Black Stone Cherry se ascultă, nu se fumează
Postat: 31/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: black stone cherry, blues, rock, southern Scrie un comentariuRockul sudist trăiește și e bine merci. Fără vreo legătură cu țigările Blackstone (cu cherry sau fără), Black Stone Cherry vin din Kentucky și tocmai au terminat lucrul la cel de al treilea album. Și, of, mai e mult până pe 31 mai, când va apare „Between The Devil And The Deep Blue Sea”.
Au luat lumea cu asalt în 2006, cu albumul de debut eponim, pe care era și preferata mea, „Hell And High Water”. Au recidivat, încă și mai bine, în 2008, cu „Folklore And Superstition”. Au fost în turnee cu Def Leppard, Whitesnake și Nickelback. Niște băieți ocupați.
La începutul anului, în colaborare cu producătorul de bourbon Evan Williams, au scos o piesă surpriză, „Blame It On The Boom Boom”.
Primul single de pe noul album, „White Trash Millionaire”, tocmai a ieșit. Și cât să mai fie până pe 31 mai? Acum-acum vine și „Between The Devil And The Deep Blue Sea”.
Whitesnake: În vecii vecilor
Postat: 30/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, Forevermore, hard, rock, Whitesnake Scrie un comentariuIeri a ieșit noul album Whitesnake, “Forevermore”. Da, am verificat, traducerea chiar e „În vecii vecilor”. La mine cântă încontinuu de când a venit.
Ce și cum, să mai povestească și singuri, de ce să scriu tot eu?
Are cuvântul David Coverdale.
Urmează Doug Aldritch. (ce talent are și Coverdale să își asocieze chitaristi excepționali)
Ultimul, dar nu cel de pe urmă, celălalt chitarist, Reb Beach.
Fare thee well, ne vedem pe 3 iulie, la Romexpo. Mă duc să mai pun o dată albumul.
R.L. Burnside: Blues fără pampoane
Postat: 25/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: black snake moan, blues, rl burnside, samuel l jackson Scrie un comentariuBluesmenii n-au fost niciodată niște băieți drăguți; nici mimoze. Și clișeul cu văitatul pe prispă după minunata care s-a purtat urât cu săracul om suspectez că face parte dintr-o conspirație.
R.L. Burnside face parte dintr-o ramură modernă și necizelată a genului. Și nu avea nimic plângăcios în el.
Născut în 1929, plecat în 2005, n-a avut niciodată un succes comercial monstruos. De fapt, n-a avut nici un fel de succes până în anii ‘90.
Casa de discuri care l-a descoperit, Fat Possum, l-a scos pe piață direct remixat, ca să prindă în plasă o nouă generație.
N-a cântat pe stadioane, dar l-au căutat alde Dave Stewart (da, domnul de la Eurythmics) sau Jon Spencer Blues Explosion. Ca să cânte cu el, ca să-l tragă în film (“Deep Blues”), d-astea.
Personajul interpretat de Samuel L. Jackson în “Black Snake Moan” este inspirat atât de direct de R.L. încât i-au preluat și trupa ca să apară în film. Și da, Sam Jackson a cântat el însuși. Pentru că poate.
Bluesmenii plecați sunt oare uitați?
Postat: 24/03/2011 Înscris în: Muzică | Tags: blues, floating bridge, gregg allman, sleepy john estes Scrie un comentariuSleepy John Estes nu era somnoros de felul lui. Sau avea o problemă cu tensiunea, sau era narcoleptic (nu, n-are legătură cu narcoticele și nu e fun). Sau pur și simplu îl apuca moțăiala când nu-i convenea ceva (asta îmi sună cunoscut).
Născut în 1899 sau în 1904 (sic), plecat dintre noi în 1977, și-a făcut debutul în 1929. Da, știu, putea să fie și în Evul Mediu, la fel de aproape pare.
Ca mulți dintre contemporanii săi, a fost uitat după 1941 (în pofida unei tentative de revenire în 1952), redescoperit prin 1962. De fapt, nici n-a fost căutat inițial, Big Bill Broonzy scrisese că a murit. Și a fost crezut pe cuvânt, până când l-au găsit, aproape din greșeală, orb și sărac lipit. Cum nu de multe ori primești o a doua șansă, și-a luat chitara, a cântat și a făcut turnee din Tennessee până la Newport, din Europa până în Japonia.
Ca orice artist popular (asta e și bluesman-ul, tot un fel de rapsod), a cântat despre ce-l înconjura.Despre mecanicul orașului, despre avocat, despre judecător, despre tânăra Laura, cea notorie amoros în zonă… Și a îmbogățit catalogul global de blues. “Milk Cow Blues”, “Someday Baby”, “I Ain’t Gonna Be Worried No More”, “Black Mattie”…
“Floating Bridge” a fost preluată inclusiv de Eric Clapton, iar Gregg Allman a ales-o ca să deschidă ultimul album, “Low Country Blues”.
Uitat? Cu siguranță nu. Nu câtă vreme cineva cântă îl cântă sau îl ascultă. Uite d-aia artiștii sunt nemuritori.
Midnight Burst 