RIP Rick Parashar!
Postat: 16/08/2014 Înscris în: Știri | Tags: grunge, producator, rick parashar, rip, rock Scrie un comentariuNumele poate nu sună cunoscut prea multora, dar întreaga scenă din Seattle îi datorează enorm. Rick și Raj Parashar au înființat London Bridge Studio în 1985.
Rick a lucrat ca producător și instrumentist cu nume esențiale ale scenei, ca Pearl Jam (“Ten”), Alice in Chains (“Sap”), Temple Of The Dog…
Influența lui a depășit cu mult scena din Seattle, pentru că la abilitățile lui au apelat o multitudine de nume mari, de la Dinosaur Jr, până la Melissa Etheridge, trecând prin Blind Melon, Pride & Glory a lui Zakk Wylde, Bon Jovi (“Have a Nice Day”), Nickelback (“Silver Side Up”), 3 Doors Down (“Away From The Sun”)…
Rick a fost recunoscut de industrie în special pentru producția vocală. Când nu participa la înregistrări cântând la pianul Fender Rhodes, la orgă sau la percuție (Pearl Jam – “Black” și “Jeremy”, Temple Of The Dog – “Call Me A Dog”, “All Night Thing” și “Times Of Trouble”), rafina melodiile vocale și frazarea artiștilor cu care lucra sau scria armoniile și vocile de fundal.
Ne-a părăsit pe 14 august, la doar 50 ani, din cauze naturale, în căminul lui din Queen Anne. Odihnește în pace Rick!
“Într-o zi o să zbor”– John Mayer
Postat: 12/08/2014 Înscris în: Știri | Tags: documentar, eastwood allen, john mayer, some day I'll fly Scrie un comentariuNimeni nu i-a cerut lui Eastwood Allen să petreacă șase luni făcând un documentar despre John Mayer. Dar a făcut-o. Pe gratis.
Am citat de pe site-ul realizatorului “Someday I’ll Fly”. Documentar făcut de un fan, din perspectiva artistului, folosind resursele publice și care se concentrează 100% pe parcursul artistic al lui Mayer și 0% pe bârfe. Făcut și pus la dispoziția noastră a tuturor, gratis.
John Mayer este extrem de popular. Controversat datorită laturii pop care i-a și adus succesul comercial invidiat, omul este un muzician cu talent și abilități incontestabile. Cât de credibil este în postura de bluesman / blues-rocker rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă; părerea mea este că tocmai datorită succesului său și publicului pe care îl atinge este un mesager bun al unor muzici care altfel poate nu ar ajunge deloc la respectivii.
Mi-a plăcut documentarul lui Eastwood Allen și nu pot decât să-l recomand oricui are o oră la dispoziție. Cu siguranță va avea mult mai mult de câștigat decât o oră de știri inepte, show-uri retarde sau alte pseudo-mondenități tabloide.
Cât despre Eastwood Allen însuși, dincolo de postura asumată de fan, m-a convins cu abilitățile de realizator. Nu pot decât să-i mulțumesc pentru timpul petrecut cu realizarea filmului și mai ales pentru că l-a împărtășit cu noi toți.
Cât despre Mayer, el zboară deja, orice părere am avea noi despre el.
La mulți ani Buddy Guy!
Postat: 30/07/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: blues, buddy guy, chicago blues, soul Scrie un comentariuAstăzi, Buddy Guy împlinește 78 de ani. Ce pot spune despre el care să nu se fi spus deja de jde ori? Că a fost idolul lui Hendrix, idolatrizat la rândul lui de generații după generații de chitariști? Că este el însuși un volum separat în istoria blues-ului?
Iubit sau uneori contestat, este unanim respectat, atât de muzicienii și publicul hardcore de blues, cât și de cei de rock.
Pentru că, nu-i așa, bluesmanii cântă mereu până la capăt, anul trecut a scos un nou album, “Rhythm & Blues”. Al câtelea? Mie mi-au ieșit vreo 72 la număr, inclusiv compilații, live-uri și colaborări.
Nu pot să nu fac o mențiune specială pentru niște muzicieni legendari prezenți pe album, The Muscle Shoals Horns, o secție de suflători care au cântat pe sute de hituri soul, precum “When A Man Loves A Woman”, “Mustang Sally”, “Respect”, sau “Respect Yourself”.
Așa că, la mulți ani Buddy Guy, sper să ne bucurăm încă multă vreme de prezența ta printre noi!
Primul președinte fan metal
Postat: 24/07/2014 Înscris în: Știri | Tags: indonezia, joko widodo, metal, președinte, rock Scrie un comentariuDacă Obama organizează concerte blues și soul la Casa Albă, iar regele Thailandei, Majestatea Sa Bhumibol Adulyadej, este un muzician și compozitor de jazz recunoscut și respectat, ne lipsea un șef de stat pasionat de rock.
S-a rezolvat și asta, pe 22 iulie președinte ales al Indoneziei devenind Joko Widodo (aka Jokowi), guvernator al Jakartei și fan declarat de rock și metal – de la Metallica și Zeppelin, până la Lamb Of God și Napalm Death.
Da, omul se duce la concerte și ține să își declare preferințele muzicale, chiar dacă vorbește cu ziariști serioși, precum cei de la The Guardian, BBC sau agenția națională, AFP.
Numele său a ajuns în presa muzicală și anul trecut, când a primit cadou de la Metallica un bas semnat de Rob Trujillo, pe care a fost nevoit să-l cedeze după o decizie controversată a Comisiei de Eradicare a Corupției. Ceea ce nu l-a împiedicat să fie în mijlocul publicului când Metallica au cântat în Indonezia.
Dincolo de opțiunile sale politice sau religioase (mărturisesc, tot ce citesc despre el mă face să-l simpatizez), alegerea lui va ajuta cu siguranță scena rock locală, care în ultimii ani a început să scoată capul în lume.
La mulți ani Al Di Meola!
Postat: 22/07/2014 Înscris în: Știri, Muzică | Tags: acustic, al di meola, chitara, fusion, jazz, latin, world Scrie un comentariuLa schimbare de prefix, fix 60 de ani. Din care fix patru decenii de muzică pentru noi. Fix.
Unul dintre cei mai influenți chitariști de jazz (și fusion și latin și world music și și) a strâns fix peste douăzeci de albume solo, plus colaborări peste colaborări. Din 1974, de la Return To Forever al lui Chick Corea, până la apariția alături de versiunea G3 din 2012 (“Rockin In The Free World”, cu Joe Satriani, Steve Vai, Steve Morse), trecând prin excepționalul Guitar Trio (cu John McLaughlin și regretatul Paco de Lucia) și Rite Of Strings (cu Stanley Clarke și Jean-Luc Ponty)… Lista este enormă și impresionantă.
Continuă să exploreze instrumentul în ambele sale ipostaze, electric și acustic, iar curiozitatea sa muzicală îl poartă pe toate meridianele, de la jazz la latin, de la tango la flamenco, prin sonoritățile Orientului Apropiat, Braziliei sau Africii.
Abilitățile sale tehnice au inspirat mari chitariști, nu numai de jazz, dar și nume ca Yngwie Malmsteen, Richie Sambora sau John Petrucci.
Anul trecut a revenit la una din influențele sale de bază, Beatles, care au și fost motivul pentru care s-a apucat de chitară după cum recunoaște el însuși.
Albumul cuprinde 14 piese Beatles într-un one-man show de virtuozitate acustică. Tinitus-ul l-a făcut să se îndepărteze multă vreme de chitara electrică, dar nu cred că ăsta a fost motivul pentru care albumul este acustic.
Nu este un tribut în adevăratul sens al cuvântului, ci o reinterpretare relaxată și jucăușă. Da, piesele sunt Beatles, dar alchimistul interpret este 100% Meola.
Mai multe detalii, direct de la artist.
Midnight Burst 