Vinerea, fata pe care o iubesc are părul lung
Postat: 08/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, bobby parker, Led Zeppelin, rock, sleepy john estes Scrie un comentariuȘi cârlionțat.
Sleepy John Estes a mai fost pe aici; “The Girl I Love, She Got Long Curly Hair” este tot o piesă de-a lui, din 1929. N-am găsit varianta originală, dar m-a satisfăcut și coverul de mai jos.
Și pentru că suntem în blues nimic nu se pierde, totul se completează și se transformă. Lucru bine știut și de Led Zeppelin. Știut, practicat și uneori penalizat (Willie Dixon, de exemplu, a obținut un milion de dolari pentru că Plant n-a scris versuri noi la “Whole Lotta Love”, ci doar le-a copiat pe cele ale “You Need Love”).
Așa că fata iubită a fost un pic transformată, i s-au întâns cârlionții și iată, “The Girl I Love She Got Long Black Wavy Hair”. Live în studiourile BBC.
Mă rog, primul vers este inspirat de Sleepy John Estes, celelalte au alte surse. Bașca riff-ul, preluat din “Watch Your Step”, al lui Bobby Parker, din 1961. Reciclat și în “Moby Dick”.
Și dacă tot l-am pomenit pe Bobby Parker, să-i las cuvântul de încheiere. Despre Zeppelin, despre Beatles, Santana…
Born To Be Wild
Postat: 07/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: born to be wild, fanfare ciocarlia, hard, rock, slayer, steppenwolf, the cult Scrie un comentariuAnul era 1968 și în rock se auzea pentru prima oară sintagma ‘heavy metal”. Mă rog, “heavy metal thunder”, da’ n-o să despicăm acum firu-n șaișpe. Evident, Steppenwolf.
Inclusă și în coloana sonoră a ‘”Easy Rider”, a depășit nivelul de hit și a ajuns imn. În principiu al motocicliștilor, dar și al oricărui rocker.
O listă interminabilă de oameni și trupe au cântat-o.
Dar cea mai surprinzătoare versiune pe care am găsit-o a fost de departe cea a Fanfare Ciocârlia. Clar că-i populară piesa asta.
Allman Brothers: Călărețul de la miezul nopții
Postat: 05/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: allman brothers, blues rock, country, midnight rider, rock, southern Scrie un comentariuEvident, “Midnight Rider”. Am mai pomenit pe aici de cântecul ăsta. Și pomenesc din nou, pentru că merită (fără să parafrazez reclama).
A apărut în 1970 pe cel de al doilea album, “Idlewild South”, și Allman Brothers nu l-au scos niciodată pe single. Ceea ce nu l-a împiedicat să se claseze de zor prin topuri; ba cântat de Joe Cocker (1972), ba de Gregg Allman solo (1973), ba de Paul Davidson (1976, reggae, culmea), ba de Willie Nelson (1980). Și muuulți alții.
Chintesență a temelor folk, country și blues de disperare, determinare și om hăituit, este deja parte a repertoriului american modern standard. Și nu numai când vine vorba despre cowboy și toate clișeele Vestului Sălbatic.
E cântat de 40 de ani încoace și nu dă vreun semn că i-ar scădea popularitatea. Din contră, ultima oară când am verificat, am gasit versiuni ba de la Bon Jovi, ba de la Patti Smith, Kenny Wayne Shepherd, Bad Manners, Buckcherry… mă rog, lista chiar e impresionantă.
Cu toate că versiunea mea preferată nu am auzit s-o fi înregistrat cineva, măcar cu telefonul. Și era a unei trupe românești, pe atunci numită Blues Café (Bogy, Okilă, Caminschi, Gelu, Deacă, Clopo).
Frank Marino: Nu toți ajungem staruri
Postat: 04/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, frank marino, rock Scrie un comentariuCând eram mai tânăr, prin cercurile de maniaci muzicofili prin care mă învârteam era foarte apreciat un nene despre care nu auzeam nicăieri. Frank Marino îl chema, era canadian și părea cel mai bine păstrat secret al industriei muzicale a anilor ‘70.
Cea mai persistentă poveste care circula despre Marino (de fapt circulă și astăzi, chiar dacă omul o neagă de 40 de ani încoace) este că ar fi fost vizitat de spiritul lui Hendrix. Ba în vis, ba după un trip… Și că după vizită, subit cânta fix ca Jimi. Hmm, dacă e adevărat, mă înscriu și eu pe lista de doritori de vizite. Vizitează-mă Jimi, vizitează-mă.
Până la coadă, fapt este că stilul omului este vizibil influențat de Hendrix. Ceea ce nu l-a ajutat, a rămas unul dintre cei mai buni, dar și dintre cei mai obscuri mari chitariști ai anilor ‘70.
A cântat rock, blues, heavy metal… Singur, sau alături de trupa sa, Mahogany Rush. A fost recunoscut ca influență de Zakk Wylde, Paul Gilbert, Eric Gales… Și în 1993, s-a retras oficial din industria muzicală.
Inspirat de un site al fanilor, www.mahoganyrush.com, în 2001 a revenit. De atunci e tot pe drum, și tot cântă. Nu pot să sper decât că voi ajunge să-l văd.
Thin Lizzy: Still In Love With You
Postat: 01/04/2011 Înscris în: Muzică | Tags: Gary Moore, hard, rock, still in love with you, thin lizzy Scrie un comentariuE vineri și mood-ul e de balade.
În 1974 Thin Lizzy scoteau “Nightlife”. Pe album era și “Still In Love With You”. Semnată de Phil Lynott, dar aparent scrisă în cea mai mare parte de Gary Moore.
Moore nu și-a asumat paternitatea, cu toate că se pare că lucrase la ea încă din 1969. Dar toți chitariștii care au trecut vreodată prin Lizzy au continuat s-o cânte până în ziua de azi.
Midnight Burst 