The Apocalypse Blues Revue: doi membri Godsmack cântă blues
Postat: 16/06/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, godsmack, the apocalypse blues revue Un comentariuDe la metal la blues este un pas mult mai mic decât pare și nu există vreo incompatibilitate, cel puțin din punctul de vedere al muzicienilor. Mark Morton (Lamb Of God) l-a făcut de ceva vreme (până și chitara sa semnătură de la Jackson a fost gândită ca să facă față ambelor genuri muzicale), Mark Tremonti (Creed, Alter Bridge) declara acum câțiva ani că își dorește un album de blues, dar nu se simte în stare încă…
Shannon Larkin și Tony Rombola, toboșarul, respectiv chitaristul Godsmack, împărtășesc aceeași pasiune pentru blues rock și s-au descoperit în această ipostază în timpul jam session-urilor pentru The Oracle, albumul Godsmack din 2010. Atunci a luat de fapt naștere The Apocalypse Blues Review, proiectul de blues al celor doi, lăsat la dospit până acum.
Larkin și Rombola nu sunt la primul proiect paralel împreună, Another Animal, din 2007 îl cuprindea și pe Robbie Merrill, basistul Godsmack, dar ABR are un loc aparte în sufletele celor doi.
Li s-au alăturat vocalistul Ray „Rafer John” Cerbone și basistul Brian Carpenter, iar în februarie 2016 au intrat în studioul The Vibe Recording și au înregistrat albumul eponim de debut în doar nouă zile. Blues, swampy soul, rock’n’roll, rockabilly și un sentiment foarte Doors (mai ales datorită vocii lui Cerbone, dar poate nu degeaba When The Music’s Over e piesă bonus pe disc), The Apocalypse Blues Revue este una dintre marile suprize plăcute pe care mi le-a adus acest an și de-abia aștept 26 august, data de lansare a albumului ce și-a găsit un cămin primitor unde altundeva decât la un label ce scoate mult blues rock, Mascot Label Group.
Blues-ul nu a fost niciodată un gen muzical drăguț, cântat de oameni simpatici, veseli și “zen” (că a descoperit tot omul expresia). Robert Johnson nu s-a dus la răscruce să culeagă floricele la lumina lunii, iar ABR calcă apăsat pe poteca acestei tradiții. Heavy, dark, blues rock-ul modern a evoluat constant. Conștient și respectuos față de tradiția sa, genul a rămas mereu viu și este poate mai actual decât oricând. Nu degeaba tot mai mulți muzicieni se întorc tot acolo.
Jeff Healey – Heal My Soul
Postat: 04/06/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, heal my soul, jazz, Jeff Healey, rock Scrie un comentariuPe 25 martie, Jeff Healey ar fi împlinit 50 de ani. Pentru această comemorare, Provogue au scos Heal My Soul, primul album cu material complet original apărut de 15 ani încoace.
Photo by Margaret Malandruccolo,
courtesy of Mascot Label Group
Healey este privit în continuare ca unul dintre cei mai importanți chitariști și performeri apăruți în ultimii treizeci de ani. Pierzându-și vederea la o vârstă fragedă din cauza unei forme rare de cancer la ochi, și-a dezvoltat un stil extrem de personal care i-a adus atenția internațională încă din adolescență.
Nominalizat la Grammy și câștigător al premiului JUNO, cele cinci albume de studio cu Jeff Healey Band au avut vânzări de milioane în întreaga lume. În cursul prea scurtei sale cariere a împărțit scena și a câștigat admirația unor muzicieni precum BB King, Eric Clapton, Rolling Stones, George Harrison, Steve Ray Vaughan, Allman Brothers…
Jeff ne-a părăsit pe 2 martie 2008, la doar 41 de ani, după o luptă de trei ani cu cancerul. O lună mai tărziu apărea Mess Of Blues, primul său album de rock/blues după mai bine de opt ani.
Acum, Heal My Soul aduce materiale originale, nepublicate până acum. Nu e vorba de resturi aruncate la ședințe de studio, cum se întâmplă des, ci de un album “pierdut”, consistent și coerent, care ni-l arată pe Healey în deplinătatea abilităților sale.
Gary Hoey – Dust & Bones
Postat: 29/05/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, dust&bones, gary hoey, rock Scrie un comentariuGary Hoey ar merita mai multă notorietate în afara Statelor Unite, americanii știindu-l foarte bine Poate ultimul mare chitarist de surf-rock (recunoscut ca atare de Dick Dale), Gary nu se lasă limitat la un singur stil. Compozitor, producător și chitarist, Hoey a înregistrat până anul acesta 19 albume și a avut cinci hituri în Billboard Top 20. Asta atunci când nu lucra pentru clienți precum Disney, ESPN sau No Fear, sau nu împărțea scena scena cu Brian May, Ted Nugent, Foreigner, Satriani, Doobie Brothers, Eric Johnson, Steve Vai, Peter Frampton, Rick Derringer, Deep Purple sau Lita Ford. Și în fine, atunci când nu este în studio sau pe scenă, îl găsim în clinics, ca unul dintre cei trei chitariști oficiali Fender, alături de Jeff Kollman și Greg Koch.
Photo by Joe Nett, courtesy of Mascot Label Group
Ultimul album a apărut în 2013, Deja Blues, și fusese prima incursiune 100% blues a lui Gary. Impecabil, ca tot ceea ce îi iese din mâini, un album perfect reprezentativ pentru blues rock-ul secolului XXI, rămâne încă o comoară nedescoperită de mulți.
2016 aduce al albumul cu numărul 20, Dust And Bones. Vremuri noi, un label nou (Mascot Label Group), dar același Hoey, mai în formă decât oricând, desfășurându-se în spațiul său preferat acum la maturitate, un loc foarte personal în care blues-ul și rock-ul se întânesc într-o combinație feroce.
Dust & Bones este și o ocazie pentru un omagiu sincer adus eroilor săi personali – Johhny Winter pe Steamroller, Robin Trower, pe This Time Tomorrow sau Brian Setzer, pe Who’s Your Daddy, ca și un mash up de Robert Johnson și Led Zeppelin, pe Boxcar Blues. Hoey a cântat și a compus pe ultimul album al Litei Ford, Like a Runaway (2012), iar acum aceasta îi întoarce favoarea și participă la balada Coming Home. Born to Love You, Ghost of Yesterday, Back Against the Wall, Blind Faith și Soul Surfer, ca și primul single, piesa titlu, completează albumul.
Gary este foarte mândru de acest material și pe bună dreptate. Deși Dust & Bones va apărea de-abia pe 29 iulie, cronicile entuziaste meritate au început deja să curgă.
No Sinner – Old Habits Die Hard
Postat: 21/05/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, no sinner, old habits die hard, rock, soul Scrie un comentariuNo Sinner sunt de fapt Colleen Rennison, numele trupei fiind Rennison scris invers, deci nu e cazul să căutăm înțelesuri mai adânci de atât.
Născută și crescută în Vancouver, BC, Colleen are în spate o carieră de actriță începută la doar 7 ani, în 1994, cu filmul independent Max, urmată de multe apariții în televiziune ceea ce i-a adus și un Gemini (Emmy-urile canadiene) la 13 ani, ceea ce o face cea mai tânără câștigătoare a acestui premiu.
După o încercare de a se muta la New York pentru a studia la școala de teatru Circle In The Square, a revenit în Vancouver unde l-a întâlnit pe Parker Bossley și au început să scrie cântece, ceea ce a dus la formarea No Sinner.
În 2012 a apărut Boo Hoo Hoo, un mini-album cu nouă piese, prin labelul independent First Love Records din Vancouver. Reeditat în 2014 după ce au fost semnați de Mascot Provogue, Boo Hoo Hoo a fost primit cu entuziasm atât de critici. cât și de public.
Fast-forward până ieri, 20 mai, când a fost lansat noul album, Old Habits Die Hard. Dacă Boo Hoo Hoo avea sunetul unei fete sălbatice pe locul din spate al motocicletei prietenului ei, Old Habit Die Hard o găsesc pe aceeași fată așezată ferm la ghidonul motocicletei și accelerând, spre destinații de ea știute. Și o auzi de departe.
Comparațiile sunt facile și imediate, deoarece nu-și ascunde influențele. Colleen Rennison a crescut ascultând Nina Simone, Joe Cocker, Big Mama Thornton sau Bessie Smith.
No Sinner este o forță a naturii, un cocktail eficient de blues rock post modern și soul, eficient, ce vorbește direct sufletului ascultătorului. Fără floricele inutile, Old Habits Die Hard este deja albumul unei trupe mature de rock’n’roll.
Walter Trout: ALIVE in Amsterdam
Postat: 04/04/2016 Înscris în: Muzică | Tags: alive in amsterdam, blues, blues rock, walter trout Scrie un comentariuData: 28 noiembrie 2015. Locul: Royal Theatre Carré, Amsterdam. Artistul: Walter Trout
În 2013 a fost diagnosticat cu insuficiență hepatică gravă și hepatită C. În 2014 a fost la un pas de a ne părăsi, având nevoie de un transplant de ficat, care s-a făcut aproape pe ultima sută de metri.
Battle Scars a povestit odiseea prin care a trecut Walter. Acum, ALIVE in Amsterdam este strigătul de triumf al unui om reîntors la ceea ce iubește chiar mai mult decât viața, și anume scena.
Nu doar s-a întors la scenă, ci a aruncat în aer toate locațiile în care a cântat, de la Royal Albert Hall în Londra, până la Legends Club al lui Buddy Guy, în Chicago. Cei care se așteptau la un bolnav în recuperare s-au trezit în fața unei forțe a naturii, într-o formă mai bună decât oricând.
Și pentru că Amsterdam este orașul care l-a adoptat muzical cu brațele deschise, alegerea concertului ce va fi înregistrat a fost aproape evidentă.
Într-o selecție ce acoperă toate erele carierei sale de mai bine de trei decenii, ALIVE in Amsterdam este un document pasional și pasionant al poftei de viață a unui artist autentic ce are încă multe să ne spună.
Ah, da! Va apărea pe 17 iunie, la Mascot Label Group.
Midnight Burst 