Pearl Jam fulgeră în octombrie

Adică pe la jumătatea lunii, când iese “Lightning Bolt”, cel de-al zecelea album de studio. Era și timpul, “Backspacer” a apărut acum hă hăăăăăăă…, în 2009.

Pearl Jam - Lightning Bolt. 2013 Departe sunt vremurile de aur ale grunge-ului, când vindeau cu milioanele (de 13 ori platină pentru “Ten” în USA, de 7 ori pentru “Vs”, sau de 5 ori pentru “Vitalogy”).

Oamenii își văd liniștiți de o carieră solidă, care iată a împlinit 22 de ani, sănătoasă și vioaie. “Mind Your Manners” este primul single, vocea lui Eddie parcă are și ea niște riduri, dar energia și pofta de cântat sunt acolo. Reminder al rădăcinilor punk ale întregului curent grunge (nu doar muzical, ci mai ales ca atitudine și filozofie), anunță bine un album aproape neașteptat. Să fim sinceri, câți dintre noi se mai întrebau “oare când o mai scoate ceva Pearl Jam?”.


In Flames, fani și benzi desenate

Pentru această vară este anunțat primul volum din ceea ce va fi o serie de comics-uri (benzi desenate pentru aștia mai puțin anglofoni), “The Jester’s Curse”. Personajul este evident Jesterhead, mascota enigmatică a In Flames. Fiecare dintre cărți va dezvălui episoade ale trecutului uitat al personajului damnat și îl va urmări spre împlinirea unui destin mai mare decât își poate imagina el însuși.

page1 Concepută și ilustrată de Blake Armstrong, co-scrisă de Scott Bramble, seria “Jester’s Curse” va fi publicată de Heavy Metal Magazine, a lui Kevin Eastman; cât de curând, așa sună anunțul de trei luni încoace.

Tot cam în perioada anunțului despre “Jester’s Curse” a apărut și clipul pentru “Ropes”. Este pur și simplu un montaj de filmuețe trimise de fani, iar proiectul s-a numit “Making Of Ropes”. Sunt puține de genul ăsta, rezultatul e foarte ok și l-am notat în carnețelul cu idei (foarte) bune.

Aaaa, albumul nou va apărea cel mai probabil în 2014.


Dinosaur Jr: Alternative și independenți

Aseară mă uitam ce postau pe Facebook mai tinerii mei prieteni, evident crescuți în cu totul alt climat muzical. Și uite așa mi-am adus aminte de anii ‘90, când “alternative” chiar era o alternativă la ceva, nu doar o etichetă.

La Dinosaur Jr am ajuns aproape din greșeală. Caseta cu “Where You Been” avea o copertă de-a dreptul hidoasă și nu știu ce m-a împins să o cumpăr. Ascultasem Pixies și Sonic Youth cu plăcere, dar fără să devin neapărat vreun mare fan. În schimb, J Mascis și dinozauru’ lui junior m-au fascinat de-a dreptul. They got me, they did, they did!

Mascis, liderul trupei, este cu siguranță un personaj; o apariție muzicală, dar și vizuală aproape imposibil de ignorat (mă rog, cine se străduiește, poate, eu nu vreau). Au avut o carieră relativ scurtă, din 1985 până în 1997, dar cu un succes real.

În paralel, Lou Barlow, basistul, avea propriul proiect, Sebadoh. Recunosc infracțiunea poștală de a fi trimis bani cash în plic la Sub Pop, în 1994, ca să cumpăr cd-ul lor curent, “Bakesale” (cu o copertă care astăzi ar fi de incorectă politic încolo). Culmea, Sub Pop l-au și trimis, iar poșta română mi l-a și livrat. Iar “Skull” mai ascult și astăzi.

În 2005, Mascis și Barlow și-au rezolvat diferendele, iar Dinosaur Jr s-a reformat. Chiar cu mai mult succes decât înainte; cel mai nou album, “Farm”, din 2009, este și cel mai bine clasat în topuri (cel puțin alea americane) din toată istoria lor.


Delta și Spiritul

Printre prietenii mei se numără și o amică în dezacord (aproape) complet cu plăcerile mele muzicale. Dacă îi pun blues adoarme, dacă e heavy rock zice că e prea tare. Când i-am spus că primul album White Lies e ok, dar Sisters Of Mercy ascultam acum 20 de ani și sunau mai bine, a devenit ostilă.

Ieri am trăit minunea să cădem de acord. Pe ce? Niște copii californieni, Delta Spirit.

Delta Spirit - Paris, April 2009

Am dat peste ei aproape din greșeală. La Berkleemusic am avut norocul unui profesor care este marketing director la Rounder Records (Robert Plant, Allison Krauss, George Thorogood, Kaki King, niște Willie Neslon, niște Rush… d-ăștia). Uitându-mă pe site-ul lor (nu, nu mi-a dat note mai mari pentru asta) am dat peste ceva care îmi suna suspect de bine.

Cică-s indie rock, un amestec de rock și northern soul, dacă vă pasionează clasificările. După nume mă așteptam să fie ceva de blues (Wikipedia mi-a explicat că unul dintre ei a avut un unchi care avea o companie numită “Delta Spirit Taxidermy Station of North Central Alabama”).

N-a fost să fie blues, dar nici rău nu mi-a părut. “White Table” e de pe al doilea album al lor, “History From Below”, de anul trecut. Și mi-a sunat foarte în spiritul “Angel Dance” al lui Robert Plant. De pe “Band Of Joy”, tot de anul trecut.

Chestie de percepție personală și sincronicitate, dar delta spiritului e mare, avem loc cu toții. I-o fi vizitat spiritul deltei pe toți cetățenii implicați.


Ce am făcut joi seara

Păi am ieșit în oraș. Mai prin ploaie, mai prin noroaie, mai printre gropi…

După cum am spus de luni, cap compas Big Mamou, cântă Astero și Up To Eleven. Alt rock, post-grunge, etc etc, etichete sunt multe și destul de irelevante până la urmă.

Astero au fost o surpriză simpatică; postam și câteva poze, dacă ar fi ieșit vreuna din cele făcute orbecăind prin club.

Astero – Fără vină
Astero – Iac-așa

Up To Eleven sunt prieteni (oare ăsta e motivul pentru care au ieșit cât de cât vreo 2-3 poze?). Problemele tehnice par să-i urmărească, dar trupa e în evoluție, încearcă lucruri, au idei, bravo. Baftă!

All in all, m-am simțit bine, o să repet și la o dată ulterioară, cu siguranță.

Up To Eleven Up To Eleven Up To Eleven
    Photo: Adrian Coleașă
Up To Eleven – One Cent
Up To Eleven–Run Away