Horizon Of The Mute live @Hybrid
Postat: 20/05/2017 Înscris în: Live | Tags: atmosferic, doom, horizon of the mute, industrial, jani koskela, metal, rok Scrie un comentariuHorizon Of The Mute este unul dintre proiectele lui Jani Koskela, probabil cel mai de suflet. Turneul european din care a făcut parte show-ul de miercuri, 17 mai, a început în țările baltice, a continuat cu Slovacia și România și se va termina astăzi în Franța.
Photo by Adrian Coleașă
Horizon of The Mute este la antipodul mainstream-ului. Prin comparație, trupele doom și industriale pe care le citează ca influențe sau preferințe sunt de-a dreptul pentru mase.
Koskela crează un soundtrack al bizarului horror și funerar. Apocalipsa a trecut de mult și am rămas în teritorii bântuite de disperare, iar ceea ce așteaptă dincolo de orizont nu poate să ne lase decât fără cuvinte.
Dincolo de gotic, în straturi aspre împachetate în efecte atmosferice care atenuează din impactul penetrant al disonanțelor unui funeral doom industrial, se spun povești. Nu sunt drăguțe, nu sunt roz, nu sunt pentru oricine și solitudinea este asumată.
Photo by Anca Coleașă
Trobar Clus, albumul de debut, se referă direct la un stil obscur, complex și ermetic cultivat de trubaduri ai secolului XII.
Iar Jani Koskela reînvie o tradiție pierdută, trubadur modern, urmaș spiritual al gasconului Marcabru, singur pe drumurile pe care îl duce muzica și poveștile.
Iar cum s-a văzut seara găzduită de Club Hybrid, galeriile foto sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Monster Truck, live @Romexpo
Postat: 15/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 13 mai, 2017, blues rock, concert, cronica, hard rock, heavy blues, Live, monster truck, review, rock, romexpo, southern rock, stoner rock 2 comentariiMonster Truck au pornit din Hamilton, Canada, în 2009. Opt ani mai târziu, au ajuns și la Romexpo, sâmbătă, 13 mai.
Photo by Anca Coleașă
Joe Harvey (bas, voce lead), Jeremy Widerman (chitară), Brandon Bliss (clape) și Steve Kiely (tobe) au la activ 2 EP-uri, Monster Truck (2010) și The Brown EP (2011), și două albume, Furiosity (2013) și Sittin’ Heavy (2016).
Succesul a venit încă de la început, cu Seven Seas Of Blues, de pe The Brown EP, iar în 2013 câștigau premiul Juno (Grammy-ul canadian) pentru debut. O trupă ce muncește din greu, au cântat la Download, au deschis turneele unor Vista Chino sau Alice In Chains, iar piesele lor au ajuns deja în cele mai neașteptate locuri, de la jocuri (Sweet Mountain River pe Rocksmith 2014, Seven Seas Blues pe NHL 13 și Righteous Smoke pe NHL 17), la filme (Old Train în serialul Orphan Black) sau chiar pe terenurile de hochei (The Enforcer se cântă de fiecare dată când înscriu Toronto Maple Leafs).
Photo by Anca Coleașă |
Photo by Adrian Coleașă |
Sâmbătă, condiția de trupă de deschidere le-a permis doar un set restrâns, dar extrem de convingător. Asta pentru cei care nu îi știau deja. Aceștia erau destui (în definitiv, cu câteva excepții, oamenii veniseră pentru headlineri), dar mulți dintre ei au plecat convertiți.
Nu neapărat extrem de prolifici, marca lor de rock musculos este o fuziune de hard rock, stoner, southern și heavy blues. Un sunet amplu le permite să se simtă bine în spații largi și par predestinați pentru stadioane.
Why Are You Rocking a rămas o întrebare retorică, pentru că a dat un semnal instantaneu. Don”t Tell Me How To Live, The Enforcer, The Lion, She’s A Witch, Sweet Mountain River, Old Train… au luat pe sus un public poate surprins, dar care s-a bucurat vizibil de tot ceea ce primea. Și pe bună dreptate.
Când trec în teritorii precis definite, comparațiile se fac doar cu cei mai mari. For The People (pe care nu au cântat-o sâmbătă, deși este în setlistul lor obișnuit) merită oricând să fie în catalogul Lynyrd Skynyrd, iar For The Sun și-ar fi dorit-o cu siguranță Free sau Bad Company dacă ar mai fi cântat astăzi.
Photo by Adrian Coleașă
Monster Truck fac parte din acea specie rară de trupe pur live. Oricât de bine ar suna ce înregistrează (și sună foarte bine), live lucrurile se amplifică exponențial. Sunt născuți pentru scenă, este mediul lor natural, o iau în stăpânire și nu îi mai dau drumul.
Sunt o trupă tânără, foarte puternică și extrem de dornică. Dornică de afirmare, dornică de a-și prezenta muzica în fața cât mai multor oameni, dornică pur și simplu să cânte și să se simtă foarte bine în timp ce fac asta.
Sunt gata să pariez că data următoare îi vom vedea ca headlineri, nu în deschiderea vreunei alte trupe, galonate, dar aflate la ora albastră a carierei. Pentru că pot și pentru că merită!
PS: Când am plecat, imediat după ce au terminat de cântat, stocul lor de viniluri era deja epuizat, iar restul de merch era în pericol iminent. O fi și ăsta un semn.
PPS: Galeriile foto sunt disponibile atât pe pagina Midnight Burst (aici și aici), cât și pe paginile fotografilor (aici și aici).
Joan Osborne live @Hard Rock Café Bucharest
Postat: 09/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 6 mai, blues, concert, country rock, cronica, folk, hard rock cafe, joan osborne, Live, r&b, rock, sings the songs of bob dylan Scrie un comentariuJoan Osborne este cunoscută la noi mai ales pentru One Of Us, un hit major de pe cel de-al doilea album al său, Relish (primul pentru un major). Șapte nominalizări la Grammy, un album triplu-platină și a părut să dispară, cel puțin pentru noi, din fața televizoarelor puse pe MTV. Dar partea cea mai interesantă a carierei ei de-abia începea și asta am putut vedea sâmbătă seara în Hard Rock Café.
Oprirea de la noi (prima vizită în România) a făcut parte din turneul Joan Osborne Sings The Songs Of Bob Dylan, ocazie de a promova albumul cu același titlu, realizat în urma unei campanii de crowdfunding pe PledgeMusic.
Photo by Adrian Coleașă
Joan Osborne este un artist de o simplitate extrem de sofisticată și foarte direct. Personalitatea ei îi permite tururi de forță multi-gen, de la muzica pop (etapă depășită de mult), la soul (turneele în care i-a însoțit pe Funk Brothers, trupa de casă Motown), country și blues, la colaborări cu The Dead, Phil Lesh sau participarea în Trigger Hippy, trupă inițiată de Steve Gorman, toboșarul Black Crowes.
Admirația ei pentru Dylan este depășită doar de cea pentru Walt Whitman (pe care îl citează ca sursă principală de inspirație atunci când scrie), iar albumul curent este un proiect dorit de mai bine de două decenii, pe când prelua Man In The Long Black Coat pe Relish.
Photo by Anca Coleașă
Ceea ce am văzut sâmbătă seara a fost mai mult decât o selecție de coveruri Dylan, în variante foarte personale. Da, am avut parte de o mulțime de hituri, de la Quinn The Eskimo (atât de cunoscută în varianta Manfred Mann ca aproape am și uitat a cui e) în deschidere până la Knockin’ Heaven’s Door la final, trecând prin Don’t Think Twice It’s Alright sau Highway 61 Revisited. Dar am avut și Shake Your Hips (un cover Slim Harpo prin care am redescoperit-o pe Bring It On Home din 2012) sau Born To Be Loved al Lucindei Williams.
Joan Osborne a fost pentru mine sâmbătă seara o chintesență a ceea ce se numește Americana, un ambasador real, sensibil și extrem de comunicativ într-o manieră foarte sobră, dar emoționantă. Susținută excepțional de potrivit de clapele lui Keith Cotton și chitara lui Jim Boggia (el însuși un compozitor recunoscut, co-autor al unui hit de top, Glory), Osborne a reușit să aducă pe scenă un sentiment extrem de familiar oricui a avut experiența americană, a reușit să fie o reprezentare a esenței profunde a acestei țări cât un continent.
În maniera protestatară a lui Dylan a avut un scurt discurs apologetic pentru ceea ce se întâmplă acum în Statele Unite, ca și felicitări pentru propriile noastre manifestări de protest, primite cu urale și aplauze. Doar a cântat și Masters Of War, nu? Departe de teatralitatea unui Bono, a fost mult mai aproape de tonul unui activist angajat.
Iar seara s-a terminat cu un bis obligatoriu. One Of Us a fost un moment de geniu al lui Eric Bazilian, la fel de actual astăzi ca și în 1995.
Cum am văzut noi concertul? Mărturiile sunt în galeria foto de aici.
Adrian Coleașă
Guest Metal Night 2.0 @Fabrica
Postat: 01/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 21 aprilie 2017, between colors, concert, cronica, fabrica, frantic amber, guest metal night 2.0, Live, metal, pokerface, rock, sunless sky Scrie un comentariuVineri, 21 aprilie, s-a desfășurat în Fabrica încă un eveniment semnat Guest. Guest Metal Night a ajuns la a doua ediție iar nivelul a rămas la fel de ridicat.
Iar dacă anul trecut i-am văzut pe AlithiA, Sulphur și Vulture Industries, această a doua ediție, mult mai eclectică, i-a adus pe scenă pe Between Colors, Sunless Sky, Pokerface și Frantic Amber.
Photo by Anca Coleașă
Between Colors sunt un exponent al modern metalului melodic foarte în vogă în acest moment și pe bună dreptate.
Cu un album în palmares, M.A.D., se îndreaptă în marș accelerat spre lucruri mai mari și mai bune.
Photo by Adrian Coleașă
Sunless Sky au demonstrat încă o dată diferența de abordare a trupelor americane față de cele europene. Power metalul lor foarte reminiscent Maiden nu este cea mai originală rețetă din carte, dar showul a fost solid, energic, asumat și foarte profi.
Cel de al doilea album, Doppelgänger, a apărut la începutul lui aprilie.
Photo by Adrian Coleașă
Rușii de la Pokerface au deja o istorie concertistică bogată în deschidere la nume mari, experiența se simte, se simt și ei foarte bine pe scenă, iar muzica lor ce atinge pe alocuri teritoriul unor Arch Enemy nu e lipsită de interes. Nu toți vocaliștii sunt la fel de eficienți făcând și growl și voce clean, dar a fost alegerea lor sau poate Lady Owl a avut doar o seară mai proastă.
Acum lucrează la al treilea album și revenirea lor în România se va produce în curând.
Photo by Anca Coleașă
Frantic Amber au fost headlinerii serii și și-au meritat din plin poziția pe afiș.
Faptul că e o trupă (aproape) all-female e prea puțin important, ca și componența multinațională. Livrează un death melodic ca la carte, cu reverențele de rigoare către maeștrii genului, dar mergând pe propriul lor drum, într-o nișă muzicală generoasă, cu potențial și de mare impact.
Maturitatea se simte (trupa există din 2008, chiar dacă au doar un EP și un album până acum), succesul a început să le zâmbească deja din 2012 încoace, mă aștept la multe vești bune de la ele.
Una peste alta, încă o seară foarte bună organizată de Guest, extrem de entertaining pentru cei prezenți și o altă pierdere pentru eternii absenți.
Despre participarea la concerte în orașul București este o altă discuție, dar e ciudat și cel puțin trist că fanii autodeclarați nu se deranjează să-și susțină trupele preferate. Poate vor fi mai fericiți când aceste trupe nu vor mai avea cântări în oraș și vor trebui să se deplaseze prin țară după ele.
Mă îndoiesc că o vor face, singurele pasiuni pe care le observ par să fie să fie declarațiile sforăitoare și judecățile de valoare la a cinșpea mână la o bere proastă.
Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.
Adrian Coleașă
Gianna Nannini a revenit în București
Postat: 01/05/2017 Înscris în: Live | Tags: 2017, 27 aprilie, concert, cronica, gianna nannini, hitstory tour, Live, pop rock, rock, sala palatului Scrie un comentariuCea mai rock dintre artiștii pop italieni, Gianna Nannini, a revenit în București joi, 27 aprilie, pe scena Sălii Palatului.
Albumul dublu Hitstory a apărut la sfârșitul lui 2015 și are deja două ediții (cea originală și cea de turneu), iar concertul de la noi a fost cel care a încheiat turneul de promovare.
Photo by Anca Coleașă
La 62 de ani, starul european descoperit de cei mai mulți români cu ocazia campionatului mondial de fotbal din 1990, își păstrează în continuare o relevanță cu mult dincolo de Notti Magiche/Un estate italiana a lui Giorgio Moroder.
Hitstory nu este doar o compilație de hituri, ci aduce și material nou și cam așa se prezintă și show-ul de aproape două ore.
Evident hiturile esențiale nu au lipsit, începând cu America (lansat în 1979) și incluzând chiar și un cover precum Volare, într-o surprinzătoare variantă heavy foarte pasiv-agresivă.
Sala Palatului a fost în picioare aproape de la început, sunetul a fost impecabil, așa cum nu am auzit niciodată în acest loc blamat de mulți (deci se poate, depinde doar cine îl face), iar show-ul și-a meritat apelativul (devenit clișeu în multe alte ocazii) de incendiar.
Photo by Adrian Coleașă
Nannini a fost starul prentru care au venit toți, dar a fost susținută de o trupă de concert de cel mai înalt nivel, Condusă de Davide Tagliapietra (fiul lui Aldo Tagliapietra, muzician de rock progresiv, fost component Le Orme), un chitarist subtil dar cu o prezență impactantă, și incluzând un monstru al tobelor precum Thomas Lang (pe care l-am văzut ultima oară în București cu Paul Gilbert, la Hard Rock Café), Red Rock Strings au asigurat o fundație excepțională pentru o seară magică pentru cei mai mulți dintre participanți.
Pe 27 octombrie urmează să apară un album nou, ce va fi probabil urmat de un alt turneu de promovare. Cu siguranță toți cei prezenți joi își doresc să poposească iarăși în București.
Iar galeria foto a începutului de seară este disponibilă aici.
Adrian Coleașă
Midnight Burst 