Robert Plant: Carry Fire va apărea în octombrie
Postat: 19/08/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, carry fire, country, folk, hard rock, Robert Plant, rock, the may queen Un comentariuPe 13 octombrie va apărea cel de-al unsprezecelea album de studio, solo, al lui Robert Plant, Carry Fire (al șaisprezecelea post-Zeppelin).
Ca și pe precendentul, lullaby and… The Ceaseless Roar (2014), trupa de acompaniament este The Sensational Shape Shifters, cărora li s-a adăugat acum cântărețul folk Seth Lakeman.
Printre cele unsprezece piese ale albumului este și un cover al clasicului Bluebirds Over The Mountain, piesă a lui Ersey Hickey din 1958, pe care lui Plant i se alătură Chrissie Hynde, de la Pretenders.
Carry Fire rămâne în același teritoriu descris de precedentul album, de fuziune folk rock cu elemente celtice și africane, un romantic ce explorează și îmbogățește ceea ce se numește generic Americana, în care își are rădăcinile înfipte ferm.
Dacă piesa titlu face cu ochiul la The Mighty ReArranger (2004), primul extras din Carry Fire este The May Queen, o referință directă la Stairway To Heaven. Noul album îl găsește într-o dispoziție meditativă, nu cea mai rock expresie a sa, dar sigur cea mai autentică în acest moment.
Plant este departe de a fi inclus printre moaștele rock-ului, din contră, rămâne un artist foarte viu, care continuă să exploreze și să se exprime într-o manieră profund originală.
Adrian Coleașă
Black Country Communion revine
Postat: 12/08/2017 Înscris în: Muzică | Tags: bcciv, black country communion, blues rock, collide, derek sherinian, glenn hughes, hard rock, jason bonham, Joe Bonamassa, kevin shirley, mascot label group Un comentariuBlack Country Communion a fost lansat cu surle și trâmbițe, ca un supergrup supriză al anului 2009. Kevin Shirley i-a văzut împreună pe scenă pe Glenn Hughes și Joe Bonamassa și a avut ideea de a face o trupă cu cei doi. Tot a lui a fost și ideea de a-l coopta pe Jason Bonham, iar Derek Sherinian a fost adus pur și simplu pentru că aveau nevoie de cineva care să cânte la orga Hammond, cum spunea atunci Hughes.
Photo by Neil Zlozower, courtesy of Mascot Label Group
Inițial au fost comparați (inevitabil) cu Deep Purple, mai apoi (la fel de inevitabil) cu Led Zeppelin. Comparațiile nu sunt lipsite de substanță, dar lucrurile au mers dincolo de cele două șabloane muzicale, iar dovadă stau cele trei albume de studio (plus un live) publicate în cei patru ani de existență ai trupei.
În 2013, Bonamassa anunța că trupa nu va mai continua, Sherinian devenea membru deplin al grupului său solo, iar Hughes și Bonham fondau California Breed, proiect desființat un an mai târziu, după un singur album.
După doar trei ani se pare că Bonamassa a considerat că momentul este potrivit pentru reluarea activității BCC, un anunț oficial a fost făcut în aprilie, iar în septembrie s-a apucat de scris împreună cu Hughes.
Procesul compozițional a durat patru luni, iar noul album a fost înregistrat și mixat la Cave Studios din Los Angeles, supervizat evident de același Kevin Shirley, de facto al cincilea membru al trupei (pentru care a și compus).
BCCIV va fi lansat pe 22 septembrie de către Mascot Label Group, iar pe 2 august a apărut deja un prim single, zeppelinianul Collide.
Hughes, supranumit The Voice Of Rock, și-a dorit un album care să ne scuture, fizic, sufletele și să sune deșteptarea. Ascultând Collide, aș zice că a reușit.
Adrian Coleașă
Mason Hill, niște scoțieni de urmărit
Postat: 11/08/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues rock, hard rock, mason hill, now you see me, rock, southern rock Scrie un comentariuMason Hill își are originile în scena rock din Glasgow, fondatori fiind vocalistul Scott Taylor și chitaristul James Bird.
Până în februarie 2016 celor doi li s-au alăturat Marc Montgomery (chitară), Matthew Ward (bas), Craig McFetridge (tobe) și trupa a pornit oficial la drum.
Criticile au fost de la favorabile în sus, mai ales după apariția EP-ului de debut, înregistrat la The Foundry Music Lab în Motherwell.
Au fost descriși ca o combinație de Alter Bridge, Black Stone Cherry și Foo Fighters, dar deși comparațiile sunt meritate (și flatante) au o identitate clară deja.
Mă bucur să constat încă o dată existența unui val nou de trupe rock, cu rădăcini adânci în southern și blues, o nouă generație ce duce steagul mai departe.
Adrian Coleașă
