Sari Schorr, debut la Manhaton Records
Postat: 04/01/2016 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, sari, sari & engine room, sari schorr Scrie un comentariuNew-yorkeza Sari Schorr este cel mai nou artist semnat de micul (dar impresionantul) label Manhaton Records (Robin Trower, King King, Eric Bibb, Ben Poole, Stevie Nimmo).
Albumul de debut, semnat de Sari & The Engine Room, este programat să apară în cursul lui 2016 și are toate premizele ca să producă un impact major pe scena internațională de blues.
Pe lângă Sari, o voce care tinde spre stratosferele genului, în trupă sunt veterani ai genului ca Innes Sibun (blues-rocker cu ștate vechi, vreo 10 albume și fost chitarist de turneu al lui Robert Plant, printre altele), sau Oli Brown (patru albume solo la Ruf Records).
Cireașa imensă de pe acest tort de debut este producătorul Mike Vernon (cel care a și recomandat-o pe Sari la Manhaton Records). O legendă vie a școlii de blues britanice a lucrat cu artiști imenși la albume fundamentale, începând cu John Mayall Bluebreakers with Eric Clapton (da, albumul Beano din 1966). Fondator al label-ului de blues Blue Horizon, a lucrat cu oameni precum Peter Green, David Bowie, Eric Clapton, Fleetwood Mac, Ten Years After, Danny Kirwan, Savoy Brown, Chicken Shack.. Sau ante-menționatul Oli Brown, căruia i-a produs cel de-al doilea album Heads I Win, Tails You Lose (2010).
Walter Trout, cicatricile de după luptă
Postat: 28/08/2015 Înscris în: Muzică | Tags: battle scars, blues, blues rock, walter trout Scrie un comentariuAcum mai puțin de un an și jumătate, Walter Trout se lupta pentru viață, la propriu, iar doctorii nu știau dacă va mai avea trei luni de trăit.
Manifestările de solidaritate ale comunității au fost impresionante, de o amploare pe care eu cel puțin n-am mai văzut-o până acum pentru nici un alt muzician. Internetul a fost de data aceasta o unealtă de coalizare care altora, în alte vremuri, le-a lipsit.
Walter a fost norocos. Pe 26 mai 2014, primea un nou ficat și începea un lung proces de vindecare. A avut mult de recuperat, dar în iunie anul acesta a revenit pe scenă.
Photo by Greg Watermann, courtesy of MLG
Încetul cu încetul, forțele i-au revenit, ca și muzica. Inițial, și-a dorit să surprindă renașterea și toată pozitivitatea. Dar totul părea un clișeu, iar el își dorea ceva mult mai profund. Și atunci, la sugestia lui Marie, soția și managerul său, a ales să recapituleze experiențele dureroase ale bolii. Iar cântecele au început să curgă.
Photo by Greg Watermann, courtesy of MLG
Pe 23 octombrie va apărea Battle Scars, cel de al 18-lea album solo și cel de-al 42-lea, dacă numărăm și albumele scoase cu John Mayall’s Bluesbreakers și Canned Heat.
La 64 de ani, a împlinit deja jumătate de secol ca și chitarist, mai mult decât un star blues-rock, de ambele părți ale Atlanticului.
Provogue/Mascot Label Group au cei care i-au îndeplinit visul de a avea un label care să-l susțină 100%. În 2014 au fost cei care i-au organizat campania internațională Year Of The Trout, aniversarea a 25 de ani de carieră solo, ce a culminat cu The Blues Came Callin (care ar fi putut să fie testamentul muzical al lui Walter) și biografia Rescued From Reality.
Evident, noul album va apărea tot la ei, și iată că avem deja piesa de deschidere, Almost Gone.
Jan Akkerman, după 20 de ani
Postat: 26/08/2015 Înscris în: Live | Tags: blues, hard rock cafe, jan akkerman, jazz fusion, Live, progressive, rock Scrie un comentariuÎn perioada mea formativă, când pusesem mâna pe o istorie a rock-ului trasă la xerox.., pardon, la copiator, ascultam cu sfințenie tot ceea ce găseam din ceea ce citeam. Nu tot ce ascultam mi-a plăcut sau am înțeles (am o problemă și în ziua de azi cu Bitches Brew al lui Miles Davis și da, istoria aia a rock-ului făcea referiri la jazz și nu numai), dar printre casetele tocite de atâta ascultare a fost și At The Rainbow, primul album live Focus.
În 1995, m-am dus la Sala Palatului mai mult pentru Jan Akkerman, decât pentru headliner-ul show-ului, Paul Rodgers. Venisem pentru amintirea acelui Focus și am plecat stupefiat de individualitatea unui mare chitarist, cu o fluiditate în exprimare cum nu mai vazusem până atunci (și foarte rar am mai întânit de atunci încoace). O feerie de rock, influențe clasice, jazz fusion și blues, focuri de artificii muzicale și o atitudine atât de relaxată, la antipodul unui rock star…Da, în continuare Paul Rodgers a fost foarte bun, dar puteam să plec liniștit și dacă nu-l vedeam.
Fast forward douăzeci de ani mai târziu. Hard Rock Café București și același Akkerman. Deja știam la ce să mai aștept și relativ la zi cu operele domnului.
Dar întâlnirile cu el par să fie mereu mai mult decât mă aștept eu. Cumva, într-un fel necunoscut nouă, muritorilor de rând, a reușit nu numai să nu îmbătrânească, dar să înflorească în continuare.
Aceeași feerie, aceeași atitudine, combinate cu o plăcere de a cânta și a împărtăși această bucurie cu cei din sală… Rar întâlnite (Beth Hart a fost de curând un exponent de marcă al acestui gen de artist), sunt semnele celor mai mari.
De la Hocus Pocus, citat în toate momentele semnificative ale concertului, până la extrase din ultimul album de studio, Minor Details, am recapitulat împreună, timp de două ore și jumătate, parcursul unuia dintre cei mai mari chitariști contemporani.
Unul dintre cei mai mari dar, în același timp, și unul dintre cei mai subestimați, din păcate. Cum îmi spunea un prieten la masă, după ce discutasem despre diverși chitariști, “ăia încă învață, ăsta cântă”. Și prietenul respectiv nu se entuziasmează deloc ușor. Mă uitam la el și mă vedeam pe mine cel de acum douăzeci de ani.
Efectul Akkerman într-o seară ploioasă de joi, magia momentului și promisiunea unei revederi încă neanunțate.
Beth Hart @Sala Palatului
Postat: 25/07/2015 Înscris în: Live | Tags: blues, blues rock, bucuresti, Live, sala palatului 2 comentariiAu trecut patru ani de când am scris prima dată despre Beth Hart aici. Au trecut și mai mulți ani de când am ascultat-o prima oară și am rămas cu gura căscată. Live, am apucat să o văd de-abia marți seară.
În 2011, înainte de apariția primul album cu Bonamassa, “Don’t Explain”, producătorul Kevin Shirley declara: “E mult din Janis în ea, dar e și mai mult din Etta James, doar că nu și-a dat seama încă”. Între timp, nu știu dacă și-a dat seama, dar le-a depășit pe amândouă. Și îmi asum elogiul, mi se pare mai mult decât meritat. Acum, la maturitate, Beth Hart face parte dintr-o elită artistică la care cei mai mulți doar aspiră.
Cum a fost concertul? Fabulos. Atât. Emoția și energia se transmit prea puțin prin vocabular, iar cei prezenți au fost niște privilegiați absoluți. O asemenea prezență scenică am mai văzut doar la Robert Plant, iar concertul, cu minusurile lui, a fost unul dintre momentele muzicale memorabile din viața mea, la modul absolut.
Ce a cântat, lipsurile organizării si ale sonorizării, ca și alte anecdote, contează prea puțin acum. Nu e cazul unui inventar. Pe data viitoare!
Thanks and hello: Ben & Rikkert (Mascot Label Group), Bianca Poldermans.
Robert Cray la a 40-a aniversare
Postat: 23/07/2015 Înscris în: Muzică | Tags: 4 Nights of 40 Years Live, blues, blues rock, robert cray Scrie un comentariuRobert Cray are o carieră ce se întinde de la rădăcinile blues-ului la culmile rockului, pe parcursul a patru decenii.
A crescut ascultând gospel cu Five Blind Boys of Mississippi, soul cu Bobby Bland, chitara rock a lui Hendrix și piesele pop ale Beatles-ilor. Aceste influențe, ca și propriul sunet, deja imprimat în cultura pop modernă, se regăsesc în pachetul aniversar “4 Nights of 40 Years Live” ce va apărea pe 28 august la Mascot Label Group.
Photo: J Katz, courtesy of Mascot Records
Pachetul, produs de Steve Jordan, va conține audio și video, în diverse formate (CD, LP, DVD, Bluray). Primul CD/LP este înregistrat live și cele 13 piese sunt selectate din biblioteca de înregistrări a lui Cray, de mai mult de 20 de albume. Succese de radio sau mai puțin difuzate, avem o panoramă completă, de la „Bad Influence” și „Right Next Door (Because of Me)”, la „Love Gone to Waste” și „These Things”.
Materialul video are mai bine de 94 de minute, extrase din patru concerte, San Francisco Blues Festival și un show de televiziune olandez, dar și fragmente din interviuri cu Eric Clapton, Keith Richards, Bonnie Raitt, Jimmie Vaughan și Buddy Guy, care au ținut să-l omagieze.
Robert Cray band au câștigat cinci premii Grammy, au pus 15 albume în topurile Billboard, albume care s-au vândut în milioane de exemplare și au cântat pe tot globul. “4 Nights of 40 Years Live” este un moment aniversar pe care îl merită din plin.
Midnight Burst 