Eric Gales revine cu Middle Of The Road
Postat: 30/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, eric gales, hard rock, heavy metal, middle of the road, rock Scrie un comentariuLăudat de unii dintre cei mai egali din egalii săi (Carlos Santana, Joe Bonamassa, Dave Navarro, Mark Tremonti), aclamat la apariție (acum mai bine de două decenii și jumătate) ca un copil minune al chitarei Eric Gales își continuă cariera prolifică.
Middle Of The Road va fi cel de al 18-lea album sub semnătrua sa (solo, ca Eric Gales Trio, Gales Brothers, Lil E – da, da, a fost și rapper – sau Gales Pinnick Pidgren) și va apărea pe 24 februarie la Provogue/Mascot Label Group (24 martie în Statele Unite și Canada). Și asta fără să socotim alte mai bine de 30 de albume la care a colaborat.
Gales este un personaj colorat, ilustrarea arhetipului bluesmanului – a început să cânte de la patru ani, a avut probleme serioase cu legea și cu alcoolul… Deși nu este stângaci în mod natural, cântă pe chitare normale, cu corzile puse normal, întoarse pe dos. De ce? Așa l-a învățat fratele său să cânte și așa a rămas.
Middle Of The Road este deja salutat ca cel mai expresiv album al său de până acum, o adevărată renaștere – mentală, fizică și spirituală, o perioadă de echilibru pentru Gales.
Renaștere la care au ținut să participe mulți apropiați, prieteni și rude. Pe album apar Gary Clark Jr, Lance Lopez, Christone ‘Kingfish‘ Ingram, fratele și sora sa, Eugen și LaDonna Gales (care a asigurat și tot ce înseamnă backing vocals pe album).
Middle Of The Road este un pas înainte în blues-ul contemporan, și nu unul mic. Acest gen muzical cu o istorie venerabilă își reafirmă importanța și relevanța în muzica actuală. Nu a plecat niciodată dintre noi, doar devine iarăși din ce în ce mai vizibil.
Me And That Man, un alt Adam Nergal Darski?
Postat: 27/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: adam darski, folk, gotic, me and that man, nergal, songs of love and death Scrie un comentariuNu judeca o carte după copertă și omul după haine, se spune. Nu se aplică în cazul lui Nergal, șansele de a-l cataloga greșit se aplică doar celor care-l reduc la una singură din multiplele lui ipostaze – muzician, cântăreț, jurnalist, scriitor, om de televiziune, antreprenor și în general personalitate controversată.
Ultimul său proiect este Me And That Man, un duo gotic folk alături de John Porter.
Filozofia este aceeași ca și în cazul Behemoth, dar modul de exprimare s-a schimbat complet. Muzicuță și chitară, un amestec reminiscent de Johnny Cash și Nick Cave pe steroizi, o atmosferă sumbră și cel puțin neliniștitoare, country alternativ dintr-un univers paralel, cam astea sunt coordonatele.
Albumul va apărea pe 24 martie, se va numi Songs Of Love And Death (și Nergal sigur știe câte ceva despre ambele subiecte), iar primul extras este My Church Is Black.
Chiar dacă varianta în engleză a piesei este perfect viabilă, cea în polonă este de-a dreptul covârșitoare și nu pot decât să sper că albumul va avea și o versiune poloneză.
Timpurile s-au schimbat pentru Ronnie Baker Brooks
Postat: 24/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: blues, chicago blues, electric blues, ronnie baker brooks, soul blues, times have changed Scrie un comentariuNăscut în Chicago în 1967, Ronnie Baker Brooks a început să cânte la chitară de la șase ani. De la nouă ani cânta deja în trupa tatălui său, Lonnie Brooks, trupă în care a devenit oficial membru din 1986, după terminarea liceului.
Photo by Paul Natkin, courtesy of Mascot Label Group
Un respectat cântăreț și chitarist de cluburi (și nu numai), cariera sa solo a început în 1998, an în care Watchdog Records i-au scos și primul album, Goldigger, produs de Janet Jackson. Da da, acea Janet Jackson.
Au urmat alte două albume, Take Me Witcha (2001) și The Torch (2006).
În 2012, ziariștii muzicali specializați în blues îl declarau membru al “aristocrației blues-ului”, promotor al Chicago blues și al unui sunet unic ce îl plasează printre moștenitorii de drept al unor Willie Dixon, Buddy Guy, BB King, Luther Allison sau tatăl său.
Pe 20 ianuarie, aproape ca un cadou de ziua sa (care e pe 23) a apărut Times Have Changed, primul său album după mai bine de zece ani și primul album pentru Provogue/Mascot Label Group.
Pentru înregistrări, a lucrat cu Steve Jordan, cunoscut pentru munca sa cu nume precum Keith Richards, Stevie Wonder, Eric Clapton sau John Mayer, care a ales Memphis și Nashville pentru studiourile și muzicienii pe care îi dorea ca și colaboratori.
Iar lista colaboratorilor și invitaților se citește ca un whos who al nobilimii blues și soul – Lonnie Brooks, „Big Head” Todd Mohr, Bobby “Blue” Bland, Steve Cropper, Angie Stone, Eddie Willis, Al Kapone, Felix Cavaliere, Lee Roy Parnell…
Din cele unsprezece piese de pe album, pe lângă materialul original, se găsesc și cover-uri, unele ale unor hituri (Give Me Your Love, a lui Curtis Mayfield), altele surprinzătoare, dar inspirate (Twine Time, Alvin Cash).
Intenția declarată a lui Brooks este să fie un pod între generațiile vechi și cei tineri. Cu Time Have Changed părerea mea este că a reușit.
Bine ai revenit Ronnie Baker Brooks, la mulți ani!
John Garcia – The Coyote Who Spoke In Tongues
Postat: 20/01/2017 Înscris în: Muzică | Tags: desert rock, heavy metal, john garcia, stoner rock, the coyote who spoke in togues Scrie un comentariuKyuss, Slo-Burn, Unida, Hermano, Vista Chino… Toate aceste trupe îl au în comun pe John Garcia, vocea emblematică a desert/stoner rock-ului, un artist dintr-o elită rarefiată, creatoare de genuri muzicale.
Photo by Richard Sibbald, courtesy of Napalm Records
După două decenii și jumătate de activitate, în 2014 apărea primul său album solo, eponim.
Trei ani mai târziu, pe 27 ianuarie va apărea cel de al doilea, The Coyote Who Spoke In Tongues, la Napalm Records.
O surpriză pentru cei ce așteptau la melodii fuzzate, chitare heavy și tobe bubuitoare, poveștile Coiotului sunt o experiență 100% acustică, relaxată și intimă.
Cu material din perioada Kyuss și din activitatea sa solo, Garcia este susținut de tovarăși de drum de lungă durată precum Ehren Groban la chitară acustică, Greg Saenz la percuții și de basistul Mike Pygmie.
Se aud multe influențe în execuția aproape folk a albumului (există oare termenul de folk grunge?), de la prog la blues, trecând prin hard&heavy, dar imaginea care îmi persistă în minte este cea a focului de tabără sub stelele deșertului american.
Nu știu cât s-a gândit John Garcia la viitorii ascultători când lucra la album, dar pare să fi făcut exact ce-și dorea și nimic altceva.
Bloodclot, hardcore pur
Postat: 25/12/2016 Înscris în: Muzică | Tags: bloodclot, hardcore, hardcore punk, meta blade, rock, up in arms Un comentariuÎn noiembrie, Metal Blade anunțau semnarea unui supergrup harcore nou-nouț, Bloodclot.
Nou-nouț și nu prea, deoarece componenții proiectului sunt adevărați pionieri ai scenei și au scris deja istorie muzicală – John Joseph (voce, Cro-Mags), Todd Youth (chitară, ex-Murphy’s Law, ex-Danzig), Nick Oliveri (bas, ex-Queens of the Stone Age) și Joey Castillo (tobe, ex-Queens of the Stone Age, ex-Danzig).
Photo by Wass Photography
Indisponibilitatea chitaristului AJ Novello l-a făcut pe Joseph să apeleze la Todd Youth pentru un show Cro-Mags. Imediat a apărut ideea reînvierii proiectului Bloodclot, ale cărui rădăcini datează încă din 1981, din timpul unui turneu Bad Brains.
Youth s-a apucat imediat să compună, iar Oliveri și Castillo au fost cooptați curând. Cu o componență stabilă și material pregătit, Brian Slagel, CEO-ul Metal Blade, le-a oferit un contract fără nici o ezitare.
Albumul se va numi Up In Arms, va apărea în primăvara lui 2017 și va fi urmat de un turneu mondial.
Primul extras pe single și lyric video este piesa titlu și se ridică la înălțimea tuturor așteptărilor, Militant activ, cu o atitudine fără compromis, John Joseph sună chemarea la revoltă a tuturor celor sătui de minciuni, moarte și opresiune, un imn anti-sistem, susținut de viziunea sonică a lui Youth, ce și-a dorit să recreeze sentimentul ce i l-au inspirat Discharge, Motorhead sau Bad Brains, un monumental zid sonor care să te facă să gândești.
