Dope își continuă drumul
Postat: 29/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blood money, dope, industrial, metal Scrie un comentariuIndustrial metal-ul nu este chiar cel mai în vogă curent muzical. Sigur, Rammstein; Marylin Manson sau Nine Inch Nails strâng o mulțime de oameni, dar genul și-a atins apogeul în a doua jumătate a anilor ‘90.
Înființați în 1997, în Chicago, Dope sunt una dintre trupele industriale care poartă steagul în continuare. Influențați atât de Ministry și Skinny Puppy, cât și de trupele de hard rock, nu au căzut în păcatele muzicale ale valului nu metal.
Conduși de Edsel Dope, trecând prin schimbări de componență aproape de la un album la altul, n-au umplut niciodată stadioane, dar au avut succes. Albumele s-au vândut rezonabil de bine, piesele s-au dat la radio și au apărut pe coloanele sonore ale unor filme cu succes de casă (Debonaire pe The Fast And The Furious) sau în jocuri (Nothing For Me Here în Guitar Hero III: The Legends Of Rock).
Anunțat încă din 2011, cel de-al șaselea album de studio, Blood Money, ar fi trebuit să apară în martie anul acesta. Între timp, termenele s-au decalat iarăși, se vorbește despre 2015, dar zilele trecute a ieșit în fine un clip, Selfish, la cinci ani după albumul anterior, No Regrets.
Zburând sub radar, Johnny A
Postat: 27/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: fusion, instrumental, jazz, johnny a, rock Scrie un comentariuCu A de la Antonopoulos, dar cum toată lumea se încurca pronunțând numele a devenit Johnny A de la vârsta de 8 ani.
Mulți spun “lasă muzica să vorbească”, puțini chiar o fac. Iar Johnny A este unul dintre ei. Fără o imagine elaborată, fără show-uri colorate, doar el, publicul și cântecele de care se bucură împreună.
Bucuria evidentă de a cânta a fost ceea ce m-a frapat de când l-am ascultat prima oară. Rar am ascultat ceva atât de fluid și jucăuș, o abordare atât de vocală a instrumentului.
Pentru că este extrem de conștient că ceea ce-și amintesc oamenii sunt melodiile, iar virtuozitatea.tehnică este cel mult admirabilă. Așa că tehnica lui (impecabilă de altfel) este subjugată complet melodiei.
Greu de definit, face parte dintre acei puțini cu un ton și o personalitate muzicală recognoscibile imediat. Mai jazzy, mai rock sau mai bluesy, se exprimă extrem de elocvent prin intermediul instrumentului.
Ignorat de mase, extrem de respectat de egalii săi, își vede de liniștit de drumul său, fără a se uita în stânga sau în dreapta. Cel mai nou album, “Driven”, din 2014, a fost finanțat prin intermediul unei platforme de crowd/fan-funding și realizat integral de Johnny A.
Love Hurts din 1960 încoace
Postat: 22/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: balada, love hurts, pop, rock Scrie un comentariuPentru că în 1960 Everly Brothers înregistrau pentru prima oară acest cântec compus de Boudleaux Bryant, compozitor de country și pop, răspunzător alături de soția sa pentru multe din hiturile lor, precum “All I Have To Do Is Dream” și “Bye Bye Love”.
Au urmat până astăzi mai bine de 50 de coveruri, de la Roy Orbinson (1961), Emmylou Harris (1974), Cher (1975 și 1991), până la Joan Jett (1990), Sinead O’Connor (2003), Rod Stewart (2006)…
Cu siguranță cea mai cunoscută versiune a cântecului este cea lansată de scoțienii de la Nazareth în 1975. Inclus pe albumul “Hair Of The Dog”, a fost momentul care le-a adus succesul internațional.
A fost un hit nu numai în Statele Unite (unde a devenit platină), cât și în Marea Britanie și în alte nouă țări. În Norvegia, de exemplu, nu a părăsit topurile timp de 60 de săptămâni.
Nazareth cântă în seara asta în Hard Rock Café București, din păcate fără Dan McCafferty, retras definitiv din turnee din cauza problemelor de sănătate.
Întârziații pot cumpăra încă bilete, din locurile și rețelele obișnuite. În materie de ticketing, cea mai plăcută surpriză pe care am avut-o până acum sunt cei de la iabilet.ro. Plata prin PayPal, livrarea biletelor electronic prin SMS sau email, inclusiv rezervare de cameră la hotel pentru cei care nu sunt din oraș… Lucrurile arată și la noi tot mai mult ca afară.
Mick Fleetwood se albăstrește din când în când
Postat: 21/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blue again!, blues, blues rock, mick fleetwood Scrie un comentariuUneori Mick Fleetwood își aduce aminte de rădăcini. Dă o pauză mașinăriei pop/soft rock care este Fleetwood Mac din 1975 încoace (cu mult succes, de altfel) și revine la blues rock-ul epocii Peter Green.
Așa s-a întâmplat și în 2008 când Mick Fleetwood Blues Band au scos “Blue Again!”.
 |
  |
Rick Vito și-a asumat rolul ingrat de a fi comparat cu Peter Green cântând piesele asociate acestuia în mințile tuturor.
Mick Fleetwood și-a dorit un tribut adus începuturilor și moștenirii Fleetwood Mac, cât și componenței originale, cu Peter Green, John McVie și Jeremy Spencer.
A reușit suficient de bine ca să fie nominalizat la Grammy în 2010 pentru Best Traditional Blues Album.
Nu pot decât să sper că vor exista alte și alte pauze de același gen.
How’d A White Boy Get The Blues?
Postat: 18/08/2014 Înscris în: Muzică | Tags: blues, blues rock, popa chubby, universal breakdown blues Scrie un comentariuBună întrebare, mai ales când te-ai născut Ted Horowitz în Bronx. Și totuși așa s-a întâmplat, iar Theodore Joseph a devenit Popa Chubby, bluesman pur-sânge.
A cântat blues toată viața, influențat mai ales de Jimi Hendrix și Cream, chiar dacă în tinerețe a fost și chitarist pentru poetul punk Richard Hell.
Primele albume le-a scos singur, pe propriul label, Laughing Bear, până când a semnat cu Sony/Okeh, în 1995. “Booty And The Beast” a fost produs de Tom Dowd, care lucrase cu Aretha Franklin, Ray Charles și Wilson Pickett.
Fast forward până în prezent, când Popa Chubby a devenit o prezență impunătoare, nu doar la propriu. Un total de 23 de albume, 3 dvd-uri live și o carieră de succes pe ambele maluri ale Atlanticului, toate marcate de propria lui marcă de hard swinging blues rock după cum singur își descrie muzica.
Anul trecut a ieșit cel mai nou album, “Universal Breakdown Blues”.
“Universal Breakdown Blues” este un exemplu de blues rock urban modern, care reflectă energia prestațiilor live ale lui Popa Chubby. Un party la care suntem invitați cu toții!
Sau cum singur spune, “This is the blues now. It’s the people’s blues. The blues belongs to the people and I get to sing it.”
