Brant Bjork, un nou album și primul single

Despre Brant Bjork povesteam și acum doi ani aici, odată cu apariția Tao Of The Devil, cel de al zecelea album de studio al său solo.

După un live anul trecut, Europe ‘16, pe 14 septembrie a apărut Mankind Woman, la Heavy Psych Sounds Records.

Mankind Woman, este primul album pe care Brant a colaborat strâns cu un producător și co-autor, prietenul său Bubba Dupree, chitaristul Low Desert Punk Band.

Înregistrările au avut loc în martie 2018 la Zainaland și acasă la Brant Bjork, în Venice Beach. De înregistrări s-a ocupat Yosef Sanborn, proprietarul Massive FX Pedals din Los Angeles, iar pe album au mai fost invitați basistul Armand Secco Sabal, Nick Oliveri și vocalistul Sean Wheeler, fost membru de turneu al Low Desert Punk Band.

Chocolatize nu este doar piesa de deschidere, dar dă și primul single de pe Mankind Woman, o invitație nu doar în sufrageria lui Brant Bjork, ci și  la o imersiune în universul său desert rock psihedelic, 

Dar veștile bune nu se opresc aici, Heavy Psych Sounds Records anunțând pentru această lună re-publicarea clasicelor Tres Dias (2007) și Local Angel (2004).

Iar turneul de promovare pornește luna viitoare, după Canada și Mezic urmând Europa de Vest.

Adrian Coleașă

Order link: https://www.heavypsychsounds.com/shop.htm

Tracklist Mankind Woman:
1. Chocolatize
2. Lazy Wizards
3. Charlie Gin
4. Mankind Woman
5. Pisces
6. Swagger & Sway
7. Somebody
8. Pretty Hairy
9. Brand New Old Times
10. 1968
11. Nation Of Indica


John Garcia – The Coyote Who Spoke In Tongues

Kyuss, Slo-Burn, Unida, Hermano, Vista Chino… Toate aceste trupe îl au în comun pe John Garcia, vocea emblematică a desert/stoner rock-ului, un artist dintr-o elită rarefiată, creatoare de genuri muzicale.

John Garcia, by Richard Sibbald

Photo by Richard Sibbald, courtesy of Napalm Records

După două decenii și jumătate de activitate, în 2014 apărea primul său album solo, eponim.

Trei ani mai târziu, pe 27 ianuarie va apărea cel de al doilea, The Coyote Who Spoke In Tongues, la Napalm Records.

O surpriză pentru cei ce așteptau la melodii fuzzate, chitare heavy și tobe bubuitoare, poveștile Coiotului sunt o experiență 100% acustică, relaxată și intimă.

John Garcia - The Coyote Who Spoke In Tongues

Cu material din perioada Kyuss și din activitatea sa solo, Garcia este susținut de tovarăși de drum de lungă durată precum Ehren Groban la chitară acustică, Greg Saenz la percuții și de basistul Mike Pygmie.

Se aud multe influențe în execuția aproape folk a albumului (există oare termenul de folk grunge?), de la prog la blues, trecând prin hard&heavy, dar imaginea care îmi persistă în minte este cea a focului de tabără sub stelele deșertului american.

Nu știu cât s-a gândit John Garcia la viitorii ascultători când lucra la album, dar pare să fi făcut exact ce-și dorea și nimic altceva.


Brant Bjork, un nou album

Kyuss a fost una dintre trupele creatoare de gen. Datorită lor (și celor de la Sleep) avem astăzi stoner/desert rock.

Brant Bjork nu a fost doar membru fondator, toboșarul și una dintre forțele creatoare (alături de Josh Homme) din Kyuss, ci a rămas una dintre figurile marcante ale scenei. (Și) datorită lui, Palm Desert, California (un orășel cu mai puțin de 50,000 de locuitori) a fost nominalizat ca unul dintre cele mai importante șapte orașe rock americane.

TO6A9141

Photo by Matt Grayson, courtesy of Napalm Records

Bjork este un om cu multe talente. Cântăreț, compozitor, multi-instrumentist și producător, a participat la multe proiecte după despărțirea de Kyuss, în 1994. De la stoner la hardcore punk, ca muzician sau chiar fondator de case de discuri, continuă să-și lase amprenta asupra scenei.

Ultimul său proiect este albumul Tao Of The Devil, cel de-al zecelea album solo al său, care a ieșit pe 30 septembrie la Napalm Records.

Brant Bjork - Tao Of The Devil

Nici o surpriză pentru cei familiari cu muzica sa, doar a reafirmare ca și maestru al groove-ului. Un album relaxat, dar nu neapărat unul însorit și happy, pentru că Brant suferă de blues. Nu neapărat în formă, dar sigur în conținut. Tao Of The Devil are momente de melancolie, de durere și disperare, până la Dave’s War, cel mai greu moment al albumului.

Nu aduce ceva nou și nu revoluționează nimic, o privire înapoi și un pas înainte, dar un deliciu pentru fani.


Stoner fest în Fabrica, 12 octombrie

Desertfest Bucharest (variantă restrânsă de o zi) ar fi meritat să se cheme evenimentul organizat de 7inc săptămâna trecută în Fabrica. Din păcate prea discret pentru ce s-a întâmplat acolo în acea seară de miercuri, 12 octombrie.

Un afiș eclectic, multi-național și multi-stilistic a reflectat varietatea unui gen muzical considerat de nișă, dar care mi se pare că în acest moment dă cele mai groovy produse ale scenei metal în general, posibil și din cauza moștenirii blues rock pe care și-o asumă fără complexe.

Mircea Petrescu (RKS), by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Wooldozer, urmați de Roadkill Soda. Dacă pe Wooldozer îi vedeam pentru prima dată, Roadkill Soda sunt cu siguranță unul dintre puținele produse naționale cu mare potențial de export pe care îl avem, iar evoluția lor este evidentă și constantă. Muncesc din greu și se simte, sunt sigur că vom avea parte de din ce în ce mai multe surprize plăcute din partea lor.

Dot Legacy, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Parizienii de la Dot Legacy au fost revelația serii pentru mine. De o energie debordantă și infecțioasă, cam așa ar suna în mintea mea alde Mano Negra/Manu Chao deveniți stoneri. Musai trebuie văzuți, iar cât despre energia pozitivă pe care o degajă live, doar la Manu Chao am mai văzut așa ceva.

House Of Broken Promises, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Californienii House Of Broken Promises sunt veterani ai scenei, trupa apărând din cenușa grupului Unida, fondat de John Garcia după despărțirea de KYUSS. Sound tipic, extrem de ballsy, iar dacă ar fi să aleg ceva care să-i reprezinte, cu siguranță ar fi Hurt (Paid My Dues). Nu pentru că nu ar avea și alte piese excelente, dar și-au plătit toate dările și locul pe care îl ocupă acum este mai mult decât meritat.

Valley Of The Sun, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Târziu în noapte, ultimii dar în nici un caz cei de pe urmă, Valley Of The Sun, din Ohio. Energici și ballsy (cu siguranță nu e un gen pentru mototoi), dar și cu multe momente melodice, mi s-au părut a avea cel mai mare potențial comercial, mai ales în contextul american. Și nu e nimic peiorativ în asta.

O seară lungă și extrem de plină, un diamant real ascuns în potopul de evenimente live care ne-au podidit în ultima vreme, ar fi meritat cu siguranță o expunere mai mare și (mult) mai mulți spectatori. Mi-a părut foarte bine că am fost acolo.

Cum s-a văzut seara, în galeriile foto disponibile aici și aici.