură a blues-ului și r’n’b-ului modern, atmosfera de concert relevă pe deplin chimia excepțională a grupului și capturează ceva din magia concertului. Sau mai simplu, dacă în studio sunt foarte buni, live sunt excepționali și de neratat
Secția ritmică este nu doar solidă, ci și extrem de subtilă când actul muzical o cere, basul lui Lindsay Coulson legat intrinsec de tobele lui Bob Fridzema. Clapele lui Wayne Proctor țes o dantelă delicată sau iau o alură de tornadă, în timp ce vocea și chitara lui Alan Nimmo îl fac să merite un loc alături de cei mai buni și mai cunoscuți.
King King nu are nici un membru cu veleități de primadonă, este un efort clar de echipă subsumat cântecului, care aduce aminte de unel dintre cele mai bune momente ale blues rock-ului britanic, de la Free și Bad Company până la accente reminiscente de Wishbone Ash.
Ca și Reaching For The Light cu un an înainte, Live a luat cu asalt vârfurile topurilor (fizice și digitale)de blues – Amazon, iTunes… și a fost aplaudat frenetic de presa de specialitate (cel puțin cea insulară).
Pe bună dreptate aclamați și nu pot decât să sper că cineva îi va aduce și la noi. Până atunci, am început să le verific programul de turneu.
Eric Gales revine cu Middle Of The Road
Postat: 30/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, eric gales, hard rock, heavy metal, middle of the road, rock Scrie un comentariuLăudat de unii dintre cei mai egali din egalii săi (Carlos Santana, Joe Bonamassa, Dave Navarro, Mark Tremonti), aclamat la apariție (acum mai bine de două decenii și jumătate) ca un copil minune al chitarei Eric Gales își continuă cariera prolifică.
Middle Of The Road va fi cel de al 18-lea album sub semnătrua sa (solo, ca Eric Gales Trio, Gales Brothers, Lil E – da, da, a fost și rapper – sau Gales Pinnick Pidgren) și va apărea pe 24 februarie la Provogue/Mascot Label Group (24 martie în Statele Unite și Canada). Și asta fără să socotim alte mai bine de 30 de albume la care a colaborat.
Gales este un personaj colorat, ilustrarea arhetipului bluesmanului – a început să cânte de la patru ani, a avut probleme serioase cu legea și cu alcoolul… Deși nu este stângaci în mod natural, cântă pe chitare normale, cu corzile puse normal, întoarse pe dos. De ce? Așa l-a învățat fratele său să cânte și așa a rămas.
Middle Of The Road este deja salutat ca cel mai expresiv album al său de până acum, o adevărată renaștere – mentală, fizică și spirituală, o perioadă de echilibru pentru Gales.
Renaștere la care au ținut să participe mulți apropiați, prieteni și rude. Pe album apar Gary Clark Jr, Lance Lopez, Christone ‘Kingfish‘ Ingram, fratele și sora sa, Eugen și LaDonna Gales (care a asigurat și tot ce înseamnă backing vocals pe album).
Middle Of The Road este un pas înainte în blues-ul contemporan, și nu unul mic. Acest gen muzical cu o istorie venerabilă își reafirmă importanța și relevanța în muzica actuală. Nu a plecat niciodată dintre noi, doar devine iarăși din ce în ce mai vizibil.
RIP Butch Trucks!
Postat: 26/01/2017 Înscris în: Știri | Tags: allman brothers, blues, blues rock, butch trucks, rip, southern rock Scrie un comentariuAllman Brothers sunt, poate mai mult decât orice altă trupă, sinonimi cu southern rock, iar Butch Trucks a fost unul dintre membrii fondatori.
Născut în Jacksonville, Florida, pe 11 mai 1947, a fost invitat de Duane Allman să participe la un nou proiect al său, în 1969. Proiectul a devenit Allman Brothers Band și restul a fost istorie muzicală.
Un mare instrumentist, component esențial a unei secții ritmice aparte (Allman Brothers au cântat mereu cu doi toboșari, Butch și Jaimoe Johanson), a fost membru al trupei până la finalul oficial, în 2014.
Parte a unei familii muzicale extinse, Butch a fost și unchiul lui Derek Trucks (el însuși chitarist în Allman Brothers din 1999, în paralel cu o carieră solo prodigioasă).
Pe 24 ianuarie ne-a părăsit, la 69 de ani. RIP Butch Trucks!
Timpurile s-au schimbat pentru Ronnie Baker Brooks
Postat: 24/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, chicago blues, electric blues, ronnie baker brooks, soul blues, times have changed Scrie un comentariuNăscut în Chicago în 1967, Ronnie Baker Brooks a început să cânte la chitară de la șase ani. De la nouă ani cânta deja în trupa tatălui său, Lonnie Brooks, trupă în care a devenit oficial membru din 1986, după terminarea liceului.
Photo by Paul Natkin, courtesy of Mascot Label Group
Un respectat cântăreț și chitarist de cluburi (și nu numai), cariera sa solo a început în 1998, an în care Watchdog Records i-au scos și primul album, Goldigger, produs de Janet Jackson. Da da, acea Janet Jackson.
Au urmat alte două albume, Take Me Witcha (2001) și The Torch (2006).
În 2012, ziariștii muzicali specializați în blues îl declarau membru al “aristocrației blues-ului”, promotor al Chicago blues și al unui sunet unic ce îl plasează printre moștenitorii de drept al unor Willie Dixon, Buddy Guy, BB King, Luther Allison sau tatăl său.
Pe 20 ianuarie, aproape ca un cadou de ziua sa (care e pe 23) a apărut Times Have Changed, primul său album după mai bine de zece ani și primul album pentru Provogue/Mascot Label Group.
Pentru înregistrări, a lucrat cu Steve Jordan, cunoscut pentru munca sa cu nume precum Keith Richards, Stevie Wonder, Eric Clapton sau John Mayer, care a ales Memphis și Nashville pentru studiourile și muzicienii pe care îi dorea ca și colaboratori.
Iar lista colaboratorilor și invitaților se citește ca un whos who al nobilimii blues și soul – Lonnie Brooks, „Big Head” Todd Mohr, Bobby “Blue” Bland, Steve Cropper, Angie Stone, Eddie Willis, Al Kapone, Felix Cavaliere, Lee Roy Parnell…
Din cele unsprezece piese de pe album, pe lângă materialul original, se găsesc și cover-uri, unele ale unor hituri (Give Me Your Love, a lui Curtis Mayfield), altele surprinzătoare, dar inspirate (Twine Time, Alvin Cash).
Intenția declarată a lui Brooks este să fie un pod între generațiile vechi și cei tineri. Cu Time Have Changed părerea mea este că a reușit.
Bine ai revenit Ronnie Baker Brooks, la mulți ani!
The Jimmys live @Hard Rock Café Bucharest
Postat: 03/12/2016 Înscris în: Live | Tags: blues, concert, hard rock cafe, jazz fusion, Live, live in transylvania, r'n'b, soul, sunete, the jimmys Scrie un comentariuCând auzi Wisconsin te gândești la multe (eventual produse lactate și polca), dar nu neapărat la blues. Și totuși genul este atât de bine încrustat în ADN-ul american încât proveniența lui nu mai poate fi o surpriză, din orice colțișor al țării ar proveni.
Photo by Adrian Coleașă
The Jimmys sunt veterani ai scenei. Conduși de Jimmy Voegeli, fiecare dintre cei șapte membri ai grupului au în spate câte un CV impresionant. Au luat multe premii, împreună și separat, iar lista celor cu care fiecare dintre ei a împărțit scena (sau studiourile de înregistrări) se citește ca un whos who al aristocrației bluesului (și nu numai) – de la Hubert Sumlin, Joe Bonamassa, Greg Koch, Luther Allison, Buddy Guy până la Georgia Satellites, Glenn Miller Orchestra, Los Lobos sau The Temptations.
Pe 25 noiembrie a avut loc la Hard Rock Café primul lor concert în București, organizat de revista Sunete.
Primul concert în București, dar în nici un caz primul în România, seara a fost și prilejul lansării celui mai nou album al trupei, Live In Transylvania, înregistrat anul trecut la festivalul de blues de la Sighișoara.
Pe scenă au urcat Jimmy Voegeli (clape, voce), Perry Weber (chitară, voce), Mauro Magellan (tobe), Johnny Wartenweiler (bas), Pete Ross (saxofon), Darren Sterud (trombon, voce) și Mike Boman (trompetă).
Photo by Anca Coleașă
The Jimmys au marele noroc de a număra în rîndurile lor trei compozitori, astfel că cea mai mare parte a setului este material original. Secția de suflători adaugă un ingredient sonor aparte și le permite să abordeze absolut orice doresc – blues, r&b, soul, cu incursiuni în fuziune de jazz (au avut momente când m-au dus cu gândul la Chicago și nu cred că e puțin lucru)…
Dacă setul lor este extrem de solid, mai impresionantă este prestația scenică. Soundtrack-ul unei seri pline de antren și voie bună, The Jimmys se simt foarte bine pe scenă și au ca misiune să ne facă să ne simțim bine în sală. Misiune îndeplinită cu brio!
The Jimmys se simt foarte bine și în afara scenei, amestecându-se printre fani de îndată ce show-ul s-a terminat; fără fițe, extrem de simpatici și deschiși, bucuroși că i-au făcut pe oameni să se simtă bine.
Din București au plecat direct către Brașov Jazz & Blues Festival. Semn bun zic. Dacă lor le place la noi și publicul nostru pare să-i fi adoptat, deci sper să-i revedem în curând.
Iar despre cum s-a văzut seara, în galeriile foto publicate aici și aici.
Midnight Burst 