Punk în Viena: Dropkick Murphys, Flogging Molly, Glen Matlock
Postat: 07/02/2018 Înscris în: Live | Tags: celtic punk, concert, cronica, dropkick murphys, flogging molly, glen matlock, Live, punk, punk rock, review Scrie un comentariuMiercuri seara, 31 ianuarie, Wiener Stadthalle a fost sold out pentru o seară 110% punk și un afiș de vis – Dropkick Murphys și Flogging Molly, cu Glen Matlock în deschidere.
Photo by Adrian Coleașă
Never Mind The Bollocks este cu siguranță unul dintre albumele rock absolut esențiale. Iar 10 din cele 12 piese ale sale îl au ca și co-autor pe Glen Matlock, basistul Sex Pistols ce va fi înlocuit mai apoi de Sid Vicious. Simplul fapt că trupa a mai scris doar două piese după plecarea sa spune multe.
Istoria sa muzicală e departe de a fi definită doar de Pistols, dar chiar dacă nu ar fi făcut nimic altceva ar fi fost suficient ca să-i asigure locul în panteonul rock-ului.
În cea mai minimalistă formulă posibilă, un om cu o chitară acustică, Matlock a săpat lejer într-o carieră de mai bine de patru decenii. Evident că toți își doreau piesele Sex Pistols (pe care nu credeam să le aud vreodată acustic, dar o piesă bună râmâne bună în orice redare), dar au fost și din cele cu Rich Kids (proiectul cu Midge Ure), din albumele solo… O întâlnire prea scurtă cu o figură emblematică.
Photo by Anca Coleașă
Dacă deschiderea acustică a produs nostalgii, Flogging Molly au dus instant atmosfera la nivelul busculadei de vineri seara în pub-ul ticsit.
Publicul lor deja umpluse sala, știa foarte bine la ce să se aștepte și au cântat în cor de la început până la sfârșit. Setlistul a ilustrat toată cariera, de la Swagger (2000) până la nou-nouțul Life Is Good (2017). Vechi sau noi, de la Drunken Lullabies și If I Ever Leave This World Alive până la Crushed și The Hand Of John L Sullivan, totul a curs (Float, cineva?) tumultuos și vesel, pe scenă și în sală, la unison, conduși cu mână sigură de Dave King. De o energie debordantă dar și de o finețe discretă, orice show de-al lor este o lecție de exces de viață bine temperat.
A propos, Flogging Molly ne-au vizitat o singură dată, în 2011. S-ar întoarce oricând cu toată plăcerea după cum a ținut sa-mi spună chitaristul Dennis Casey încă din toamna trecută când au împărțit scena din Graz cu Volbeat. Doar să-i și aducă cineva (completarea mea).
Photo by Anca Coleașă
Dropkick Murphys sunt un fenomen al naturii la limita catastrofei. Dacă Flogging Molly sunt încarnarea unei seri de vineri cu veselie și antren, Dropkick Murphys sunt tăvăleala generală din aceeași vineri seara, cu tot cu spital și poliție.
O mare de șepcuțe și steaguri irlandeze a rezonat de la primele sunete al deschiderii The Foggy Dew (versiunea Sinead O’Connor) până la ultimul acord al I’m Shipping Up To Boston.
Sigur că au cântat hiturile (da da, chiar și Rose Tattoo), au turnat o porție generoasă de pe 11 Short Stories Of Pain & Glory (despre care am povestit anul trecut aici) și am avut și coveruri. I Fought The Law și You’ll Never Walk Alone (acceași piesă dar nici o legătură cu fotbalul) au sunat ca și cum ar fi fost ale lor. Nu e vreun motiv de mirare, Dropkick Murphys au o abilitate aproape supranaturală de a scrie piese care îți sună mai mult decât familiar încă de la prima audiție. First Class Loser, fabulosul Until Next Time (cea mai frumoasă piesă de încheiere pe care o știu), Blood sau Paying My Way au sunat la fel de cunoscute ca și Going Out In Style, Johnny I Hardly Knew Ya sau The State Of Massachusetts. Le știai deja, doar că uitasei că le știi, bine că ți-au adus aminte de ele.
În spusele marelui Connor McGregor, if one of us goes to war, we all go to war, rezumatul serii e chiar atât de simplu. Un război extrem de amical și țopăitor, dar totuși un război, cam acesta a fost nivelul de intensitate.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).
Adrian Coleașă
La sfârșit de an, Casus și Visions Of Madness
Postat: 31/12/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 29 decembrie, axa valaha productions, casus, death metal, experimental, hardcore, hybrid, metal, rock, visions of madness Scrie un comentariuN-aduce anul ce aduce ceasul și vorba asta s-a verificat încă o dată vineri, 29 decembrie, în Hybrid. Axa Valahă a ținut să încheie în forță un an extrem de agitat și a făcut-o cu stil, ca de obicei.
Photo by Anca Coleașă
Visions Of Madness au deschis seara, direct și la obiect, ca de obicei. Componența s-a schimbat și cooptarea lui Andrei Zârnoveanu coincide cu o schimbare de sound, ceva mai puțin metal, mai mult hardcore și un nivel de sofisticare care se adaugă unei baze deja solide. O nouă etapă, un nou nivel.
O alegere inspirată și extrem de potrivită pentru ceea ce a urmat, primită foarte bine de un Hybrid mai plin decât l-am văzut oricând până acum.
Photo by Adrian Coleașă
Casus vin din Hildesheim și au deja o relație de durată cu România.
Poate cei mai politicoși și amabili nemți pe care i-am întâlnit până acum, s-au aflat deja la a cincea vizită la noi, prima oară fiind în 2011. Au revenit în 2012 (de două ori, în deschidere la Asphyx și Sinister) și 2014, ultima oară la a doua ediție November To Dismember.
Nu sunt multe de spus despre concert, cei care au venit știau foarte bine la ce să se aștepte și au participat cu toată bucuria la haosul controlat din mediul foarte intim al acestui club din ce în ce mai cunoscut. Piese cunoscute de pe Hysteria (2011) s-au combinat foarte bine cu piese noi-nouțe, iar abordarea foarte old school a avut subtilitatea unui Panzer setat pe distrugere maximă.
Mai mult decât o cântare a părut mai degrabă o petrecere cu prietenii, la care toată lumea s-a distrat la fel de bine, iar barierele dintre artiști și spectatori au părut să se dizolve.
Iar petrecerea nu s-a încheiat încă. După o incursiune peste Dunăre, la prietenii bulgari, în primele zile ale noului an vor intra în studio alături de unul dintre cei mai cunoscuți producători rock români pentru următorul material discografic iar pe 4 ianuarie vor fi la Cluj. Un program încărcat și de bun augur.
Până atunci, seara a arătat cam cum se vede aici și aici.
Adrian Coleașă
Dot Legacy & SuperSoul la Quantic
Postat: 11/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 5 octombrie, cronica, cronica concert, dot legacy, heavy, heavy blues, Live, psych stoner, quantic, review, rock, rock'n'roll, stoner, supersoul Scrie un comentariuPe 5 octombrie, 7inc a recidivat în Quantic cu o seară specială, ce i-a adus pe aceeași scenă pe francezii de la Dot Legacy și pe grecii de la SuperSoul.
Photo by Adrian Coleașă
SuperSoul vin din Atena și se descriu pur și simplu ca un trio de rock’n’roll. Nu chiar așa, nu au vreo tangență cu rockabilly sau alte forme clasice la care ne-ar duce gândul la această etichetă, dar un rock direct, stoner într-o accepțiune heavy blues a termenului. Au făcut introducerea cu modestie și eleganță, un reprezentant al unei scene stoner grecești mature și în ascensiune.
Photo by Anca Coleașă
Parizienii de la Dot Legacy au fost la a doua vizită la noi. Despre prima, în turneu cu House Of Broken Promises și Valley Of The Sun, am scris atunci aici. Între timp au crescut într-o zi cât alții în multe și pe merit. Două albume în palmares, cel eponim de debut (2014) și To The Others (2014), ca și un EP nou-nouț, Stereo.
Au mai crescut, s-au mai maturizat, de data asta totuși nu s-au mai urcat și pe tavan. Lăsând gluma la o parte, au în continuare unul dintre cele mai dinamice show-uri pe care le-am văzut. Cei doi parteneri de infracțiuni muzicale, Damien (bas, voce) și Arnaud (chitară), țopăie ca iepurașii Duracell pe toată scena și nu numai, fără ca asta să-i facă să rateze vreo notă din asaltul continuu asupra audienței.
Photo by Anca Coleașă
Un setlist complex, o ofertă generoasă, dinamică, dar sofisticată și originală, evenimentul a oferit celor suficient de inspirați să participe șansa de a vedea în acțiune o trupă pe care riscăm să o mai întâlnim doar în festivaluri și săli mult mai mari.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Folk Metal Fest IV, ziua a doua
Postat: 11/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 30 septembrie 2017, a doua zi, an theos, concert, cronica, cronica concert, cruachan, eternal fire, folk & metal fest IV, folk metal, grai, Live, quantic, recursive delusion, review, rock, satanakozel, ziua a doua Scrie un comentariuSâmbătă, 30 septembrie s-a derulat actul al doilea al festivalului.
Photo by Adrian Coleașă
Recursive Delusion, din București, au deschis ziua. Au un clip publicat, Final Resistance, o prezență destul de timidă pe scenă și încă mult de muncă, dar semne bune sunt.
Photo by Anca Coleașă
Au urmat Eternal Fire, tot din București, la un alt nivel de maturitate. Melodic black metal, un EP la activ, Beyond Frozen Dreams, și patru ani de existență deja.
Photo by Anca Coleașă
SatanaKozel (СатанаКозёл) au fost prima trupă “rusească” din a doua zi. Karelia ține de o altă geografie emoțională și similitudinile muzicale țin mai mult de scena finlandeză. Numele este satanic doar în formă (Capra Satanei), nu și în fondul care se inspiră masiv din tradițiile și folclorul local. Cântă de mai bine de 14 ani, au trei albume și multă originalitate.
Photo by Anca Coleașă
A doua trupă din spațiul rusesc a serii au fost Grai (Грай). Naberejnie Celnîi este un oraș din Tatarstan, cunoscut pentru camioanele Kamaz, dar și pentru Alkonost, trupă de power/doom/folk metal înființată în 1995. Și acum pentru Grai, din ce în ce mai în vogă, cu un farmec ce prinde, o nouă senzație a scenei folk metal europene. Mai soft și mai dreamy, cu polifonii vocale foarte catchy, dar la fel de slavici ca și Arkona, își continuă un parcurs început deja în 2005 (mai întâi ca Raven Blood, apoi Vorog, stabilindu-se la numele actual în 2007). Pe 1 decembrie vor scoate Ashes (пепел), cel de al patrulea album de studio, al doilea pentru Noizgate Records.
Photo by Anca Coleașă
An Theos și-au lansat cel de al doilea album, Spre cer, și seara a fost pe bună dreptate sărbătoarea lor. Acest concert a fost și prima dată din turneul de promovare ce se va termina pe 18 noiembrie și a trecut prin toată țara (plus Budapesta). Lumea vine la concert în primul rând pentru show și An Theos știe să îl facă. S-a dansat, s-au făcut hore, figurile radioase arătau foarte clar cât de bine se simte publicul. O lansare mai mult decât reușită și o trupă care își poate prezenta propria viziune a genului cu mândrie oriunde.
Photo by Anca Coleașă
Cruachan au încheiat festivalul, proverbiala cireașă de pe un tort deja fastuos, de fapt o cireașă aproape cât tot tortul. Fac parte din acea elită extrem de rarefiată de creatori de genuri muzicale, împărțind paternitatea folk metalului cu Skyclad. Mergând pe drumul deja deschis de alți irlandezi, Horslips, în anii ‘70, au avut o istorie foarte tumultuoasă în timpul căreia fondatorul Keith Fay a ajuns inclusiv să cânte ca musafir cu trupa creată de el în 1991.
Au adus spiritul celtic pe scenă cu tot ce are mai reprezentativ, de la umor la bucuria de a cânta, într-un set ce a acoperit întreaga lor carieră. Finalul epic (și termenul se potrivește foarte bine) a fost Ride On, piesa lui Jimmy McCarthy pe care au înregistrat-o cu Shane MacGowan (Pogues) pentru Folk-Lore (2002).
Photo by Anca Coleașă
Ride On a reunit pe scenă Cruachan și An Theos, într-un final extrem de potrivit pentru unul dintre mai reușite festivaluri ale anului. Acum nu avem ce face decât să așteptăm următoarea ediție, a cincea. Nu sper că va fi la fel de bună, sunt aproape sigur.
Iar galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Folk & Metal Fest IV, prima zi
Postat: 03/11/2017 Înscris în: Live | Tags: 29 septembrie 2017, arkona, blodiga skald, concert, cronica, cronica concert, folk & metal fest IV, folk metal, ka gaia an, Live, metal, open access, prima zi, quantic, review, rock, welicoruss Un comentariuRusidava Music ne-a adus și anul acesta Folk & Metal Fest, ajuns la a patra ediție. Gazdă ospitalieră a fost Quantic, pe 29 și 30 septembrie, pentru unul dintre cele mai reușite festivaluri ale anului, o prezență salutară în peisajul local, reprezentativ pentru un gen muzical extrem de divers ce a explodat la turnura mileniului.
Photo by Anca Coleașă
Ka Gaia An au fost în postura ingrată de a deschide festivalul în fața unui public ce de-abia începea să se adune. În formula actuală se suprapun periculos de mult cu An Theos, temele abordate sunt apropiate, două fațete ale aceleiași monezi, poate cu o nunață mai heavy. Pe de altă parte, am perceput slotul ca un gest de politețe pentru ceilalți invitați și parte a unui design de eveniment foarte bine gândit, care s-a rotunjit frumos.
Photo by Adrian Coleașă
Open Access vin din Cracovia și se auto-etichetează ca power folk metal polonez. Formată în 2013, trupa are în palmares un EP (Over The Mountain Peak, 2015) și un album (Toward The Wilderness, 2016). Nu e greu de bănuit că temele lirice țin de natura și atmosfera e veselă, chiar dacă prezența vocalistei Malwina Szałęga (apărută în componență anul trecut, înainte de album) nu pare neapărat cea mai potrivită în context.
Photo by Anca Coleașă
Și pentru că unul dintre subgenurile scenei metal este reprezentat de fantasy, Blodiga Skald au urmat, cu ceea ce ei numesc orc metal. Pentru că da, sunt orci, au nume de orci și albumul de debut Ruhn a apărut anul acesta. Trupa din Roma, în frunte cu vocalul Anton Caleniuc… ăăă pardon, orcul Axuruk, tropăie peste scenă și sală într-un acces de veselie contagioasă cu nuanțe autoironice. Și cum să nu fii când vii cu un cover de Isla Bonita aproape irecognoscibil? Un Finntroll mai nostim și foarte lejer, de urmărit.
Photo by Anca Coleașă
Welicoruss vin din Novosibirsk, chiar dacă și-au mutat cartierul general în Praga din 2013. Parafrazând, poți să scoți omul din Siberia, dar Siberia din om niciodată, așa cum este cazul lui Alexei Boganov, personajul imens (la propriu și la figurat) din spatele acestui concept pagan. Au promis un show de excepție și a fost impresionant într-adevăr. Puterile străvechi ce modelează universul, misterele întunecate ale Nordului lipsit de soare, toate sunt surse ale unui sunet intens și mistic ce creează un mariaj surprinzător al metalului contemporan cu mitologia unui trecut cu multe nuanțe de negură.
Photo by Adrian Coleașă
Arkona nu mai au nevoie de vreo prezentare. Cea mai mare parte a publicului a venit pentru ei și au fost în formă. Mult mai bine decât ultima oară când îi văzusem, cu tonus și o pofta de cântat contagioasă.
Singurul membru fondator rămas după 15 ani de activitate, Mașa n-a fost nici pe departe diafana din clipuri, ci a condus trupa cu o mână de fier, mereu în avangarda bătăliei ce a trecut în revistă piese din toată istoria lor muzicală. Khram va fi cel de al optulea album de studio și va apărea la începutul anului viitor, o bună ocazie ca să ne viziteze din nou, spre deliciul fanilor.
Photo by Anca Coleașă
Cam așa s-a derulat prima zi a festivalului. Și a fost foarte bine. Vorba Mașei, “thank you my friends, you’re great”.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile pe paginile fotografilor, aici și aici.
Adrian Coleașă
Midnight Burst 