Bokassa, descoperirea norvegiană a lui Lars Ulrich

Bokassa vin din Trondheim și mixul lor de stoner și hardcore punk a reușit să atragă atenția lui Lars Ulrich care n-a ezitat să-i invite în deschiderea turneului Metallica de anul acesta. I-a prezentat peste tot ca noua lui trupă preferată și i-a descris, cu entuziasm, ca “insanely fucking cool!”.

Trio-ul norvegian, format din Jørn Kaarstad, Olav Dowkes și Eirik Angård a fost la fel de surprins ca toată lumea, dar și-au păstrat capul limpede și își continuă drumul cu și mai multă determinare.

Albumul lor de debut, Divide & Conquer, a apărut în 2017, iar succesorul lui, Crimson Riders, a ieșit în plin turneu, pe 21 iunie, un pas înainte hotărât într-o carieră încă scurtă, dar fără compromisuri, cu multă energie și încă și mai multă atitudine.

Primul single al noului album a fost Mouthbreathers Inc. și a apărut pe 16 mai.

Pe 3 iunie i-a urmat Captain Cold One.

Iar pe 5 iulie, Vultures devenea cel de al treilea single de pe Crimson Riders.

Tot respectul pentru Ulrich, care, oricât de mare a ajuns Metallica, a reușit să rămână atent la noile apariții și i-a oferit o șansă nesperată unei trupe scoasă direct din underground.

Pe 14 august vor urca primii pe scenă, îniante de Ghost, iar cei veniți la concert încă de la început cu siguranță nu vor regreta.

Adrian Coleașă


Brant Bjork, un nou album și primul single

Despre Brant Bjork povesteam și acum doi ani aici, odată cu apariția Tao Of The Devil, cel de al zecelea album de studio al său solo.

După un live anul trecut, Europe ‘16, pe 14 septembrie a apărut Mankind Woman, la Heavy Psych Sounds Records.

Mankind Woman, este primul album pe care Brant a colaborat strâns cu un producător și co-autor, prietenul său Bubba Dupree, chitaristul Low Desert Punk Band.

Înregistrările au avut loc în martie 2018 la Zainaland și acasă la Brant Bjork, în Venice Beach. De înregistrări s-a ocupat Yosef Sanborn, proprietarul Massive FX Pedals din Los Angeles, iar pe album au mai fost invitați basistul Armand Secco Sabal, Nick Oliveri și vocalistul Sean Wheeler, fost membru de turneu al Low Desert Punk Band.

Chocolatize nu este doar piesa de deschidere, dar dă și primul single de pe Mankind Woman, o invitație nu doar în sufrageria lui Brant Bjork, ci și  la o imersiune în universul său desert rock psihedelic, 

Dar veștile bune nu se opresc aici, Heavy Psych Sounds Records anunțând pentru această lună re-publicarea clasicelor Tres Dias (2007) și Local Angel (2004).

Iar turneul de promovare pornește luna viitoare, după Canada și Mezic urmând Europa de Vest.

Adrian Coleașă

Order link: https://www.heavypsychsounds.com/shop.htm

Tracklist Mankind Woman:
1. Chocolatize
2. Lazy Wizards
3. Charlie Gin
4. Mankind Woman
5. Pisces
6. Swagger & Sway
7. Somebody
8. Pretty Hairy
9. Brand New Old Times
10. 1968
11. Nation Of Indica


Kali, nou single Bloodcot

Despre Bloodclot am mai scris, iar data apariției primului album a fost fixată până la urmă pentru 14 iulie. Tot atunci va începe și turneul de promovare al Up In Arms, disponibil pentru precomenzi aici.

Până atunci avem un nou extras pe single, Kali. Ce mai e de făcut? Vorba lui John Joseph, „Turn the volume way the fuck up!„.

Adrian Coleașă


Body Count înaintea unui nou album

Pe 31 martie Body Count va scoate cel de al șaselea album de studio, Bloodlust, la Century Media (care i-au semnat în iunie 2016).

Șase albume de studio, dar cu o istorie de mai bine două decenii și jumătate, Body Count este copilul lui Ice-T. În 1990 rap metalul nu mai era o noutate, dar proiectul a reușit să șocheze pe toată lumea, iar Cop Killer (de pe albumul de debut eponim) a fost atât de controversat încât, deși susținut de casa de discuri, a fost retras de pe disc.

Deși notorietatea i-a adus-o hip hop-ul, Ice-T a recunoscut că a crescut cu muzică rock, printre preferații săi fiind Edgar Winter, Led Zeppelin și Black Sabbath, iar membrii Body Count au fost recrutați dintre foști colegi de liceu.

Temele abordate au rămas mereu aceleași, injustiția socială, violența alimentată de criterii rasiale, cotidianul văzut într-o cheie extrem de întunecată, un demers extrem de consistent cu eticheta hardcore punk, una dintre cele asociate trupei. De altfel nu singura, pentru că au folosite multe altele, de la heavy metal la thrash.

Primul semn al noului album a apărut în februarie, No Lives Matter. Body Count sunt aceiași, cuplul creator Ice-T și chitaristul Ernie C este în vervă. Succesul comercial poate nu mai este același ca la începuturi, dar atitudinea și creativitatea au rămas. La fel cum au reușit să rămână la fel de relevanți ca și acum 25 de ani,

Adrian Coleașă


Bloodclot, hardcore pur

În noiembrie, Metal Blade anunțau semnarea unui supergrup harcore nou-nouț, Bloodclot.

Nou-nouț și nu prea, deoarece componenții proiectului sunt adevărați pionieri ai scenei și au scris deja istorie muzicală – John Joseph (voce, Cro-Mags), Todd Youth (chitară, ex-Murphy’s Law, ex-Danzig), Nick Oliveri (bas, ex-Queens of the Stone Age) și Joey Castillo (tobe, ex-Queens of the Stone Age, ex-Danzig).

John Joseph, photo by Wass Photography

Photo by Wass Photography

Indisponibilitatea chitaristului AJ Novello l-a făcut pe Joseph să apeleze la Todd Youth pentru un show Cro-Mags. Imediat a apărut ideea reînvierii proiectului Bloodclot, ale cărui rădăcini datează încă din 1981, din timpul unui turneu Bad Brains.

Youth s-a apucat imediat să compună, iar Oliveri și Castillo au fost cooptați curând. Cu o componență stabilă și material pregătit, Brian Slagel, CEO-ul Metal Blade, le-a oferit un contract fără nici o ezitare.

Albumul se va numi Up In Arms, va apărea în primăvara lui 2017 și va fi urmat de un turneu mondial.

Primul extras pe single și lyric video este piesa titlu și se ridică la înălțimea tuturor așteptărilor, Militant activ, cu o atitudine fără compromis, John Joseph sună chemarea la revoltă a tuturor celor sătui de minciuni, moarte și opresiune, un imn anti-sistem, susținut de viziunea sonică a lui Youth, ce și-a dorit să recreeze sentimentul ce i l-au inspirat Discharge, Motorhead sau Bad Brains, un monumental zid sonor care să te facă să gândești.