Gregg Allman, călărețul de la miezul nopții

Postat: 28/02/2011 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , , | Scrie un comentariu

Anul trecut Allman Brothers Band lipseau motivat de pe scena festivalul Crossroads al lui Clapton. Anii, nu, deceniile de abuzuri îl făceau pe Gregg Allman să transmită mesajul de scuze de pe patul unui spital, după un transplant de ficat.

Frații Allman, Duane și Gregg, se numără printre părinții fondatori ai rock-ului sudist. Unii spun că sunt chiar arhitecții responsabili pentru întreg curentul.

Au devenit legendari atât pentru abilitățile muzicale, cât și pentru excesele din viața privată. Când chitaristul Dickie Betts a fost dat afară din trupă pe motivul că ar bea prea mult, toată industria a râs în hohote. “E ca și cum ai fi dat din mafie pentru că ești prea violent”.

Mi s-a mai spus că sunt ireverențios și sunt de acord. Până la urmă, un artist genial rămâne tot un om și nu neapărat unul extrem de simpatic (sau devreme acasă, sau ce mai vreți). Să nu dăm cu pietre, dar nici să nu-i desenăm pe icoane. Pe de altă parte, fanului din mine îi este extrem de ciudă; dacă o lăsau mai moale cu sticla, seringa și petrecerea continuă poate aveam mai multă muzică, mai mult timp. Na, sunt egoist, reclamați-mă.

Duane Allman ne-a părăsit prea repede, în 1971. Gregg a păstrat numele trupei si a continuat, creându-și și o carieră solo, din 1973 încoace.

Deși în iunie avea loc transplantul de ficat (se luptă și cu o hepatită C din 2007), în noiembrie ieșea un album neașteptat, “Low Country Blues”, la Rounder Records.

Low Country Blues

Despre blues și album, povestește singur.

Un succes enorm al Allman Brothers a fost “Midnight Rider”. Pe “Low Country Blues” își face apariția “Just Another Rider”, potențialul succesor. Singura piesă originală de pe album, a fost scrisă împreună cu Warren Haynes.

Just another midnight rider? Habar n-am dom’ Gregg, dar mai vreau d-astea. Multe!

Site-ul oficial Gregg Allman – http://www.greggallman.com/.

Delta și Spiritul

Postat: 22/02/2011 | Autor: | Înscris în: Muzică | Tags: , , , , , | Scrie un comentariu

Printre prietenii mei se numără și o amică în dezacord (aproape) complet cu plăcerile mele muzicale. Dacă îi pun blues adoarme, dacă e heavy rock zice că e prea tare. Când i-am spus că primul album White Lies e ok, dar Sisters Of Mercy ascultam acum 20 de ani și sunau mai bine, a devenit ostilă.

Ieri am trăit minunea să cădem de acord. Pe ce? Niște copii californieni, Delta Spirit.

Delta Spirit - Paris, April 2009

Am dat peste ei aproape din greșeală. La Berkleemusic am avut norocul unui profesor care este marketing director la Rounder Records (Robert Plant, Allison Krauss, George Thorogood, Kaki King, niște Willie Neslon, niște Rush… d-ăștia). Uitându-mă pe site-ul lor (nu, nu mi-a dat note mai mari pentru asta) am dat peste ceva care îmi suna suspect de bine.

Cică-s indie rock, un amestec de rock și northern soul, dacă vă pasionează clasificările. După nume mă așteptam să fie ceva de blues (Wikipedia mi-a explicat că unul dintre ei a avut un unchi care avea o companie numită “Delta Spirit Taxidermy Station of North Central Alabama”).

N-a fost să fie blues, dar nici rău nu mi-a părut. “White Table” e de pe al doilea album al lor, “History From Below”, de anul trecut. Și mi-a sunat foarte în spiritul “Angel Dance” al lui Robert Plant. De pe “Band Of Joy”, tot de anul trecut.

Chestie de percepție personală și sincronicitate, dar delta spiritului e mare, avem loc cu toții. I-o fi vizitat spiritul deltei pe toți cetățenii implicați.