The sky is the limit! Les Elephants Bizarres lansează piesa „Skywalker”

Băieții bizari au revenit cu un track cosmic. „Skywalker” este piesa ce continuă seria începută cu „Something In Your Eyes”, cu versuri în limba engleză și linii dreamy.

Familia Skywalker este compusă din Enver Mamut (music production), Ștefan Matei (versuri), Codrin Lazăr (StarRec Studios) – mix & master și @unmatei (video).

Proiectul grafic te introduce într-un univers alternativ, fără norme, o lume a creației, o lume tangibilă, dar totodată intactă, o lume fără limitări teritoriale, care face legătura între terestru și astronomic.

Les Elephants Bizarres este o trupă indie-electro-pop cu peste 10 ani de activitate. Cu 3 albume la activ și numeroase single-uri, LESEB este una dintre cele mai îndrăgite prezențe din alternative-ul românesc. De-a lungul timpului, băieții au deschis concertele unor artiști internaționali precum Maroon 5, James Blunt, Roxette, iar pieselor lor au fost difuzate pe radio.

May the force be with you!

Asculta / Descarca „Skywalker”: https://UMRDD.lnk.to/SkywalkerPR 


NAVI Live la Trollo Pub

NAVI-Trollo-Pub-web

Vineri, 27 octombrie 2017, de la ora 21:00, NAVI îşi va prezenta noul show live, „Songbird Acoustic”, la Trollo Pub din Bucureşti.

Artista va cânta piese proprii de pe recent lansatul album de debut „Songbird”, precum şi câteva cover-uri atent alese şi interpretate în stilul ei unic.

La chitară acustică o va însoţi Andrei Grigore (Mega).

Preţ bilet: 15 ron
Rezervări: 0758.314.723
Trollo Pub: Şoseaua Viilor nr. 11, Bucureşti

Am ales să îmi intitulez albumul Songbird pentru că sunt foarte pasionată de păsări şi de ideea de zbor în sine. De data aceasta, voi cânta piesele acustic, reduse la esenţă – o voce, o chitară şi mult feeling – pentru că mi se pare că aşa li se simte cel mai bine mesajul. Vă aştept cu drag la Trollo Pub, să facem muzică şi amintiri frumoase!” ~ NAVI

Despre NAVI

NAVI, cântăreaţă şi compozitor, s-a remarcat cu single-urile “Picture Perfect”, “The Burning Process”, “Eyes Wide Shut” şi “My diary”, dar şi cu piese compuse pentru artişti precum Morandi, Hotel FM (Eurovision 2011), Foişorul de Foc, Bijou, Aurelian Temişan, Julie Mayaya şi mulţi alţii. În perioada 2008-2011 a făcut parte din duo-ul pop-rock Alexandra & Alec, formulă în care a lansat trei videoclipuri şi un EP şi a susţinut sute de concerte.

2014 este anul care marchează începutul carierei ei solo, prin controversatul clip “Picture Perfect” şi o serie de show-uri unice în lume, în care artista cântă suspendată în sfori. NAVI a continuat să-şi surprindă publicul cu piese şi videoclipuri din ce în ce mai elaborate, regizate de Marian Nica. În 2017, artista a semnat un contract cu celebra casă de discuri Electrecord şi şi-a lansat albumul de debut, “Songbird”, un LP indie-pop ecletic care se bucură deja de recenzii pozitive în ţară şi în străinătate.

www.navisongs.com
www.facebook.com/navisongs
www.youtube.com/navisongs


NAVI – Songbird

NAVI nu este o debutantă, din contra. A scris pentru mulți artiști români, ca și în proiectul acustic pop Alexandra & Alec, dar proiectul său solo a pornit în 2012. Doi ani mai târziu au început să apară clipurile video, controversatul Picture Perfect, The Burning Process, Eyes Wide Shut.

Anul acesta a marcat debutul său discografic, Songbird, primul album pop scos de Electrecord după multă vreme.

NAVI - Songbird (Album Cover)

Eticheta auto-asumată este cea de indie pop, dar ambalajul poate induce în eroare. Mult electro pop, uneori dansant (The Backdoor), alteori beneficiind de o rară intervenție a chitarei electrice (The Burning Process), alteori piese aproape acustice, doar cu pian și voce (Eyes Wide Shut, Songbird) sau de-a dreptul dark (Shibari) albumul este mult mai divers decât poate părea la prima vedere.

Atmosfera este mereu dramatică, uneori de o fragilitate aparentă, dar cu o tensiune permanentă este creată de vocea expresivă scoasă (mai mereu) în față. Uneori îmi amintește de un Smoke City electro, alteori de o Florence and the Machine pop, dar acestea sunt doar repere personale și nu impactează receptarea unui album interesant, în care (aproape) fiecare poate găsi ceva care să-i placă

Iar Songbird nu este doar interesant, ci și extrem de bine distribuit, pentru că l-am găsit peste tot – în format fizic și electronic, pe BandCamp și iTunes, pe site-urile Amazon și altele, iar într-un spirit foarte indie este disponibil integral și pe YouTube.

Iar cel mai nou extras de pe album este My Diary, la care aștept și un clip.

Adrian Coleașă


The Guest: Sniffyction, Gustave Tiger, Gray Matters @Fabrica

The Guest și-au făcut un obicei să aducă trupe pe care nu le aduce nimeni altcineva. Și mereu propunerile lor sunt cel puțin interesante.

Tot așa și sâmbătă, 18 martie, în Fabrica unde Gray Matters au deschis pentru budapestanii Gustave Tiger și Sniffyction.

Gray Matters, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Gray Matters sunt tot mai prezenți pe scena locală. Eticheta de electro-alternative rock pe care și-au pus-o singuri poate induce în eroare, în ceea ce fac ei e mult mai puțin electro și mult mai mult rock.

Publicul a fost al lor.

Gustave Tiger, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

The Moog au fost comparați cu The Hives și The Strokes, considerați cel mai hot nou export muzical al Ungariei și prima trupă din regiune semnată de un label american.

Gustave Tiger a debutat în 2013, ca un proiect colateral al secției ritmice The Moog (Gergő Dorozsmai și Csaba Szabó, aici în postura de chitariști), au în palmares un EP și două albume, toate aclamate de critici.

Au intrat abrupt și și-au adus modelul lor de art punk. Mai mult punk decât art, cu toate inserțiile psihedelice și shoegaze, cu voci multiple ce o luau spre noise și o atitudine focusată mai mult pe ce se întâmpla pe scenă decât pe efectul asupra sălii.

Sniffyction, by Anca Coleașă

Photo by Anca Coleașă

Sniffyction sunt o trupă 100% feminină, activă din 2013. Vorbesc despre glam, rock’n’roll, dirty 70s & 80s, dar modelul mi se pare foarte evident Runaways.

“We want to have fun and make you happy!” este motto-ul lor. Ele s-au distrat, am văzut fețe happy, deci toate au decurs conform planului.

Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă


The Guest prezintă: Sniffyction, Gustave Tiger, Gray Matters

Afis Gustave Tiger, Sniffyction, Gray Matters 18 martie

The Guest organizează pe data de 18 martie 2017, în clubul Fabrica, un concert cu trei trupe female-fronted din sfera art-punk/rock’n’roll/alternative/electro cu Gustave Tiger (HU), Sniffyction (HU) și Gray Matters (RO).

* * *

Sniffyction este o trupă de glam rock’n’roll/punk din Ungaria, cu componența exclusiv feminină, formată la Budapesta în 2013.

În ultima perioadă formația s-a concentrat pe apariții live, având la activ mai multe turnee în Europa, și au lansat mai multe piese single, urmând ca în viitorul apropiat să intre în studio pentru înregistrările unui full-length.

Sniffyction

Cel mai recent single Sniffyction poate fi gasit pe YouTube:

Mai multe informații despre trupă sunt disponibile pe pagina lor de Facebook:
https://www.facebook.com/sniffyction/

* * *

Gustave Tiger este o trupă de art-punk formată în 2013 la Budapesta, 
având la activ până acum un EP (Mitanni Mares) si un full-length (At 
The Idyll’s End
), primite foarte bine de public și presa de 
specialitate.

Gustave Tiger

Este o trupă cu activitate concertistică intensă, având 
apariții live pe mai multe continente în orașe precum Los Angeles, San 
Antonio, Austin, Londra, Berlin, Viena sau Varșovia, alături de trupe 
ca The Crystal Stilts (USA), Jack Of Heart (F), Animal Bodies (CAN), 
Tellus Children (SE) sau Rakta (BRA).

Cel mai recent videoclip al trupei poate fi găsit pe YouTube:

Mai multe informații despre Gustave Tiger sunt disponibile pe pagina 
lor de Facebook: https://www.facebook.com/gustavetiger

* * *

Gray Matters este o trupă de electro-alternative rock din București cu 
o bogată activitate concertistică, atât în țară cât și în Europa, anul 
trecut reprezentând România pe scena festivalului Sziget. în prezent 
formatța lucrează la primul videoclip din carieră, fără a neglija însă 
aparițiile live.

Gray Matters
O piesă live Gray Matters poate fi ascultată pe YouTube:

Mai multe informații despre trupă sunt disponibile pe pagina lor de Facebook:
https://www.facebook.com/graymattersband/

* * *

Ora de incepere a concertului este 20.30 iar pretul unui bilet este 25 de lei.

Link eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/369310160098125/

Eveniment organizat de The Guest (https://www.facebook.com/TheGuestMedia)