“Need Your Love So Bad”
Postat: 13/10/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, need your love so bad Scrie un comentariuUn exemplu clasic de piesă cunoscută pentru cover-urile ulterioare și nu pentru versiunea originală, Need Your Love So Bad a fost scrisă și publicată în 1955 de Mertis John Sr.
Prima înregistrare datează din același an, a lui Little Willie John (fratele mai mic al lui Mertis) și a apărut la King Records (o ciudățenie a vremii, o casă de discuri care scotea și country și rhythm’n’blues, cei care i-au lansat cariera lui James Brown).
Cea mai cunoscută versiune a piesei datează din 1968, de la Fleetwood Mac, și a devenit atât de asociată cu Peter Green încât de cele mai multe ori se uită de unde provine de fapt.
De atunci a fost înregistrată de mulți alții, de la BB King la Joe Cocker și de la Allman Brothers la Robert Palmer, un alt clasic modern de blues.
“Born To Be Wild”
Postat: 08/10/2014 Înscris în: Muzică | Tags: born to be wild, hard rock, proto metal, steppenwolf Scrie un comentariuScrisă inițial de Mars Bonfire ca o baladă, oferită mai multor trupe, Born To Be Wild a fost înregistrată în 1967 și publicată în 1968, într-o versiune reorchestrată de Steppenwolf.
De atunci a devenit un reper în contracultura anilor ‘60 și apoi în cultura populară, mai ales pentru a ilustra atitudinea de biker.
Este prima piesă în care s-a folosit termenul de heavy metal, înainte ca genul muzical să apară ca atare. Unii o consideră chiar prima piesă heavy metal.
În 1969 a apărut pe coloana sonoră a Easy Rider și odată cu filmul s-a impregnat solid în conștiința publică, cu toate referințele sale.
Pentru Steppenwolf a fost cel mai de succes single pe care l-au produs vreodată, într-o carieră ce nu s-a încheiat nici în ziua de azi.
Atât de succes încât a fost folosit în coloane sonore de seriale, filme, reclame, jocuri și a fost înregistrat de o gamă de artiști care reușește să cuprindă aproape tot spectrul muzicii moderne, de la Rose Tattoo la Etta James, de la INXS la The Cult, sau de la Slayer la Kim Wilde. Ah da, și de la Alvin And The Chipmunks la Fanfara Ciocârlia.
Habar n-am la ce s-o fi gândit Bonfire când a scris piesa, dar a reușit să producă un adevărat clasic modern, unul dintre acele cântece care constituie fondul lexical de bază al muzicii contemporane.
Jimmy Barnes la trei decenii de carieră solo
Postat: 03/10/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues rock, hard rock, jimmy barnes, rock Un comentariuJimmy Barnes, australianul născut în Scoția acum 58 de ani, este artistul cu cele mai multe hituri în topurile de la antipozi. Prea puțin cunoscut (de-a dreptul un ilustru necunoscut) pe mapamond, este o legendă rock în Australia și Noua Zeelandă.
Cariera sa, ca vocalist al trupei Cold Chisel sau solo, se întinde pe mai bine de patru decenii și desfășoară între coordonate muzicale pub și hard rock, cu o coloratură permanentă de soul și blues.
La sfârșitul lui octombrie (în Europa), va apărea 30:30 Hindsight, o retrospectivă a 30 de ani de carieră solo (Cold Chisel au activat între 1973 și 1983), o prezentare exhaustivă a eforturilor sale creative până în ziua de azi.
Nu doar o simplă antologie, albumul cuprinde de fapt 40 de piese, din care 23 sunt reînregistrări ale hiturilor sale, iar 17 sunt piese noi. Mai mult, a reușit să adune o pleiadă de invitați, dintre artiștii săi preferați, precum Keith Urban, Steven Van Zandt, Journey sau Joe Bonamassa.
L-am descoperit datorită colaborării cu Joe Bonamassa pe Lazy, cover Deep Purple de pe tributul Re-Machined, din 2012. Am rămas absolut fascinat de vocea puternică și expresivă apărută parcă din neant și n-am putut decât să mă întreb oare câți alți artiști de același calibru îmi sunt încă necunoscuți.
Până la urmă e prea puțin important, nu pot decât să mă bucur că există încă atât de multă muzică bună de descoperit.
„Honor Is All We Know” – Rancid
Postat: 30/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: hardcore, honor is all we know, punk, rancid, rock, ska Scrie un comentariuCum să vinzi milioane de discuri și să rămâi fidel idealurilor diy și independeței atât de prețuite de mișcarea punk? Prea puțini au reușit și Rancid sunt printre ei.
Înființată în 1991 de Tim Armstrong și Matt Freeman, amândoi foști Operation Ivy, trupa s-a numărat printre cei care au readus punk rock-ul maselor largi în anii ‘90, alături de Green Day, Bad Religion, The Offspring, NOFX sau Social Distortion.
Au făcut-o cu stil, fără a sucomba sirenelor comerciale, păstrându-și baza de fani de la începuturi, fără compromisuri de vreun fel. Din toate punctele de vedere, sunt un exemplu al eticii punk în toată splendoarea ei.
23 de ani mai târziu, ne pregătim pentru un nou album de studio, al optulea, atât de potrivit denumit Honor Is All We Know.
Produs de o altă legendă a punk-ului american, Brett Gurewitz (Bad Religion, proprietarul Epitaph Records), albumul ar fi trebuit să apară încă din 2012.
Munca la materialul muzical a început din 2011, dar, datorită proiectelor personale, turneelor și aniversărilor de 20 de ani, s-a prelungit până în decembrie 2013, la cinci ani după Let The Dominoes Fall.
Cât am ascultat din Honor Is All You Know, nu aduce ceva fundamental inedit și nu cred că se aștepta cineva la altceva. Ca și albumele anterioare, este reflexia timpurilor și lumii în care a fost scris și înregistrat, a contextului cultural și politic trăit de Armstrong & Co, povești și personaje născute direct din viețile lor.
Rancid sunt Rancid și pentru mine reprezintă tot ceea ce mi-a plăcut la punk-ul american – energie, melodie, mesaj, atitudine. Din punctul meu de vedere, puțini sunt cei care pot afirma atât de credibil “Honor Is Among Us, Honor Is All We Know”.
The Carburetors, Fast Forward Rock’n’Roll
Postat: 26/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: hard rock, heavy metal, rock'n'roll, the carburetors Scrie un comentariuNorvegia este cunoscută mai ales pentru trupele black metal și artiștii de jazz. Cu toate acestea, scena muzicală este extrem de diversă și acoperă toate genurile.
The Carburetors s-au format în 2001 în Oslo și au fost descriși ca un amestec de Chuck Berry și Motörhead.
Trei albume de studio și un mini-LP live până acum i-au ajutat să se impună ferm. Colaborarea lui Eddie Guz, vocalul, la primele trei albume Chrome Division, n-a făcut decât să le crească notorietatea. Ca și concertele în deschiderea unor Mötley Crüe, Judas Priest, Deep Purple, Motörhead sau Rose Tattoo.
În 2012 au participat la selecția reprezentantului național la Euroviziune și voturile publicului i-au propulsat direct pe locul doi în finală. Nu au câștigat, dar așa se întâmplă într-o țară consumatoare de rock pe pâine precum cele scandinave.
Un album nou era anunțat pentru 2014, dar va ieși când îi va veni sorocul. Până atunci, vorba lor, Rock’n’Roll Forever!
