Luna Amară și Cuibul, acustic @Casa Universitarilor

Prima seară din septembrie, primele concerte ale toamnei. În grădina Casei Universitarilor, într-un spațiu prea puțin valorificat concertistic până acum o nouă sesiune Backyard Acoustic Season.

Cuibul live @Casa Universitarilor 2016

Photo by Adrian Coleașă

Cuibul este cea mai veche trupă din Moldova în activitate, fondată în 1991 de Igor Dînga la Chișinău. După 6 albume (cântate în rusă) și o perioadă de pauză, anul 2013 vede stabilirea trupei într-o nouă formulă alături de vocalista Lidia Scarlat și o nouă abordare – Lidia cântă în română și engleză, iar noul album, Vise elementare, a apărut anul trecut la Universal Music Romania.

Recunosc, nu-i ascultasem, chiar dacă numele îmi era ciudat de cunoscut. Iar în seara respectivă am regretat că nu îi descopeream decât atunci. Mix-ul lor acustic de funk, folk, jazz, rock’n’roll și blues impune bună dispoziție, iar energia lor este contagioasă.

Luna Amară live @Casa Universitarilor 2016

Photo by Anca Coleașă

Luna Amară are o istorie de 15 ani, patru albume de studio și unul dintre numele majore ale scenei românești, una dintre puținele trupe cu adevărat originale din peisajul nostru.

Personal îi prefer în varianta full, dar semi-acusticul din această seară a funcționat impecabil. Publicul a fost al lor și au cântat împreună până la sfârșit. Un setlist melancolic pentru o primă seară de toamnă, îmbrățișat de toată suflarea aflată în grădina Casei Universitarilor.

Galerii foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


BluesCore – blues to the core

Duminică seara în Green Hours, sub amenințarea nu doar a ploii, ci chiar a furtunii. La doar două zile după concertul cu Cyfer, l-am revăzut pe Raul Kusak, de data aceasta alături de Hanno Höfer și Liviu Pop, adică BluesCore.

Hanno Höfer - by Adrian Coleașă, 2016 Raul Kusak - by Adrian Coleașă, 2016 Liviu Pop - by Adrian Coleașă, 2016

Din nou blues, cu accente de jazz, din nou muzicieni excepționali. Hanno este unul dintre cele mai bine păzite secrete la vedere ale blues-ului autohton, un chitarist mereu în serviciul cântecului și al grupului din care face parte, iar Liviu este din punctul meu de vedere unul dintre vârfurile absolute ale tobelor românești. Cu o energie debordantă, aproape că reușește să transforme acest instrument ritmic într-unul solistic.

Totul subsumat Hammond-ului lui Raul, seara a curs cu pedala de accelerație la podea și s-a terminat prea repede. Piese clasice și jam-uri inspirate s-au succedat amețitor și fluid, într-unul din acele concerte pe care regreți că n-au fost înregistrate pentru posteritate. Dar acesta este mereu șarmul live-ului.

Cei ce s-au temut de ploaie, ghinion, au ratat un (alt) moment excelent, Cei ce au fost prezenți au apreciat și se vor regăsi cu siguranță la viitoarele întâlniri.

O galerie foto a serii este disponibilă aici.


Cyfer Kusak Duo @Green Hours

Vineri seara, 26 august, la Green Hours ar fi trebuit să cânte Cyfer Organ Trio. Nașu Claudiu Purcărin n-a mai putut participa, așa că am asistat la concertul Cyfer Kusak Duo.

Nici Călin Cyfer (chitară), nici Raul Kusak (clape) nu mai au nevoie de nici o prezentare pentru oricine a fost cât de cât atent la peisajul blues/funk/jazz din oraș din ultimele decenii. Amândoi sunt vârfuri ale instrumentelor lor și întotdeauna o plăcere de urmărit, împreună sau separat.

Călin Cyfer - by Anca Coleașă, 2016

Nu au dezamăgit nici acum, în pofida lipsei oricărei secții ritmice și a răcelii lui Raul. Din contră, am remarcat și mai clar cât de solid este Cyfer ritmic și cât de delicat și inventiv se poate lansa Raul improvizatoric. Cât despre valențele solistice ale lui Călin, numai cine nu l-a ascultat vreodată nu are idee de bogăția ludică de idei dintr-un solo al său.

Raul Kusak - by Adrian Coleașă, 2016

Piese clasice de blues și piese Cyfer, cam acesta a fost repertoriul, cu un bonus Depeche Mode, Personal Jesus. Poate bizar, dar atât de potrivit în context în versiunea lor încât mi-a crescut respectul nu doar pentru interpreții care au adaptat cântecul, dar și pentru cei care l-au compus.

O altă seară reușită pe terasa Green Hours, cât mai multe și mai dese înainte! Pentru cei care au lipsit și nu numai, cum s-a văzut concertul din public, aici și aici.


Joia Neagră – și a fost a doua ediție

Cald, terase pline, vacanțe, bere, muzică. Într-o perioadă cu multe concerte suprapuse, Axa Valaha Productions a revenit cu cea de-a doua ediție a evenimentului concept Joia Neagră.

13707737_1240408052670571_7305079026285105771_n

Trebuie să recunosc că am fost dezamăgit. Foarte dezamăgit să văd terasele pline și sala dezolant de goală. Extrem de dezamăgit să constat din nou că scena rock e susținută prin vorbe goale, fără acoperire în fapte. 25 de lei la intrare e un bilet scump sau patru beri conteză mai mult? Toți fanii genului sunt plecați din oraș? Nu erau numele de pe afiș suficient de sonore ca să ne deranjăm? Ghinion, pentru că a fost din nou foarte bine, și cei care au avut de pierdut au fost absenții.

Pe Warhanger nu îi ascultasem și cu atât mai plăcută a fost supriza din deschidere. Se simte că au muncit, comunică, se mișcă, sună bine, cu siguranță merită urmăriți în continuare. Rețeta lor de crossover e foarte eficientă, chiar dacă întreruperile cazuate de probleme tehnice nu au fost în favoarea lor. Altfel, la mulți ani și toate cele lui George Maggot și din partea noastră!

Am fost suficient de norocos (și am și o vârstă, aham!) ca să prind câteva debuturi mari ale rock-ului național. Pe această listă îi pot adăuga acum pe Keops Vexa, revelația serii. Veterani ai scenei, reactivați după o pauză de un deceniu, au avut un set impecabil. Gândul mi s-a dus la Kong, chiar dacă asemănările se limitează la faptul că și muzica lor este intrumentală și experimentală. Deși nu au puncte de interes vizuale, piesele înseși sunt suficiente pentru a ține captivă audiența. Sper doar ca acest debut live să fie urmat de multe alte concerte și evident, de înregistrări.

Ura De După Ușă își urmează traiectoria ascendentă pe care s-au înscris ferm după revenire. Formula de cinci le priește, adăugarea unui al doilea chitarist a fost de bun augur, iar schimbările de toboșari nu le-au afectat cu nimic dinamica, din contră. Veteranii hardcore-ului românesc își continuă saga, acum la o a doua tinerețe.

O notă bună pentru sunet în general, una mai puțin bună pentru lumini. Dacă la Warhanger luminile au fost foarte ok, la Keops Vexa s-a făcut beznă cu nuanțe de roșu. Lumină s-a făcut de-abia spre sfârșitul setului UDDU. Știu că din sală nu e o dramă, dar dacă trupele și organizatorii se întreabă de ce nu au imagini de la eveniment, răspunsul simplu este că nici bezna, nici lumina roșie nu ajută fotografii, indiferent ce scule au sau câtă școală au făcut.

Până la Joia Neagră ediția de toamnă (pe care o așteptăm cu și mai mare interes), să avem cu toții o vară cât mai plăcută!

Cele două galerii foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


Nervosa în București

Duminică, 26.iunie 2016, club Fabrica, a 58-a ediție Metal Under Moonlight, cu sprijimul RTMC, parte a turneului Nervosa, Agony In The East Europe.

Metal Under Moonlight 58

În deschidere Pyroblast (plini de entuziasm, la un început bun, dar cu multe ore de muncă lipsă încă), Damage Case (o surpriză placută, închegată, cu album anunțat pentru la toamnă) și croații de la War-Head (nu în ce a mai bună zi a lor, dar primiți bine).

Ca o notă de subsol pentru trupe, bezna pe scenă și eterna lumină roșie sunt cele mai potrivite idei pe care le poate avea oricine nu dorește fotografii decente.

Cald, din ce în ce mai cald, de la un moment dat încolo nu doar că se mai simte deloc aerul condiționat, dar parcă și oxigenul lipsește.

Despre al doilea abum Nervosa, Agony, am scris de curând aici, iar prestația live nu a dezamăgit deloc, din contra.

Fetele care cântă metal nu mai sunt demult o noutate și nu mai au ceva de demonstrat, deși o trupă feminină încă beneficiază de un soi de discriminare pozitivă.

În cazul braziliencelor nu este cazul (deși ar fi fost de folos niște babețici la merch), asaltul brutal este continuu și distrugerea metodică. S-au plasat pe o idee și o urmăresc foarte clar și consistent, ceea ce e lăudabil, deși potențialul mi se pare mult mai vast și interesant (vezi doar mini-soloul lui Pitchu Ferraz de la final).

Metalul este un gen muzical foarte vizual și devine amuzant cum influențele transpar inclusiv din punctul ăsta de vedere, ca de exemplu în posturile hannemaniene ale Prikăi Amaral sau cele harrisiano-shuldineriene ale Fernandei Lira.

Nu este un reproș, fetele au livrat ce au promis și chiar mai mult de atât, ne-au convins să cumpărăm tricourile și să promitem și noi că vom lua bilete și data viitoare, oricând va fi aceasta.

Iar despre cum s-a văzut seara, fotografiile sunt disponibile aici.