„Honor Is All We Know” – Rancid
Postat: 30/09/2014 Înscris în: Muzică | Tags: hardcore, honor is all we know, punk, rancid, rock, ska Scrie un comentariuCum să vinzi milioane de discuri și să rămâi fidel idealurilor diy și independeței atât de prețuite de mișcarea punk? Prea puțini au reușit și Rancid sunt printre ei.
Înființată în 1991 de Tim Armstrong și Matt Freeman, amândoi foști Operation Ivy, trupa s-a numărat printre cei care au readus punk rock-ul maselor largi în anii ‘90, alături de Green Day, Bad Religion, The Offspring, NOFX sau Social Distortion.
Au făcut-o cu stil, fără a sucomba sirenelor comerciale, păstrându-și baza de fani de la începuturi, fără compromisuri de vreun fel. Din toate punctele de vedere, sunt un exemplu al eticii punk în toată splendoarea ei.
23 de ani mai târziu, ne pregătim pentru un nou album de studio, al optulea, atât de potrivit denumit Honor Is All We Know.
Produs de o altă legendă a punk-ului american, Brett Gurewitz (Bad Religion, proprietarul Epitaph Records), albumul ar fi trebuit să apară încă din 2012.
Munca la materialul muzical a început din 2011, dar, datorită proiectelor personale, turneelor și aniversărilor de 20 de ani, s-a prelungit până în decembrie 2013, la cinci ani după Let The Dominoes Fall.
Cât am ascultat din Honor Is All You Know, nu aduce ceva fundamental inedit și nu cred că se aștepta cineva la altceva. Ca și albumele anterioare, este reflexia timpurilor și lumii în care a fost scris și înregistrat, a contextului cultural și politic trăit de Armstrong & Co, povești și personaje născute direct din viețile lor.
Rancid sunt Rancid și pentru mine reprezintă tot ceea ce mi-a plăcut la punk-ul american – energie, melodie, mesaj, atitudine. Din punctul meu de vedere, puțini sunt cei care pot afirma atât de credibil “Honor Is Among Us, Honor Is All We Know”.
RIP Tommy Ramone!
Postat: 12/07/2014 Înscris în: Știri | Tags: punk, ramones, rock, tommy ramone Scrie un comentariuS-a stins și ultimul dintre fondatorii Ramones. Tommy Ramone (născut Erdélyi Tamás, în Budapesta, 1952) ne-a părăsit pe 11 iulie.
Ramones sunt cei care mai mult decât oricine au simbolizat punk rock-ul. Au schimbat fundamental peisajul muzical al anilor ‘70 și influența lor se simte astăzi poate mai puternic decât oricând. Au devenit simboluri contemporane, tricourile cu Ramones sunt purtate de cetățeni care habar n-au că oamenii ăștia au cântat. Dar arată cool, nu?!
Crescut în Forest Hills, NY, Tommy a cântat la tobe într-o trupă de liceu, Tangerine Puppets, în care mai era și chitaristul John Cummings (mai târziu Johnny Ramone). A fost asistent al inginerului de sunet la producția “Band Of Gypsies”, a lui Jimi Hendrix. Când Ramones s-au reunit inițial, erau un trio, cu Johnny la chitară, Joey la tobe și Dee Dee la bas. Tommy ar fi trebuit să se ocupe de management. A trecut la tobe pentru că Joey nu reușea să țină pasul cu ritmurile tot mai rapide ale muzicii, așa că s-a făcut vocalist.
A rămas toboșar și co-producător timp de patru albume esențiale, între 1974 și 1978 – “Ramones”, “Leave Home”, “Rocket To Russia” și “It’s Alive”. A fost înlocuit de Marky Ramone, dar s-a ocupat în continuare de management și de producția celui de al patrulea album de studio, “Road To Ruin”. în 1984, a colaborat din nou cu Ramones, ca producător al albumului “Too Tough To Die”.
Destrămată în 1996, trupa s-a reunit acum acolo sus, în formula completă. Cu siguranță niște îngerași stau acum la coadă la tricouri, în timp ce unii ca Joey Strummer încearcă să intre pe fereastra din spate a clubului, așa cum a făcut-o când i-a văzut prima oară în Londra.
O bucată de istorie muzicală a plecat dintre noi, dar muzica a rămas. Odihnește în pace, Tommy! Acum toți patru, în cor: hey ho, let’s go!
Dansez contra tine?
Postat: 05/09/2013 Înscris în: Știri | Tags: metal, mosh, pogo, punk, rock, slam Scrie un comentariuMosh, pogo, slam. Termeni asociați cu genurile “agresive” de muzică – hardcore punk, metal… Apăruți la începutul anilor ‘80, ajunși în mainstream odată cu succesul unor Nirvana, Anthrax, S.O.D.
De obicei, (măcar pe la alții), se respectă o etichetă strictă și accidentele grave sunt rare. Totuși, se mai întâmplă. Smashing Pumpkins au avut ghinionul câte unui deces la două concerte (Dublin, 1996 și Vancouver, 2007), alții s-au bătut cu publicul ca să oprească mosh-ul (Fugazi) sau măcar să ceară să se oprească (Mike Portnoy sau Joey DeMaio).
Pro sau contra, fenomenul există și cu siguranță va rămâne. Până atunci, am avut plăcuta surpriză să găsesc un documentar MTV despre care nu știam, “Social History Of The Mosh Pit”. Enjoy!
Dropkick Murphys, 2013 AD
Postat: 29/08/2013 Înscris în: Muzică | Tags: celtic, dropkick murphys, punk, rock, rose tattoo, signed and sealed in blood Scrie un comentariuMai răi și mai proletari decât Flogging Molly, Dropkick Murphys țin sus steagul celtic punk. Ce au început Pogues în anii ‘80 a căpătat multe nuanțe. Elementul comun rămâne moștenirea celtică, indiferent de unde provin membrii trupelor. Că deh, irlandezii au cam împânzit lumea. Nu de plăcere, dar asta e altă poveste.
În ‘98, Dropkick Murphys își începeau cariera cu “Do Or Die”, la Hellcat, label-ul lui Tim Armstrong de la Rancid.
Anii au trecut, componența s-a mai schimbat, au trecut și ei de la Hellcat la Warner Bros, foarte frumos. Au avut din ce în ce mai mult succes, dar nimeni nu-i acuză de compromisuri, sunt o trupă iubită și respectată, membri activi ai comunității (au și o fundație caritabilă), de altfel într-o bună tradiție celtică.
Fast forward până anul acesta când a ieșit al optulea album, “Signed and Sealed in Blood”. Repertoriul s-a mai maturizat într-un sens pozitiv, calitatea muzicienilor și a scriiturii a crescut. Fondul a rămas același. Amestecul de influențe celtice, energie și umor îi fac delicioși nu numai pentru fanii genului. Cântă despre lucrurile obișnuite – despre cei dragi, sărbatorile cu familia, bătaia de vineri seara din bar, d-astea, de-ale tuturor.
“Rose Tatoo” a fost primul single al albumului. După atentatele cu bombe din Boston-ul natal, au înregistrat o versiune a piesei împreună cu Bruce Spingsteen, iar banii au fost donați victimelor.
În rest, vorba lor, “the boys are back and they’re looking for trouble”. Slainte!
După mulți ani
Postat: 19/04/2013 Înscris în: Muzică | Tags: 13, black sabbath, crossover, funk, hard, heavy, metal, punk, rock, suicidal tendencies Scrie un comentariuS-o luăm în ordinea notorietății.
Black Sabbath au arătat astăzi oficial prima piesă de pe noul album cu Ozzy. Despre asta s-a tot povestit, s-a telenovelit, iată că se și întâmplă. Albumul se numește “13” și primul extras este “God Is Dead?”. Aș fi vrut să postez linkul oficial, nu vreo dubioșenie din cine știe ce emisiune de radio, dar UMG au considerat potrivit să blocheze distribuția acestui clip pentru România (conform YouTube). Mulțumim!
Pe de altă parte, mă lasă cam rece. Fără a le desconsidera importanța fundamentală în tot ce înseamnă metal astăzi, n-am fost vreodată un fan. Mie mi-au plăcut fără Ozzy și Ozzy fără ei. Ce am ascultat din noul album nu mă face să-mi schimb gusturile. Nu sunt convins că o să-mi pară rău dacă o să-i ratez live, sigur regret că nu i-am văzut pe Heaven & Hell decât pe dvd.
A doua revenire, culmea, se numește tot “13”. Are 13 piese, a ieșit pe 26 martie după 13 ani de la precedentul și înseamnă revenirea Suicidal Tendencies.
Cineva întreba cărei categorii de fani ai lor se adresează – thrasherilor, punkerilor, crossover? Răspunsul probabil că este “tuturor”. Are atitudine, are vână, trăiește.
Și nu pot să mă împiedic să compar cele două albume și cele două prezențe. Dincolo de importanța istorică a Sabbath-ului, eu mă duc să ascult Suicidal. Cyco STyle!
Midnight Burst 