Am fost la Sado Sathanas în Hybrid

Se întâmplă mereu lucruri în oraș, interesante și bune, chiar dacă multe dintre ele trec pe sub radarul majorității. Din această categorie a fost și cântarea Sado Sathanas din Hybrid, din 24 septembrie.

Sado Sathanas - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Trupă din Dresda, landul Saxonia, plasat de istoria modernă în fosta RDG, s-a format în 1996 fără o direcție clară la început. S-au stabilit rapid la un black metal tipic pentru începutul anilor ‘90 și acolo au rămas.

Nu e nimic rău în asta și de-a lungul timpului au fost comparați cu un Dimmu Borgir de la începuturi, Helheim, Immortal sau Blut Aus Nord. Albumele au venit târziu, de-abia în 2010 (Opus Diaboli) și 2014 (Nomos Hamartia), primite în general bine de public și de critici.

Pentru cei care ar fi tentați să despice firul și să caute semnificații de tot felul, orice fel de conotații altele decât cele oculte lipsesc cu desăvârșire. Politicul și socialul sunt rebutate, Nietzsche, Crowley, Dante sau Milton sunt îmbrățișați. Chiar și numele trupei este aproape un șablon – sadism și satană, ce poate fi mai black metal de atât?

Sado Sathanas - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

În România nu sunt o prezență nouă, din contra, mai ales în ultimii ani când și-au promovat cele două albume, așa că întâlnirea intimă din Hybrid nu a fost o surpriză, doar o plăcere.

Singura surpriză a fost prezența lui Taly de la Gothic, o surpriză plăcută de altfel, perfect integrat în trupă, repertoriu și personaj.

Altfel, un set solid și o seară excelentă. Sado Sathanas nu sunt interesați de inovații, dar fac foarte bine ceea ce le place și varianta lor de black rămâne atât de old school încât e aproape nostalgică. Dar e atât de bine!

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă


Adrian Naidin a adus Măiastra la Teatrul Național

Luni, 16 octombrie, în sala Studio a Teatrului Național, Adrian Naidin a prezentat spectacolul Pân’ la rai, într-o ediție specială.

Adrian Naidin @TNB - by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

Acompaniat de pianistul Sorin Zlat, contrabasistul Eugen Amarandei și percuționistul Gabriel Bălașa, trei dintre numele mari ale jazzului românesc (și nu numai), Adrian Naidin a explorat teme folclorice străvechi într-o cheie jazz în fața unei săli arhipline ce a rezonat pe deplin cu un show ce a trecut pe nerăsuflate.

Intim este termenul care mi se pare că descrie cel mai bine atmosfera serii. Etnic și avangardă s-au amestestecat într-o mixtură rafinată, cadru în care Naidin a spus povești, a recitat sau pur și simplu a pictat cu sunete.

Inspirându-se dintr-un filon străvechi, cu reverențe grațioase și foarte mult respect la adresa unor înaintași monumentali precum Maria Tănase sau Nichita Stănescu, Adrian Naidin a invocat și evocat un spirit ancestral, profund românesc, învelit în straie contemporane, de la armonii clasice până la momente swing și jump blues.

De la Mărioară de la Gorj și Ciuleandra, până la Cântă cucu-n Bucovina de final cu sala în picioare, energia serii a fost extrem de subtilă, sofisticată și delicată, mereu captivantă, rotunjind o experiență cu totul specială.

Ca de obicei, cei ce n-au fost prezenți au avut de pierdut. Ca și cei care au venit la spectacol chiar și cu o oră întârziere. Dar manierele sunt un lucru greu, care doare, mai ales când lipsesc cu desăvârșire.

Adrian Naidin @TNB - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici, respectiv pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


Vama: lansarea “Better” și intrarea în normalitate

Și a fost și lansarea oficială, și ne-am văzut joi, 12 octombrie, într-o Polivalentă care arăta totuși ceva mai bine decât îmi aminteam. N-o mai vizitasem din decembrie 2010, de la Steve Vai & Evolution Tempo Orchestra și nu a fost vreodată unul dintre locurile mele preferate, poate de acum încolo.

Vama, lansare "Better" - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

S-a vorbit deja mult despre această lansare, anunțată ca un eveniment multimedia și o experiență totală. Am auzit discuții despre prețul biletelor, cârcoteli despre pachetul meet&greet, despre merch, despre una sau alta.

Sub impresia unor concerte recente în “lumea bună”, printre care un Paul Weller în Viena n-am fost surprins decât de impresia aproape ireală de normalitate.

Da, e clar că s-a muncit mult la show. Show, pentru că nu vine nimeni doar ca să asculte muzică, spectatorii vin să fie transpuși într-o experiență totală de audio-vizuală, să simtă acea vibrație live ce nu poate fi înlocuită de nici o înregistrare, de posibilitatea unei experiențe comune a unei adunări cu un numitor comun, o experiență ce transcede muzicalul.

Cum am spus, frapantă mi s-a părut senzația de normalitate. Lucrurile erau așa cum trebuiau să fie, show-ul la înălțimea unei trupe cu o cotă precum Vama, standul de merch la locul lui, cu tot ce trebuia.

Nu, biletele nu au fost scumpe. Au fost chiar ieftine. Des abuzați de cântările gratis de diverse zile (ale urbei, ale județului, ale noii instalări de Windows la primărie) se strâmbă din nas când se cer bani pe bilete (chiar și în cluburile unde biletele au prețuri cvasi-simbolice). Vestea proastă e că aceste prețuri sunt cele care asigură prezența unor nume pe care ni le dorim. Și nu le avem pentru că deh, producția costă și biletele ar trebui măcar să acopere costurile.

Vama, lansare "Better" - by Anca Coleașă, 2017

Photo by Anca Coleașă

Cronica albumului am făcut-o deja, aici, deci nu voi comenta piesele noi, susținute pe scenă inclusiv de duetul Chirilă – Larisa, concurentă la Vocea României în 2014 și o altă artistă a Agenției de Vise.

Setul a fost mult mai coerent/consistent decât am avut senzația ascultând albumul care poartă foarte clar amprenta producătorului James Lewis. În afară de dihotomia textelor în două limbi diferite, muzica păstrează o direcție mai clară decât mi se păruse inițial.

Evident că majoritatea spectatorilor au percutat serios mai mult la piesele deja cunoscute și nu e nimic anormal în asta. Orice album nou necesită un timp de acomodare, familiarul rezonează mult mai tare.

Live, Vama este o trupă adevărată, mai mare decât suma capacităților sale individuale. Capacități care au fost demonstrate încă și încă o dată pe parcursul serii, până la momentul de improvizație colectivă de pe Perfect fără tine într-o variantă surprinzătoare pentru mine, la modul cel mai plăcut.

Vama, lansare "Better" - by Adrian Coleașă, 2017

Photo by Adrian Coleașă

Două ore de muzică, o mare de fani încântați și nu pot decât să mă repet, o impresie de normalitate pe care sper s-o regăsesc tot mai des, la toate nivelurile.

Testul adevărat de-abia urmează, odată cu mini-turneul de la sfârșitul lunii în cea mai dificilă și mofturoasă piață europeană, cea britanică. Succes!

SETLIST:
Summer Love
Cure K
Start A Fight
Into The Light
18 ani
Ghosts At War
A Better Man For You
Fata în boxeri și în tricoul alb
London Feeling
Memories Now
Ultimul om
Perfect fără tine
Burning Man
Vara asta

Bis:
Fingers And Sin
Victoria ta
Nu am chef azi

Galeriile foto sunt disponibile aici și aici, respectiv pe paginile fotografilor, aici și aici.

Adrian Coleașă


Sinoptik au fost (din nou) în București

Sinoptik nu mai sunt un nume nou pentru România, iar pe 15 septembrie au revenit în București, ca dată a turneului curent , Electric Age. B52 a fost gazda și Final Step Productions organizatorul evenimentului.

Sinoptik @B52 - by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Aeon Blank au asigurat deschiderea. Bine cunoscuți publicului bucureștean și nu numai, cu premii la activ, acum cu un violoncel adăugat arsenalului instrumental, s-au menținut într-o zonă rezervată.

Sinoptik au fost pentru mine revelația ediției de anul trecut a ARTmania Bucharest Blast și am scris despre ei și atunci.

Rețeta lor de psihedelic de sorginte britanică amestecat cu doze generoase de stoner funcționează în orice condiții, de la scenelor de club până la cele de nivelul Arenelor sau chiar mai mari, dar atmosfera intimă a unui club precum B52 pare cea mai potrivită pentru ei în acest moment.

Acum n-au făcut decât să-mi confirme părerea inițială. Au crescut repede și au crescut bine. Aceeași prestație energică pe care o așteptam, pentru un public deja convertit, un plus de maturitate la nivelul prestației scenice, totul se prezintă bine pentru acești exponenți ai unei scene ucrainene din ce în ce mai vizibile la nivel internațional.

Iar pentru un feeling vizual al serii, galeria foto depune mărturie aici.

Adrian Coleașă


Hexis, Woes, Void Forger și Ropeburn în Quantic

Există în orașul ăsta multe evenimente care ar merita mult mai multă atenție decât li se acordă (după cum există și destule care primesc mult mai multă decât ar fi cazul). Trecând peste acest truism hagiform, într-o seară de marți, 6 iunie, în Quantic s-a întâmplat (încă) un concert mișto. Chiar atât de mișto încât meritau o cronică, chiar și atât de întârziată.

Cântarea a adus pe aceeași scenă două trupe daneze, Hexis și Woes, aflate în turneu împreună și două trupe bucureștene, Ropeburn și Void Forger.

Woes, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Woes vin din Copenhaga și din păcate numele produce confuzie, mai sunt încă cel puțin două trupe cu titulaturi sinonime, în UK și Japonia. Dar unde merg două de ce n-ar merge și a treia?

Nu prea multe materiale înregistrate în cei doi ani de existență (un EP și un split), dar odată urcați pe scenă devine foarte clar pe ce s-au concentrat. Prestația live a fost captivantă din start și a rămas așa până la sfârșit.

Hexis, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Mult mai experimentații (în teorie) consăteni danezi Hexis au fost headlinerii serii. Deja cu două albume (și o multitudine de EP-uri) la activ, sute de concerte și deja vreo șapte ani de activitate, locul pe afiș le era destinat.

Amândouă trupele activează cam în aceeași micro nișă de blackened hardcore, fiecare cu subtilitățile proprii. Amândouă trupele au un repertoriu și o prestație foarte heavy și furioasă de la cap la coadă. Amândouă trupele au demonstrat din plin o nonșalanță scenică extrem de energică, iar ambii soliști vocali au cântat mai mult din sală, din mijlocul publicului, într-o interacțiune directă și imediată.

Mi-au plăcut mai mult Woes, dar asta a ținut doar de impresia momentului, pentru că termenul de exploziv este o descriere potrivită a serii. Trupe ca acestea două sunt cele care vor umple mâine Arenele. Prea puțini vor putea spune că i-au văzut în Quantic (sau poate vom afla atunci că au fost de fapt sute de oameni la cântare), dar acesta este rolul principal al underground-ului, să crească numele mari de mâine, chiar și într-o paradigmă darwinistă. Hardcore darwinistă chiar.

Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă