Gary Clark Jr – Come Together
Postat: 30/11/2017 Înscris în: Muzică | Tags: Beatles, blues rock, come together, cover, gary clark jr, justice league, rock Scrie un comentariuJustice League este un film prost. Relativ de succes, cu încasări de jumătate de miliard, dar asta nu-i crește în vreun fel valoarea artistică.
Există totuși niște mici floricele (care nu aduc primăvara) pe coloana sonoră, printre care și Come Together a lui Gary Clark Jr (cu Junkie XL).
Piesa scoasă de Beatles în 1969 are mai bine de 300 de preluări și adaptări, de la Ike & Tina Turner și Aerosmith până la Marcus Miller, Arctic Monkeys, Godsmack sau Soundgarden.
Cu toate acestea, Gary Clark Jr a reuși să dea prospețime unei piese arhicunoscute și să și-o aproprieze. O realizare impresionantă și de salutat, într-o manieră mai rock și mai heavy decât ar fi fost de așteptat.
Adrian Coleașă
RoadkillSoda: Mephobia și cronica sa
Postat: 04/11/2017 Înscris în: Muzică | Tags: album, cronica, mephobia, review, roadkillsoda, rock, stoner, stoner rock Scrie un comentariuScopofobia (sau scoptofobia sau oftalmofobia) este frica irațională că alți oameni se holbează la tine, o frică patologică de a atrage atenția. Mephobia este cel mai tânăr membru al familiei, dar la cu totul alt nivel.
Mephobia este frica (la fel de irațională) că vei deveni atât de minunat încât rasa umană nu va putea să suporte și vom muri cu toții. Mult mai generoasă fobia, nu?!
Din păcate pentru rasa umană, Mephobia este și titlul noului album RoadkillSoda. “Din păcate”, pentru că acest al cincilea material RKS flirtează cu o etichetare de awesomness.
Stoner rock-ul este la modă, o avalanșă de apariții inundă piața, pe toate meridianele și este greu pentru orice trupă de gen să se distingă din mulțime.
Dar Roadkill Soda, printre multe alte calități, au reușit să-și creeze o identitate proprie, recognoscibilă instant. Am făcut un blind test cu noul album și întrebarea a venit în primele 30 de secunde, “ăștia-s RKS, nu?!”
Mephobia este în primul rând un album de rock, pur și simplu. Da, este stoner acolo, au aruncat și destul grunge în mix, este 60s, este 70s, avem și blues rock, paleta este largă și masa foarte bogată.
Pentru mine, acesta este materialul fizic, palpabil, care îi trece la următorul nivel, într-o altă ligă. Ajutați și de o producție inspirată, reușesc să transmită energia live în înregistrările de studio și să păstreze tonusul ridicat de la început până la sfârșit.
Nu există timpi morți sau piese de umplutură, de la Prometheus până la Trust totul curge groovy. Vitezele se schimbă, dar parcursul muzical curge fluid și fără eforturi. Toată trupa sună mai tight decât oricând, focusată complet într-o direcție comună, foarte clară.
Fiecare își va găsi propriile piese preferate, în funcție de gusturi și stare. Nu mi se pare corect să evidențiez vreuna anume (chiar dacă preferata mea în acest moment este Casualty), ci doar albumul ca întreg, solid și unitar.
În rest, astrele s-au aliniat, ascultați și enjoy the ride!
Tracklist:
01. Prometheus
02. Bipolar
03. Consequences
04. Easy
05. Casualty
06. Legless
07. Order
08. Dip
09. Backhander
10. Tonight
11. Trust
Durata: 53:39
Data apariției: 14 noiembrie 2017
Membri:
Mircea “Hotshot Eagle” Petrescu – voce
Mihnea “Panda Elixir” Ferezan – chitară
Victor “Vava” Ferezan – bas
Mihai “Baby Jesus” Nicolau – tobe
Adrian Coleașă
Vama: Getting Better?
Postat: 03/10/2017 Înscris în: Muzică | Tags: alternative rock, better, cronica, cronica album, pop rock, review, soft rock, vama Un comentariuVama Veche a fost fără îndoială una dintre cele mai iubite trupe românești post-decembriste. După 2006, Tudor Chirilă și Eugen Caminschi au purtat mai departe stindardul, sub titulatura simplă Vama.
Despre scandalul despărțirii s-a scris, s-a discutat, s-a bârfit suficient, momentul e depășit de mult. Cert e că cei doi, alături de Lucian Cioargă (tobe), Dan Opriș (bas) și Gelu Ionescu (clape, care l-a înlocuit pe Raul Kusak), au continuat, fâcând din noua (și totuși vechea) trupă unul dintre numele de referință ale scenei naționale.
După două albume, Vama (2008) și 2012 (2012), care le-au consolidat statutul și au marcat o despărțire din ce în ce mai clară de etapa anterioară, 2017 aduce mai mult decât un nou album.
Better este albumul afirmației pozitive și al unei ambiții salutare. Ar fi fost foarte ușor să se complacă în autosuficiență, în definitiv baza solidă de fani le-ar permite-o lejer, dar au ales să n-o facă.
Better este surpriza anunțată pe care n-am văzut-o venind. O bună parte din farmecul Vamei (sub ambele titulaturi) rezidă clar în plasticitatea textelor interpretate (chiar mai mult decât cântate) de Tudor Chirilă. De data aceasta au ales să cânte doar în engleză. Rezultatul nu este nici pe departe negativ, mai ales că nu au folosit un textier vorbitor nativ, dar mi se pare că șarmul nu mai este chiar acolo. Este o problemă comună tuturor artiștilor non-anglofoni, dar foarte posibil că tocmai așa vor atrage o categorie complet nouă de fani.
Albumul este și o surpriză muzicală. Ancorați solid acum într-o zonă post-britpop (fapt datorat cu siguranță și producătorului James Lewis), referințele muzicale se duc mai degrabă către Keane și Snow Patrol, cu incursiuni în alte teritorii alternative (Beck) și chiar folk rock (Lumineers), cum se întâmplă pe Memories Now, primul single al albumului, lansat deja din mai anul trecut. Singura piesă care îmi amintește de Vama pre-2017 (2016?) mi se pare London Feeling, toate celelalte fiind parte a unui efort clar de reinventare.
Două dintre piesele de pe Better beneficiază de aportul unui alt artist al Agenției de Vise, Larisa. Start A Fight și Cure K aduc noi culori în paleta deja diversă a albumului și arată mai mult decât un potențial interesant pentru ambii artiști.
Este Better mai bun decât parcursul anterior? Cu siguranță este foarte diferit, deschis dincolo de un orizont național limitativ și curajul nu poate fi decât salutat. Dacă va avea succes (așa cum le urez), nu depinde numai de ei.
Ce pot remarca este efortul impecabil de lansare a noului album și al unei trupe ce trece într-un stadiu nou. Avem două clipuri oficiale lansate pe parcursul anului (Memories Now și Ghosts At War), avem albumul postat pe YouTube (atât integral, cât și piesă cu piesă), iar pe 12 octombrie vom avea și o lansare oficială la Polivalentă, ce se anunță spectaculoasă.
Adrian Coleașă
Robert Plant, piesă nouă de pe Carry Fire
Postat: 26/09/2017 Înscris în: Muzică | Tags: bluebirds over the mountain, blues, carry fire, country, folk, hard rock, Robert Plant, rock Scrie un comentariuCarry Fire, al unsprezecelea album solo al lui Plant va apărea pe 13 octombrie, așa cum am scris deja aici.
Dacă May Queen a fost primul extras pe single, urmat apoi de Bones Of Saints, astăzi a apărut cel de-al treilea single, un cover după Ersel Hickey.
Înregistrat în 1958, Bluebirds Over The Mountain a fost marele hit rockabilly al lui Hickey și a fost preluat, printre alții, de Ritchie Valens (1959), The Echoes (1962) și Beach Boys (1968).
Piesa a beneficiat de tratamentul specific Robert Plant & The Sensational Shape Shifters și a devenit aproape un original. În plus, beneficiază de un invitat de marcă, de fapt o invitată, Chrissie Hynde, de la Pretenders.
