Roadkill Soda au lansat “Get It Free”

Roadkill Soda au avut un an ocupat. Acum, aproape de sfârșitul lui, au toate motivele să sărbătorească. Ceea ce s-a și întâmplat în Fabrica pe 10 noiembrie.

Roadkill Soda by Anca Coleașă, 2016

Photo by Anca Coleașă

Au avut un motiv foarte bun, lansarea unui nou single (și a celui de al cincilea videoclip), Get It Free.

Lansarea a constat în mai bine de două ore de muzică într-un club îmbucurător de aglomerat pentru o seară de joi. Roadkill Soda cântă mereu cu un entuziasm infecțios și sunt o plăcere de urmărit.

Avem deja două single-uri de pe viitorul album, anunțat pentru primăvara anului viitor, iar în formula actuală sunt gata să pun pariu că vor juca în cu totul alte ligi valorice.

Chiar și numai pentru că sunt singura trupă rock din generația lor pe care am auzit-o cântând cu aplomb maxim Purple Haze.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


RoadkillSoda lansează cel de-al cincilea videoclip pe 10 noiembrie la Fabrica

RKS Get it Free

RoadkillSoda lansează un nou single și videoclip – “Get it Free” – pe 10 noiembrie la club Fabrica din București. “Get it Free” este al cincilea videoclip al trupei, iar piesa va fi inclusă pe următorul album RoadkillSoda, programat pentru lansare în primavara anului urmator.

„Rock’n’roll band, rock’n’roll attitude, rock’n’roll party. Clipul este o petrecere alături de fanii noștri. O continuare a soundului RoadkillSoda cu cei doi noi membri, care au avut ocazia pe parcursul ultimului an să se integreze. Am repetat, compus, petrecut și mers în turnee împreună. It is what we are all about – having fun.” – Mihnea Ferezan, chitarist RoadkillSoda.

Teaser: https://www.facebook.com/RoadKillSoda/videos/1203595359686709/

Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/756511541165919/

Trupa a deschis ediția de anul acesta a unuia dintre cele mai mari festivaluri europene – Exit Festival, pe Main Stage, în Novi Sad, Serbia, iar recent piesa Oven Sun, de pe albumul omonim al trupei, a fost inclusă pe compilația celor mai bune piese stoner rock din lume, de către casa de discuri americană Cleopatra Records.

În luna octombrie RoadkillSoda s-a alăturat trupei californiene House of Broken Promises, în turneul War Machine Over Balkans Tour 2016. Turneul a cuprins nouă orașe din Grecia, Serbia, Romînia și Bulgaria, aducându-i pe aceeași scena cu Valley of the Sun [USA] și Dot Legacy [Franța].

Biletele pentru acest eveniment se găsesc online pe Eventbook.ro și fizic în rețeaua magazinelor partenere, precum și în seara concertului, la intrare și costă 25 lei. Primele 25 de comenzi online de bilete vor primi FREE din partea trupei un tricou RoadkillSoda, pe care îl vor putea ridica în seara concertului de la club.


Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie

Desertfest Bucharest (variantă restrânsă de o zi) ar fi meritat să se cheme evenimentul organizat de 7inc săptămâna trecută în Fabrica. Din păcate prea discret pentru ce s-a întâmplat acolo în acea seară de miercuri, 12 octombrie.

Un afiș eclectic, multi-național și multi-stilistic a reflectat varietatea unui gen muzical considerat de nișă, dar care mi se pare că în acest moment dă cele mai groovy produse ale scenei metal în general, posibil și din cauza moștenirii blues rock pe care și-o asumă fără complexe.

Mircea Petrescu (RKS), by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Wooldozer, urmați de Roadkill Soda. Dacă pe Wooldozer îi vedeam pentru prima dată, Roadkill Soda sunt cu siguranță unul dintre puținele produse naționale cu mare potențial de export pe care îl avem, iar evoluția lor este evidentă și constantă. Muncesc din greu și se simte, sunt sigur că vom avea parte de din ce în ce mai multe surprize plăcute din partea lor.

Dot Legacy, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Parizienii de la Dot Legacy au fost revelația serii pentru mine. De o energie debordantă și infecțioasă, cam așa ar suna în mintea mea alde Mano Negra/Manu Chao deveniți stoneri. Musai trebuie văzuți, iar cât despre energia pozitivă pe care o degajă live, doar la Manu Chao am mai văzut așa ceva.

House Of Broken Promises, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Californienii House Of Broken Promises sunt veterani ai scenei, trupa apărând din cenușa grupului Unida, fondat de John Garcia după despărțirea de KYUSS. Sound tipic, extrem de ballsy, iar dacă ar fi să aleg ceva care să-i reprezinte, cu siguranță ar fi Hurt (Paid My Dues). Nu pentru că nu ar avea și alte piese excelente, dar și-au plătit toate dările și locul pe care îl ocupă acum este mai mult decât meritat.

Valley Of The Sun, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Târziu în noapte, ultimii dar în nici un caz cei de pe urmă, Valley Of The Sun, din Ohio. Energici și ballsy (cu siguranță nu e un gen pentru mototoi), dar și cu multe momente melodice, mi s-au părut a avea cel mai mare potențial comercial, mai ales în contextul american. Și nu e nimic peiorativ în asta.

O seară lungă și extrem de plină, un diamant real ascuns în potopul de evenimente live care ne-au podidit în ultima vreme, ar fi meritat cu siguranță o expunere mai mare și (mult) mai mulți spectatori. Mi-a părut foarte bine că am fost acolo.

Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.


Roadkill Soda acustic @Street Delivery

Duminică, 12.06.2016 19:00. Street Delivery. Tarabe, meșteșuguri, nori, tarabe, nori, scenă.

_MG_4721

Roadkill Soda proaspăt întorși de la Iași. Tot de la Street Delivery. Concert acustic. Heavy. Acustic, ploaie, heavy. Ploaie heavy, muzică acustică heavy, heavy.

Spectatori în ploaie, cel mai heavy concert acustic la care am participat. Și cel mai reușit, până acum. Bis!

O galerie foto este disponibilă aici.


Roadkill Soda, Made Of Stone live

Pe 25 februarie au lansat oficial Made Of Stone, primul clip cu Mircea Petrescu la voce.

Concertul a umplut Fabrica (într-o seară de joi), atmosfera a fost de zile mari și trupa pare deja propulsată pe traiectorii de înaltă altitudine. Felicitări, așteptăm albumul!

O galerie foto de la concert, aici.