Mike Zito: Quarantine Blues, blues rock de carantină

Mike Zito, unul dintre artiștii cei mai aclamați ai scenei de blues contemporane, vine din St Louis, Missouri. Autenticitatea și integritatea demersului său i-au condus cariera încă de la început și definesc în continuare demersul său muzical, într-o manieră proprie, o voce distinctă atât ca interpret, cât și în calitate de compozitor.

Pandemia de COVID-19 i-a anulat și lui turneul european, dar în timp ce zbura spre casă a hotărât ca în perioada de carantină obligatorie să înregistreze un album pe care să-l ofere gratuit fanilor. Un album întreg în doar 14 zile părea un efort considerabil, dar împreună cu membrii trupei sale a reușit să-l aducă la realitate.

Don’t Let The World Get You Down a fost chiar prima piesă scrisă în acest context, ilustrată de un videoclip realizat de Zach, fiul lui Mike.

Dincolo de efortul colaborării cu membrii trupei, fiecare aflat în carantină individuală, Zito a reușit să aducă și un invitat, Tracii Guns fiind prezent pe Don’t Touch Me, cea de a treia piesă a albumului.

Quarantine Blues este disponibil integral pe Soundcloud, un album scris din suflet, fără să urmeze vreo regulă stilistică sau de gen, cu o creativitate alimentată de frică, speranță, dragoste și revoltă, așa cum a declarat artistul.

Adrian Coleașă


Nightwish a lansat noul album, Human. :II: Nature.

Ieri a fost lansat Human. :II: Nature., cel de al nouălea album de studio Nightwish și primul album dublu din cariera trupei, disponibil în toate formatele, fizice și digitale. Primul CD conține nouă piese, iar cel de al doilea una singură, All the Works of Nature Which Adorn the World.

Poate cel mai ambițios material al lor de până acum, Human. :II: Nature este un album conceptual nedeclarat, al dualității om-natură. Dacă prima parte, Human, se apropie de ce ceea ce se aștepta de la ei, metal simfonic și folk rock (tot mai prezent în repertoriul Nightwish), cea de a doua, Nature, este o suită orchestrală completă, o declarație artistică îndrăzneață, compusă de Tuomas Holopainen ca “o scrisoare de dragoste pentru lumea noastră”.

Cum au făcut deja și Pearl Jam pentru Gigaton, toate piesele aflate pe primul CD al albumului sunt ilustrate vizual de lyric videos, cărora li se adaugă Ad Astra, ultima piesă a celui de al doilea disc, pentru care a apărut un clip ce a anunțat parteneriatul dintre Nightwish și World Land Trust.

Booklet-ul, “broșura” ce acompaniază albumul, are 48 de pagini, conține inclusiv toate textele pieselor și este disponibil pentru download aici.

Music este piesa de deschidere a albumului.

Noise a fost primul single, apărut la începutul lunii februarie, ilustrat de un clip oficial.

Shoemaker este cea de a treia piesă a albumului.

Harvest a fost cel de al doilea single, apărut la începutul lunii martie.

Pan este cea de a cincea piesă a albumului.

How’s The Heart este cea de a șasea piesă a noului album.

Procession este piesa cu numărul șapte.

Tribal este cea de a opta piesă.

Endlessness închide primul disc al albumului.

Ad Astra este ultimul capitol din All the Works of Nature Which Adorn the World, încheierea optimistă a albumului.

Adrian Coleașă


Sabaton, un nou video live pentru The Lion From The North din The Great Tour

Sâmbătă, 4 aprilie, Sabaton au scos un nou clip live, înregistrat în timpul The Great Tour. The Lion From The North a apărut pe Carolus Rex, albumul conceptual din 2012 bazat pe creșterea și decăderea Imperiului Suedez. Leul din Nord a fost Gustav Adolf al II-lea, regele care a condus Suedia către supremația militară în timpul războiului de 30 de ani.

The Great Tour va ajunge pe 14 august în București la Arenele Romane, biletele fiind disponibile pe iabilet.ro.

Adrian Coleașă


Vader revin cu Solitude in Madness, noul album de studio

Polonia este una dintre țarile fostului bloc estic ce a rămas permanent conectată la fenomenul muzical internațional. După precursorii Kat, din Katowice, formați în 1979, și Turbo, din Poznań (1980), în 1983 în Olsztyn apăreau Vader, inițial ca o trupă de heavy metal clasic, evoluând rapid spre thrash & speed și devenind unul dintre numele esențiale ale scenei death metal poloneze de la sfârșitul anilor ‘80 încoace. Una dintre poveștile de succes ale Europei muzicale post-comuniste, Vader au reușit să obțină succesul internațional și au atras o bază de fani devotați de pe toate continentele.

Turneul aniversar de anul acesta a fost amânat, dar pe 1 mai va apărea la Nuclear Blast cel de al 12-lea album de studio, Solitude In Madness.

Înregistrat în patru săptămâni la Grindstone Studios din Suffolk cu Scott Atkins (Cradle Of Filth, Amon Amarth, Behemoth), în cursul verii anului trecut; noul album adresează solitudinea adusă de tehnologia ce ar trebui să ne conecteze mai bine, alienarea adusă de o contemporaneitate lipsită de suflet.

Primule extras de pe Solitude In Madness a fost Shock And Awe, apărut la sfârșitul lunii ianuarie și ilustrat de un lyric video.

Cel de al doilea single, Into Oblivion, a apărut pe 3 aprilie, însoțit de un clip realizat de Grupa 13.

Adrian Coleașă

Pre-order Solitude Of Madness: https://media.nuclearblast.de/shoplanding/2020/Vader/solitude-in-madness.html


Din izolare, Mike Dawes ne aduce pantalonii lui William Shatner

Britanicul Mike Dawes face parte din noua generație de virtuozi ai chitarei acustice. Influențat de artiști ca Pierre Bensusan sau regretații Michael Hedges și Eric Roche, abordarea sa neconvențională, care desfide categorisirea într-un gen anume, i-a adus inclusiv onoarea de a fi primul chitarist acustic semnat de DiMarzio, producător de doze de chitară preferat de o pleiadă de monștri sacri ai instrumentului precum John Petrucci, Joe Satriani, Steve Vai, Steve Lukather, Steve Morse sau John 5, contribuind (alături de Larry Dimarzio și Nick Benjamin) la designul dozelor Black Angel.

Aflat în izolare undeva în Bristol, Dawes continuă lucrul la cel de al treilea său album solo, succesorul aclamatelor What Just Happened? (2013) și ERA (2017). Până la apariția albumului, avem parte de surpriza unui single de sine stătător, William Shatner’s Pants.

Doritorii pot găsi transcrierea piesei pe site-ul artistului, împreună cu MP3-ul aferent și ilustrația ce îl reprezintă pe William Shatner pierzându-și pantalonii în transporter – https://mikedawes.co.uk/product/william-shatners-pants-guitar-tab-free-mp3/

Adrian Coleașă