Syn Ze Șase Tri live @Hybrid
Postat: 25/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 22 mai, black, concert, cronica, hybrid club, Live, metal, review, rock, syn ze sase tri Scrie un comentariuLuni, 22 mai, în Club Hybrid a poposit Syn Ze Șase Tri. Parte a Resurrection Tour, concertul a fost singurul În București înainte de lansarea celui de al patrulea album, Zăul Moș.
Photo by Adrian Coleașă
Bloodstained black metal scrie pe etichetă, exact asta a și fost. Au venit cu o desfășurare completă de forțe, costume, decoruri, atmosferă, nu pot decât să mă înclin pentru modul în care înțeleg să-și respecte fanii și mai ales pe ei înșiși. Au venit să facă show și show a fost.
Într-o seară de luni a Bucureștiului anului 2017 cei care au răspuns prezent la această întâlnire merită din plin să fie salutați. În definitiv, ei sunt rațiunea activității publice a oricărui muzician, și în această seară energia a circulat liberă între trupă și spectatori.
Photo by Anca Coleașă
S-au cântat piese cunoscute, a fost și o premieră de pe viitorul album (care se prefigurează excelent), din sală totul a fost la înălțimea oricăror așteptări, în pofida măruntelor probleme tehnice. Dar ăsta este live-ul și până la urmă face parte din farmecul experienței directe.
Resurrection Tour continuă, inclusiv peste hotare, iar noi ne vom reîntâlni cu Syn Ze Șase Tri pe 6 octombrie, la Psychosounds Fest când va fi și lansarea oficială a noului album.
Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Telegraph Avenue, piesă nouă Rancid
Postat: 17/05/2017 Înscris în: Muzică | Tags: 2017, 9 iunie, album nou, punk, rancid, rock, telegraph avenue, trouble maker Scrie un comentariuȘi iată că lucrurile se precipită, avem deja o altă piesă Rancid de pe Trouble Maker, noul album ce va apărea pe 9 iunie.
East Bay este porțiunea de est a San Francisco Bay Area, care cuprinde și Berkeley, orașul de unde au pornit în 1991.
Telegraph Avenue este scrisoarea de dragoste a Rancid pentru ceea ce înseamnă pentru ei acasă.
Trouble Maker, noul album Rancid
Postat: 16/05/2017 Înscris în: Muzică | Tags: 2017, 9 iunie, album nou, ghost of a chance, punk, rancid, rock, trouble maker Scrie un comentariuUn anunț scurt și la obiect a apărut de curând pe site-ul Rancid. Trouble Maker, cel de al nouălea album de studio al acestei trupe fondată acum 26 de ani va apărea pe 9 iunie.
Produs de Brett Gurewitz (fondatorul Epitaph Records și vocalistul Bad Religion), noul album are 19 piese și a fost înregistrat între decembrie 2015 și ianuarie 2017 la Big Bad Sound, Sunset Sound, and Red Star.
Tim Armstrong are acum o barbă dubioasă, homeless style, Lars Frederiksen are un deal de endorsement cu ESP, dar Rancid au rămas tot Rancid, nici o grijă. Trouble Maker sună la fel de bine ca și …Honor Is All We Know, de acum trei ani, iar mărturie stă primul extras, Ghost Of A Chance.
Lansarea albumului va fi urmată de un turneu american cu Dropkick Murphys (din categoria “ce mi-aș fi dorit să fiu acolo”), From Boston To Berkeley. Urât, foarte urât.
Monster Truck, live @Romexpo
Postat: 15/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 13 mai, 2017, blues rock, concert, cronica, hard rock, heavy blues, Live, monster truck, review, rock, romexpo, southern rock, stoner rock 2 comentariiMonster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.
Photo by Anca Coleașă
Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).
Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).
Photo by Anca Coleașă |
Photo by Adrian Coleașă |
Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja. Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.
Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.
Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.
Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.
Photo by Adrian Coleașă
Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.
Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.
Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!
PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.
PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).
Joan Osborne live @Hard Rock Café Bucharest
Postat: 09/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 6 mai, blues, concert, country rock, cronica, folk, hard rock cafe, joan osborne, Live, r&b, rock, sings the songs of bob dylan Scrie un comentariuJoan Osborne este cunoscută la noi mai ales pentru One Of Us, un hit major de pe cel de-al doilea album al său, Relish (primul pentru un major). Șapte nominalizări la Grammy, un album triplu-platină și a părut să dispară, cel puțin pentru noi, din fața televizoarelor puse pe MTV. Dar partea cea mai interesantă a carierei ei de-abia începea și asta am putut vedea sâmbătă seara în Hard Rock Café.
Oprirea de la noi (prima vizită în România) a făcut parte din turneul Joan Osborne Sings The Songs Of Bob Dylan, ocazie de a promova albumul cu același titlu, realizat în urma unei campanii de crowdfunding pe PledgeMusic.
Photo by Adrian Coleașă
Joan Osborne este un artist de o simplitate extrem de sofisticată și foarte direct. Personalitatea ei îi permite tururi de forță multi-gen, de la muzica pop (etapă depășită de mult), la soul (turneele în care i-a însoțit pe Funk Brothers, trupa de casă Motown), country și blues, la colaborări cu The Dead, Phil Lesh sau participarea în Trigger Hippy, trupă inițiată de Steve Gorman, toboșarul Black Crowes.
Admirația ei pentru Dylan este depășită doar de cea pentru Walt Whitman (pe care îl citează ca sursă principală de inspirație atunci când scrie), iar albumul curent este un proiect dorit de mai bine de două decenii, pe când prelua Man In The Long Black Coat pe Relish.
Photo by Anca Coleașă
Ceea ce am văzut sâmbătă seara a fost mai mult decât o selecție de coveruri Dylan, în variante foarte personale. Da, am avut parte de o mulțime de hituri, de la Quinn The Eskimo (atât de cunoscută în varianta Manfred Mann ca aproape am și uitat a cui e) în deschidere până la Knockin’ Heaven’s Door la final, trecând prin Don’t Think Twice It’s Alright sau Highway 61 Revisited. Dar am avut și Shake Your Hips (un cover Slim Harpo prin care am redescoperit-o pe Bring It On Home din 2012) sau Born To Be Loved al Lucindei Williams.
Joan Osborne a fost pentru mine sâmbătă seara o chintesență a ceea ce se numește Americana, un ambasador real, sensibil și extrem de comunicativ într-o manieră foarte sobră, dar emoționantă. Susținută excepțional de potrivit de clapele lui Keith Cotton și chitara lui Jim Boggia (el însuși un compozitor recunoscut, co-autor al unui hit de top, Glory), Osborne a reușit să aducă pe scenă un sentiment extrem de familiar oricui a avut experiența americană, a reușit să fie o reprezentare a esenței profunde a acestei țări cât un continent.
În maniera protestatară a lui Dylan a avut un scurt discurs apologetic pentru ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite, ca și felicitări pentru propriile noastre manifestări de protest, primite cu urale și aplauze. Doar a cântat și Masters Of War, nu? Departe de teatralitatea unui Bono, a fost mult mai aproape de tonul unui activist angajat.
Iar seara s-a terminat cu un bis obligatoriu. One Of Us a fost un moment de geniu al lui Eric Bazilian, la fel de actual astăzi ca și în 1995.
Cum am văzut noi concertul? Mărturiile sunt în galeria foto de aici.
Adrian Coleașă
Midnight Burst 