Nervosa – Agony
Postat: 22/06/2016 Înscris în: Muzică | Tags: agony, metal, nervosa, rock, thrash Un comentariuAgony, cel de al doilea album Nervosa, a apărut deja pe 3 iunie. Debutul, Victim Of Yourself (2014), a făcut destule valuri, iar așteptările au fost mari. Și nu au fost înșelate.
Photo by Laura Marie Anthony,
courtesy of Napalm Records
Comparația cu Sepultura este inevitabilă, dar au în comun doar țara de proveniență. Thrasherițelor de la Nervosa le lipsește multidimensionalitatea. dar asta nu este neapărat ceva rău.
Agony, înregistrat în Statele Unite, este un asalt în forță, cu pedala de accelerație apăsată. Își poartă cu mândrie influențele, care mie îmi sună mult mai teutonice decât americane. Kreator și Sodom, un vârf de cuțit de Slayer și două picături de Chuck, fetele sunt cu bibliografia bine studiată.
Celor cărora le place galopul și agresiunea continuă, le va plăcea și Agony, fără rezerve.
Problema sunt ceilalți, cei care și-ar dori eventual texturi, nuanțe, dinamici diferite… Ei riscă să fie dezamăgiți.
Dar aici intervine Wayfarer, piesa bonus care închide albumul. Poate o ciudățenie, poate un semn al altor lucruri ce vor urma, este un mariaj suspect de reușit de voce clean, influențe de heavy blues și un outro gospel-ish a capella. Îmi vine să spun thrash cu Janis Joplin, un experiment din care sigur aș fi vrut să aud mai mult.
Alianța Meshiaak
Postat: 21/06/2016 Înscris în: Muzică | Tags: alliance of thieves, meshiaak, metal, rock, thrash Un comentariuMeshiaak nu este un proiect nou, dar își așteaptă debutul de ceva vreme. Australia nu este cea mai cunoscută pepinieră de thrash, dar trupa fondată de Danny Camilleri (chitară/voce – 4ARM) și Dean Wells (chitară lead/voce – Teramaze) are șanse bune să facă mult mai vizibil acest continent pe harta genului.
Celor doi li s-au alăturat basistul Nick Walker și toboșarul John Dette (da, acel John Dette, trecut prin Iced Earh, Slayer, Testament și Anthrax), iar albumul de debut este anunțat pentru 19 august, la Mascot Label Group.
Alliance Of Thieves a fost lăudat deja ca evocând magia unor Ride the Lightning, Rust in Peace, South of Heaven și Burn My Eyes.
N-aș merge chiar atât de departe, dar acesta este spiritul albumului, un întoarcere reverențioasă, fără a fi umilă în vreun fel, la acest gen de spirit. Emoții delicate fac loc agresiunii și furiei, aranjamente complexe, pasaje epice și adâncimi lirice, toate se adresează ascultătorilor la diverse nivele. Distracție prietenească și violentă? A fost numit și așa și mi se pare că se potrivește.
În concluzie, cu siguranță merită ascultat, au rămas mai puțin de două luni până la lansare.
Ne-a părăsit Nick Menza!
Postat: 22/05/2016 Înscris în: Știri | Tags: metal, nick menza, rip, tobe Scrie un comentariuConform unor rapoarte bazate mai ales pe tweet-urile lui Dave Mustaine și ale fiului său Justis, Nick Menza a murit aseară, la 51 de ani, în timpul unui concert cu trupa sa OHM, la Baked Potato din Los Angeles. Cauza pare să fi fost o problemă cardiacă.
Nick a devenit cunoscut mai ales ca toboșar al grupului Megadeth, între 1989-1998 și în 2004, contribuind la albume clasice, precum Rust In Peace (1990), Countdown To Extinction (1992), Youthanasia (1994) și Cryptic Wings (1997).
După Megadeth, și-a urmat propriile proiecte, solo (Life After Deth, 2002) sau în alte trupe (Memorain – Reduced to Ashes, 2006).
Rust In Peace, Nick!
Jinjer live în Fabrica
Postat: 17/05/2016 Înscris în: Live | Tags: hardcore, jinjer, Live, metal, metalcore, progressive, rock Un comentariu“We have balls, we will get what we want.” Asta spunea Tatiana Shmayliuk într-un interviu prezent pe DVD-ul lor, Crowd Factory, asta a arătat din plin Jinjer pe 12 mai, în Fabrica. Și mai mult de atât.
O surpriză foarte plăcută de la ARTMania, seara a fost deschisă de Consequence și For My Sins, urmați de Cupola. Bulgarii sunt la al doilea album (Pandæmonium) și nu pot spune că mi-ar fi displăcut, deși nu au reușit să mă facă fan. Altfel, prestația lor a fost absolut corectă, prezența absolut ok, comunicarea cu sala prietenoasă, chiar dacă un pic poticnită.
Dar lumea venise pentru Jinjer și de asta au avut parte.
Pentru mine, ucrainenii sunt una dintre cele mai interesante trupe peste care am dat de destulă vreme încoace, iar Tatiana Shmayliuk este fără îndoială una dintre cele mai puternice și versatile voci feminine din metalul mondial.
Jinjer demonstrează din plin că a veni din Est nu este vreun impediment ca să reușești atâta timp cât ai ceva de spus și mai și știi să o faci. Amestecul lor de progresiv, metalcore, hardcore și tot ce au mai pus ei în rețeta personală este teribil de eficient, iar despărțirea de chitaristul Dimitriy Oksen nu pare să-i fi afectat, cel puțin la nivelul prestației live.
Două ore de agresiune, sofisticată dar nu mai puțin brutală, au trecut pe nesimțite și au lăsat doar sentimentul că toată lumea și-ar fi dorit și mai mult. Unde se vând biletele la următorul concert?
O galerie foto de la concert este disponibilă aici.
Hybernoid, o resurecție neașteptată
Postat: 18/02/2016 Înscris în: Muzică | Tags: death, doom, hybernoid, industrial, metal, rock, the last day begins?, underground Scrie un comentariuAnii ‘90 au avut o efervescență creativă aparte. Au apărut voci cu o identitate proprie extrem de clar definită, s-au făcut experimente muzicale, s-au amestecat genuri și s-au creat genuri noi…
Printre acele voci proaspete s-a numărat și o trupă din Bacup, Lancashire. Hybernoid repetau într-un hambar de fermă (la propriu) și aveau un stil care a pus în dificultate pe toți cei care au încercat să-l caracterizeze.
Amestecul de Cocteau Twins și Pitch Shifter, de New Model Army și Carcass, de hardcore punk, death, doom, industrial și trance, suna neașteptat, proaspăt și foarte interesant, iar albumul de debut, The Last Day Begins?, din 1994, a făcut valuri în underground-ul european. Inclusiv în Romania; am scris despre ei, i-am dat la radio și am avut chiar și un interviu live cu ei (de care văd că n-au uitat, din moment ce l-au trecut și în biografia oficială a trupei).
În total, Hybernoid au scos două demo-uri, un video, trei EP-uri 7’’, trei albume și au apărut pe zece compilații până la despărțirea finală (?), în 1999.
Fast forward în 2016 și iată că Xtreem Records (continuator de fapt și de drept al defunctului Repulse Records) au ales să re-editeze The Last Day Begins?, într-o variantă dublu-CD, ce conține atât albumul original, cele trei EP-uri și alte piese inedite din perioada respectivă.
Hybernoid spun că cele 15 minute de faimă le-au trecut de mult, dar cine știe? Iată că unii încă își amintesc de ei. Iar alții, ca mine, cred că au fost cu mult înaintea timpurilor lor.
Midnight Burst 