Recuperări: Junior Wells
Postat: 03/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, harmonica, junior wells, muzicuta Scrie un comentariuNăscut în 1934, Junior Wells a fost unul marii muzicuței de blues. Profesori i-au fost vărul său, Junior Parker și Sonny Boy Williamson II (Alex “Rice” Miller).
Parteneri în crimele muzicale i-au fost de-a lungul timpului unii ca Muddy Waters și Buddy Guy, colaborând cu nume ca Bonnie Raitt, Rolling Stones sau Van Morrison.
În 1948 s-a mutat la Chicago, iar în 1952 a ajuns să-l înlocuiască pe Little Walter în trupa lui Muddy Waters, înregistrând pentru Chess.
Un an mai târziu, avea trupa proprie și scotea piese clasice ca “Messin’ With The Kid”, “Come On In This House”, “It Hurts Me Too” sau “Little By Little”, care i-au rămas în repertoriu pe parcursul întregii cariere.
În 1965, scotea un album clasic, indispensabil oricărei colecții de blues, “Hoodoo Man Blues”, pe care chitarist era Buddy Guy.
În 1997 au apărut probleme grave de sănătate (inimă și cancer), iar pe 15 ianuarie 1998 ne-a părăsit, în Chicago.
Nu a fost veodată unul dintre marile staruri ale blues-ului, cei pe care îi știe toată lumea, dar prezența sa nu poate fi ocolită. A fost recunoscut și omagiat de cei mai mari, și rămâne în catalogul esențial de blues.
Jeff Kollman, un chitarist smerit
Postat: 31/07/2014 Înscris în: Muzică | Tags: fusion, hard rock, instrumental, jeff kollman, progresiv, rock Scrie un comentariuJeff Kollman este un mare chitarist. Nu o spun eu, o spune industria. Nu este un rock star, așa cum probabil își imagina când pleca din orășelul Toledo din Ohio să cucerească Los Angeles-ul.
O persoană discretă și extrem de amabilă, este absolut imposibil să nu-ți placă. Când l-am cunoscut, în 2008, era aproape obsedat de fetița lui și îmi arăta fascinat poze cu ea pe telefon. Același Jeff care și-a botezat cățelul Buddy Jo Kollman și l-a trecut producător executiv la albume UFO sau Chad Smith’s Bombastic Meatbats.
Muzician, compozitor, producător, Jeff Kollman a îmbrăcat multe costume musicale și a lucrat cu mulți dintre cei mari – de la Glenn Hughes la Chad Smith, de la Lao Tizer la Asia (ft John Payne). A trecut prin multe genuri, de la shredder-ul heavy metal, la progresiv, fusion și chiar jazz. În timp ce compunea muzică de film sau măcar participa la înregistrări („Sahara”, „Ice Age 2″…). Sau răspundea apelurilor de la Fender, pentru care este unul dintre trei clinicians, alături de Greg Koch și Gary Hoey.
Toate activitățile astea nu l-au împiedicat în vreun fel să aibă și o bogată carieră solo, sub numele său sau cu trupa sa de progresiv instrumental, Cosmosquad. În continuare modest, preocupat de familia lui și trăind muzica.
De curând a scos un nou album, 100% acustic, „Hills Of Granada”, la propriul label, Marmaduke Records. Eu mă duc să-l comand.
La mulți ani Buddy Guy!
Postat: 30/07/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: blues, buddy guy, chicago blues, soul Scrie un comentariuAstăzi, Buddy Guy împlinește 78 de ani. Ce pot spune despre el care să nu se fi spus deja de jde ori? Că a fost idolul lui Hendrix, idolatrizat la rândul lui de generații după generații de chitariști? Că este el însuși un volum separat în istoria blues-ului?
Iubit sau uneori contestat, este unanim respectat, atât de muzicienii și publicul hardcore de blues, cât și de cei de rock.
Pentru că, nu-i așa, bluesmanii cântă mereu până la capăt, anul trecut a scos un nou album, “Rhythm & Blues”. Al câtelea? Mie mi-au ieșit vreo 72 la număr, inclusiv compilații, live-uri și colaborări.
Nu pot să nu fac o mențiune specială pentru niște muzicieni legendari prezenți pe album, The Muscle Shoals Horns, o secție de suflători care au cântat pe sute de hituri soul, precum “When A Man Loves A Woman”, “Mustang Sally”, “Respect”, sau “Respect Yourself”.
Așa că, la mulți ani Buddy Guy, sper să ne bucurăm încă multă vreme de prezența ta printre noi!
La mulți ani Al Di Meola!
Postat: 22/07/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: acustic, al di meola, chitara, fusion, jazz, latin, world Scrie un comentariuLa schimbare de prefix, fix 60 de ani. Din care fix patru decenii de muzică pentru noi. Fix.
Unul dintre cei mai influenți chitariști de jazz (și fusion și latin și world music și și) a strâns fix peste douăzeci de albume solo, plus colaborări peste colaborări. Din 1974, de la Return To Forever al lui Chick Corea, până la apariția alături de versiunea G3 din 2012 (“Rockin In The Free World”, cu Joe Satriani, Steve Vai, Steve Morse), trecând prin excepționalul Guitar Trio (cu John McLaughlin și regretatul Paco de Lucia) și Rite Of Strings (cu Stanley Clarke și Jean-Luc Ponty)… Lista este enormă și impresionantă.
Continuă să exploreze instrumentul în ambele sale ipostaze, electric și acustic, iar curiozitatea sa muzicală îl poartă pe toate meridianele, de la jazz la latin, de la tango la flamenco, prin sonoritățile Orientului Apropiat, Braziliei sau Africii.
Abilitățile sale tehnice au inspirat mari chitariști, nu numai de jazz, dar și nume ca Yngwie Malmsteen, Richie Sambora sau John Petrucci.
Anul trecut a revenit la una din influențele sale de bază, Beatles, care au și fost motivul pentru care s-a apucat de chitară după cum recunoaște el însuși.
Albumul cuprinde 14 piese Beatles într-un one-man show de virtuozitate acustică. Tinitus-ul l-a făcut să se îndepărteze multă vreme de chitara electrică, dar nu cred că ăsta a fost motivul pentru care albumul este acustic.
Nu este un tribut în adevăratul sens al cuvântului, ci o reinterpretare relaxată și jucăușă. Da, piesele sunt Beatles, dar alchimistul interpret este 100% Meola.
Mai multe detalii, direct de la artist.
