ANCST cooptează fostul toboşar Sincarnate şi anunţă un nou album în 2018

Grupul german de Crust Black Metal ANCST a anunţat semnarea unui contract cu casa de discuri Lifeforce Records pentru lansarea unui nou album. Albumul este planificat să apară în prima parte a anului 2018.

ANCST

“Suntem mândri să anunţăm că ne vom unii forţele cu Lifeforce Records pentru următorul nostru album din 2018. Crescând în zona hardcore şi metal germană, Lifeforce are un loc special în inimile noastre şi ne simţim onoraţi să fim parte din grupul de formaţii care activează sub umbrela acestui label, trupe printre care se numără şi nemţii King Apathy, olandezii de la Teethgrinder sau chiar nume mari precum Heaven Shall Burn sau Between Buried And Me.

ANCST 2017

De asemenea suntem bucuroşi să prezentăm noul membru al trupei noastre, Mihai, care va fi şi primul nostru toboşar. Mihai se bucură de experienţe alături de numeroase formaţii, el făcâd parte şi din formaţia Sincarnate cu care a lucrat la penultimul material de studio “Nothing left to give”, album promovat într-un turneu alături de legendara trupă americană Nile.

În ultimii trei ani am fost în turnee unde toba era asigurată de fostul nostru prieten Roland (404), un sampler care se ocupa de partea de drum machine. A fost o călătorie interesantă deşi mulţi dintre voi aţi fost, în general, nemulţumiţi de faptul ca nu avem un toboşar real. În sfârşit veţi putea auzi un blastbeat oferit de un toboşar real în următorul nostru turneu din Septembrie alături de King Apathy”

Datele turneului sunt următoarele:
15.09. D-München, Kafe Marat
16.09. D-Karlsruhe, P8
17.09. D-Koblenz, Sk2
18.09. D-Wuppertal, AZ
19.09 D-Gießen, AK44
20.09. D-Münster, Baracke
21.09. D-Göttingen, Teekeller
22.09. D-Rotenburg, Villa
23.09. D-Hamburg, Hafenstraße
24.09. D-Berlin, Zukunft am Ostkreuz

Mai multe detalii despre ANCST puteţi găsi pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/angstnoise/

Toată discografia trupei se poate asculta pe:
– Bandcamp – https://angstnoise.bandcamp.com/
– Spotify – https://open.spotify.com/artist/5zGxYEPyynjUkIBgKRI1Wt
– Deezer – http://www.deezer.com/en/artist/6080578

Anunțuri

Hexis, Woes, Void Forger și Ropeburn în Quantic

Există în orașul ăsta multe evenimente care ar merita mult mai multă atenție decât li se acordă (după cum există și destule care primesc mult mai multă decât ar fi cazul). Trecând peste acest truism hagiform, într-o seară de marți, 6 iunie, în Quantic s-a întâmplat (încă) un concert mișto. Chiar atât de mișto încât meritau o cronică, chiar și atât de întârziată.

Cântarea a adus pe aceeași scenă două trupe daneze, Hexis și Woes, aflate în turneu împreună și două trupe bucureștene, Ropeburn și Void Forger.

Woes, by Anca Coleașă 2017

Photo by Anca Coleașă

Woes vin din Copenhaga și din păcate numele produce confuzie, mai sunt încă cel puțin două trupe cu titulaturi sinonime, în UK și Japonia. Dar unde merg două de ce n-ar merge și a treia?

Nu prea multe materiale înregistrate în cei doi ani de existență (un EP și un split), dar odată urcați pe scenă devine foarte clar pe ce s-au concentrat. Prestația live a fost captivantă din start și a rămas așa până la sfârșit.

Hexis, by Adrian Coleașă 2017

Photo by Adrian Coleașă

Mult mai experimentații (în teorie) consăteni danezi Hexis au fost headlinerii serii. Deja cu două albume (și o multitudine de EP-uri) la activ, sute de concerte și deja vreo șapte ani de activitate, locul pe afiș le era destinat.

Amândouă trupele activează cam în aceeași micro nișă de blackened hardcore, fiecare cu subtilitățile proprii. Amândouă trupele au un repertoriu și o prestație foarte heavy și furioasă de la cap la coadă. Amândouă trupele au demonstrat din plin o nonșalanță scenică extrem de energică, iar ambii soliști vocali au cântat mai mult din sală, din mijlocul publicului, într-o interacțiune directă și imediată.

Mi-au plăcut mai mult Woes, dar asta a ținut doar de impresia momentului, pentru că termenul de exploziv este o descriere potrivită a serii. Trupe ca acestea două sunt cele care vor umple mâine Arenele. Prea puțini vor putea spune că i-au văzut în Quantic (sau poate vom afla atunci că au fost de fapt sute de oameni la cântare), dar acesta este rolul principal al underground-ului, să crească numele mari de mâine, chiar și într-o paradigmă darwinistă. Hardcore darwinistă chiar.

Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.

Adrian Coleașă