În furcile spânzurătorii

Adică “Gallows Pole”, pe care o știam, evident, de la Zeppelin. Știam eu vag, așa, că e tradițională, dar, când am dat peste Leadbelly și “The Gallis Pole”, micul meu univers ordonat a început să ceară curățenia de primăvară, aia pre-pascală.

Nu numai că e tradițională, dar e atât de veche, încât nici nu se mai știe de unde a plecat. Vreo 50 (cincizeci) de versiuni s-au găsit în Finlanda, una în Suedia, alta în Germania, încă una ajunsese de nebună prin Lituania, iar pe alta a cules-o Bela Bartok în Ungaria. În insulele britanice se pare că a ajuns cel mai recent și în varianta cea mai deteriorată (o fi luat apă la galoși, deh!).

Mai rău de atât, ca la Radio Erevan, nu e doar cântec, e și poveste, și fabulă, și joc de copiii și doar șefu’ ăl de sus mai știe ce încă.

În general, e vorba despre o donșoară (uneori fecioară, alteori nu), pe cale de a fi spânzurată. Câteodată e salvată, după ce și-a luat șpaga călăul. Sau i s-a dovedit nevinovăția, nu e clar. Asta e varianta optimistă.

În varianta pesimistă, fie nu s-a găsit șpaga, fie nu s-a adus dovada necesară, deci, logic, execuția continuă. În varianta de-a dreptul crâncenă, s-a găsit și șpaga, s-a și livrat organelor de decizie/execuție și totuși se purcede conform planificării inițiale.

De multe ori, aceste variante dark sunt condimentate cu blesteme și zicături de neamuri până la a enșpea spiță. În varianta ungară, se pare că șpaga a fost dată în natură, de către acuzată direct judecătorului. Cetățeanul a acceptat mita și după consumare a trimis-o la spânzurat. Chestie care s-a lăsat cu circa 13 blesteme în text.

Partea mai tristă este că în majoritatea variantelor nu se prezintă dosarul acuzării. Să știm și noi publicul ce făcuse doamna. Și nici nu se inventaseră știrile de la ora 5 și barzii ăia populari am mai auzit în ce condiții relatau. Prin birturi… Sub influență… În fine.

Evident că a trecut și oceanul, la pachet cu restul folclorului european. SIngura modificare esențială a fost că doamna a devenit domn, la americani nu se purta spânzuratul femeilor, se pare.

Și uite așa, a ajuns și la Leadbelly, alt personaj de poveste blues (se spune că a fost și eliberat din pușcărie de vreo 2 ori, pe motivul “dom’le, cântă prea bine și avem nevoie de el la chefuri”). Dacă nici asta nu mai e exemplu de globalizare avant la lettre…

Mai din folclorul britanic, mai din obsesia pentru blues a Zeppelinilor, au ajuns și ei s-o pună pe Led Zeppelin III. Dar le-a plăcut atât de tare încât au continuat s-o cânte și după închiderea obloanelor formației, atât ca Page&Plant, cât și ca Robert Plant solo.