Kenny Wayne Shepherd revine!
Postat: 03/08/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, kenny wayne shepherd, kws, rock, southern Un comentariuKenny Wayne este una dintre speranțele valului nou de blues american. Coleg de generație cu John Mayer și Joe Bonamassa, pe undeva parcă se apropie mai mult de Jonny Lang
Ca și Jonny, și-a văzut de viața lui, așa cum a fost pînă acum. Gurile rele spun că pauza de circa 2 ani i-a fost impusă de propria bătălie cu drogurile.
A devenit profesionist la 13 ani și din 1995 încoace a avut șapte single-uri de Top 10. Deține și recordul pentru albumul care a stat cel mai mult în topul de blues al Billboard, “Trouble Is..”, din 1997. Pe care apare și una din piesele mele favorite, “Blue On Black”.
În 2007, a devastat piața cu “10 Days On The Road: Blues From The Backroads”, un documentar ce îl urmărește călătorind prin Sud, intervievând și cântând cu unii ultimii mari supraviețuitori ai genului. Mulți dintre ei erau uitați de public, dar bluesmenii au ceva în comun – își amintesc rădăcinile, se bazează pe ele și le onorează.
Anul trecut, sănătos, voios și pus pe treabă, a fost semnat de Roadrunner Records. Le-a dat imediat un album live, “Live! In Chicago”. Anul acesta, pe 2 august, a apărut și un nou album de studio, “How I Go”. Primul single – “Never Lookin’ Back”.
Site-ul oficial: http://www.kennywayneshepherd.net/
Beth Hart: Janis reîncarnată?
Postat: 21/07/2011 Înscris în: Muzică | Tags: beth hart, blues, gospel, rock Scrie un comentariuTehnic vorbind, e posibil. Ascultând-o, similitudinile sunt evidente. Vazând-o, situația devine explozivă.
A jucat rolul principal în musical-ul “Love, Janis”. În aceeași perioadă în care avea primul hit, “LA Song” (de pe al treilea album “Screamin’ For My Supper”, 1999).
Influențele îi vin din rock, blues și gospel. În cea mai autentică tradiție blues și-a confruntat demonii și a purtat propriile războaie cu drogurile și alcoolul. Diferența față de Janis este că a învins și s-a salvat.
Slash a invitat-o pe albumul său solo (“Mother Maria”) și a participat la o piesă pe ultimul ei album (“Sister Heroine”, pe “My California”, 2010). Și a fost doar unul dintre numele mari cu care a lucrat de-a lungul timpului – Les Paul, Neal Schon, Joe Bonamassa…
Pe 27 septembrie e programat să apară “Don’t Explain”, albumul de coveruri soul al duetului Hart – Bonamassa. Și vorba lui Kevin Shirley, producătorul albumului, “e mult din Janis în ea, dar e și mai mult din Etta James, doar că nu și-a dat seama încă”.
Site-ul oficial: http://bethhart.com/index.php
Site-ul oficial Hart – Bonamassa: http://www.hartandbonamassa.com/
Rival Sons: Se poartă vintage
Postat: 30/06/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, hard rock, pressure & time, rival sons, rock Un comentariuMulte se pot afla la o țigară – dinamicile politicii de birou, ultima bârfă, ultimele descoperiri muzicale… Fiecare cu ce-l doare și-l interesează. În cazul meu, țigara respectivă i-a adus pe Rival Sons.
Câteodată, din Los Angeles apare câte o trupă ca la carte – directă, energică, cu toate cele expuse la vedere. Abordarea nu e nouă, filiația e pe filonul clasic Led Zeppelin și nu e nimic rău în asta.
Sunt proaspeți, sunt buni și albumul de debut a fost scos de Earache, “Pressure & Time”.
De fapt, debutul real a fost cu un album pe care l-au scos singuri în 2009, “Before The Fire”, la mai puțin de un an de la înființare. În 2011, Earache au încercat apele cu un EP eponim înainte de lansarea albumului complet.
Zilele astea sunt în turneu prin Europa de Vest și vor cânta în deschidere la Judas Priest și Queensryche în Marea Britanie. Ca și la High Voltage și Sonisphere UK. Nu ajung pe aici, cum n-ajunge nici Sonisphere, așa că eu mă întorc la primul single/video, “Pressure & Time”.
Warren Haynes: Omul în mișcare
Postat: 18/05/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, man in motion, rock, soul, warren haynes Scrie un comentariuThe Allman Brothers Band, The Dead, Gov’t Mule, Warren Haynes Band sau pur și simplu Warren Haynes.
Descoperit la 20 de ani de David Allen Coe (în 1980), chemat de Dickey Betts pentru înregistrări în 1987, recomandat de același Dickey în 1989 pentru reformarea Allman Brothers Band, cariera lui Warren este voluminoasă și complexă.
Chitarist, compozitor, cântăreț, proprietar de casă de discuri (Evil Teen Records), organizator al unui eveniment propriu de anvergură (Xmas Jam), Warren are multe fațete și pare decis să le exploreze pe toate.
Cu atât mai bine și sunt cu ochii pe el, pentru că e foarte sus pe lista mea de muzicieni și e mereu o încântare să-l urmăresc, indiferent în ce proiect decide să se implice.
De data asta, pe 10 mai a apărut cu Warren Haynes Band și “Man In Motion”, un album mai soul decât l-am auzit vreodată până acum.
Mereu în mișcare, mereu în căutare, de data asta un album soul pentru un chitarist cu un suflet enorm, pe măsura talentului său.
Richie Sambora, străin în oraș?
Postat: 02/05/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, bon jovi, richie sambora, rock Scrie un comentariuSambora nu participă la actualul turneu Bon Jovi. Ghinion pentru toată lumea, în primul rând pentru Richie, încă o dată la dezalcoolizare. Sau dezintoxicare? Chiar contează?
Recunosc că nu mi-au plăcut Bon Jovi. Dar deloc. Cu atât mai mare surpriza când am dat peste albumul solo al lui Sambora, „Stranger In This Town”. Era 1991 și întreg peisajul muzical se întorcea pe dos și cu susu-n jos. Subit, descopream un chitarist mult mai interesant decât credeam, care mai avea și tupeul să cânte cel puțin la fel de bine ca vocalistul titular al trupei sale.
Bon Jovi, extenuați de turnee, au luat o pauză între 1990 și 1992. De care pauză au profitat atât Richie (îmboldit de duduia Cher), cât și Jon (zău că-mi place și acum „Blaze of Glory”).
Richie a fost cel mai puțin norocos dintre cei doi. Critica a aplaudat albumul, l-am aplaudat și eu de acasă, l-a avut și pe Clapton în studio (solo-ul de pe „Mr. Bluesman”), dar rezultatele financiare au fost modeste. Așa că pauza s-a terminat, capul la fund și înapoi la munca cu Bon Jovi (în 1992 apărea „Keep The Faith”).
Anii au trecut, trupa avea succes, Sambora s-a însurat cu Heather Locklear și a devenit tatăl unei fetițe, toate bune și frumoase.
Așa că în 1998 recidivează cu un nou album solo, „Undiscovered Soul”. Cam în aceiași parametri ca și prima dată. Aplauze critice și încă și mai puține vânzări, cu toate că nu-i lipsea nimic. Și chiar mă întreb oare câte albume interesante mi-or fi trecut pe sub radar doar pentru că nu au reușit să facă suficientă vâlvă comercială.
Acum, 13 ani mai târziu, lucrurile nu stau prea roz pentru un Richie Sambora pe care se văd toate semnele abuzurilor etilico-chimice. Ceea ce nu-i știrbește nimic din meritele de muzician. Se luptă cu propriii demoni și se descurcă cum poate. Eu îi țin pumnii.
Midnight Burst 