Negură Bunget semi-acustic la Presa Pub

The hardest working band este un premiu pe care nu îl acordă nimeni dar pe care Negură Bunget l-ar merita cu prisosință, iar unul dintre ultimele concerte ale anului în București i-a avut ca protagoniști.

15590663_337330256649941_8078170442604005027_n

Photo by Anca Coleașă

Presa Pub a fost o gazdă primitoare pentru cea de-a 65-a ediție Metal Under Moonlight, deschisă de Downfall (și ei o trupă harnică).

Într-o atmosferă de-a dreptul intimă, Negură au desfășurat o premieră, un concert semi-acustic, din turneul aniversar ce le marchează două decenii de activitate, cu un setlist ce a cuprins tot acest interval de timp.

Îmi este greu să scriu despre ei fără superlative și nici nu văd de ce aș face-o. 2016 a adus un album nou excelent și concerte în toată țara, bașca Europa.

2017 va însemna, cel puțin concertistic, mult mai mult decât până acum, iar Negură și-au câștigat de mult (de facto) titulara onorantă de ambasadori internaționali ai scenei românești. Sunt la un nivel (nu doar muzical) perfect comparabil cu ceea ce se întâmplă pe scene mult mai dezvoltate. Chiar mai mult, au ajuns la acest nivel în pofida stării scenei locale, deci cu atât mai mult merită toate laudele.

Cei care au ales să participe la această seară au fost inspirați, cu siguranță, și au marcat un eveniment greu repetabil cu una dintre cele mai interesante trupe din istoria relativ scurtă a rock-ului autohton. Nu pot decât să mă bucur că am fost acolo.

Iar despre cum s-a văzut din public, în pofida cvasi-beznei voluntare din sală, puteți arunca un ochi aici.


Cred Că Sunt Extraterestru în club Control

Și a fost duminică, 11 decembrie 2016, club Control. Ultimul concert Guest al anului i-a avut ca protagoniști pe Cred Că Sunt Extraterestru.

Cred Că Sunt Extratrestru, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Deschiderea a fost asigurată de Chill D (“beat-uri și peisaje”, chiar la propriu), foarte în ton cu locația și audiența.

Înființați doar de aproximativ un an și jumătate, CCSE și-au creat rapid o identitate proprie și un public fidel. astfel încât clubul a fost plin într-o seară de duminică.

Cred Că Sunt Extratrestru, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Nu am simțit vreun moment nevoia vreunei paralele  sau perpendiculare cu Subcarpați, CCSE sunt altceva și nu cred că a cineva dintre cei prezenți a avut vreo îndoială. Oamenii știau textele, au cântat cu ei, au dansat și în general s-au simțit foarte bine.

Pentru mine, ocazia de a-i vedea a fost o premieră. Dincolo de clipuri și ce mai apucasem să văd înainte de show, surpriza (mea) a venit dinspre momentele cu savoare de RATM, care par să-i prindă mai bine decât aș fi crezut.

Una peste alta, neofit sau convertit, mă îndoiesc că a plecat cineva nemulțumit, nefericit sau plictisit, De urmărit!

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


LLNN live în Control

Sâmbătă, 10 decembrie 2016, club Control. Guest a recidivat cu unul dintre ultimele concerte ale anului, danezii de la LLNN, cu Ștefan Panea (Environments) în deschidere.

Ștefan Panea, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Noisy ambient în deschidere, proiecții vizuale și un soundtrack pentru orice scenariu își putea imaginea oricine dintre cei prezenți, cam astea au fost coordonatele prezenței lui Ștefan Panea. A început brusc, s-a terminat la fel, fără explicații, oferind doar posibilitatea experienței momentului.

LLNN, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

LLNN vin din Copenhaga, formați în 2014, după ce The Pyske Project și-au încetat activitatea de 15 ani. Toboşarul Rasmus G. Sejersen şi chitaristul Christian Bonnesen au pus bazele trupei, iar iunie 2016 a adus primul album, Loss, apărut la Pelagic Records.

Între depravare senzoială și deprivare, toată seara a pendulat între cele două extreme. Mașina de fum a funcționat la maximum, parte a vizualului unei atmosfere potrivite peisajului dezolant creat de post-metalul / post-hardcore-ul celor de la LLNN. Dezolant, post-apocaliptic, dark, heavy, experiența live este la un alt nivel decât ceea ce transpare din înregistrări. O experiență completă.

Galeriile foto ale serii sunt disponibile aici și aici.


The Jimmys live @Hard Rock Café Bucharest

Când auzi Wisconsin te gândești la multe (eventual produse lactate și polca), dar nu neapărat la blues. Și totuși genul este atât de bine încrustat în ADN-ul american încât proveniența lui nu mai poate fi o surpriză, din orice colțișor al țării ar proveni.

The Jimmys live, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

The Jimmys sunt veterani ai scenei. Conduși de Jimmy Voegeli, fiecare dintre cei șapte membri ai grupului au în spate câte un CV impresionant. Au luat multe premii, împreună și separat, iar lista celor cu care fiecare dintre ei a împărțit scena (sau studiourile de înregistrări) se citește ca un whos who al aristocrației bluesului (și nu numai) – de la Hubert Sumlin, Joe Bonamassa, Greg Koch, Luther Allison, Buddy Guy până la Georgia Satellites, Glenn Miller Orchestra, Los Lobos sau The Temptations.

Pe 25 noiembrie a avut loc la Hard Rock Café primul lor concert în București, organizat de revista Sunete

Primul concert în București, dar în nici un caz primul în România, seara a fost și prilejul lansării celui mai nou album al trupei, Live In Transylvania, înregistrat anul trecut la festivalul de blues de la Sighișoara.

Pe scenă au urcat Jimmy Voegeli (clape, voce), Perry Weber (chitară, voce), Mauro Magellan (tobe), Johnny Wartenweiler (bas), Pete Ross (saxofon), Darren Sterud (trombon, voce) și Mike Boman (trompetă).

15284074_326663144383319_9032795615966845067_n

Photo by Anca Coleașă

The Jimmys au marele noroc de a număra în rîndurile lor trei compozitori, astfel că cea mai mare parte a setului este material original. Secția de suflători adaugă un ingredient sonor aparte și le permite să abordeze absolut orice doresc – blues, r&b, soul, cu incursiuni în fuziune de jazz (au avut momente când m-au dus cu gândul la Chicago și nu cred că e puțin lucru)…

Dacă setul lor este extrem de solid, mai impresionantă este prestația scenică. Soundtrack-ul unei seri pline de antren și voie bună, The Jimmys se simt foarte bine pe scenă și au ca misiune să ne facă să ne simțim bine în sală. Misiune îndeplinită cu brio!

The Jimmys se simt foarte bine și în afara scenei, amestecându-se printre fani de îndată ce show-ul s-a terminat; fără fițe, extrem de simpatici și deschiși, bucuroși că i-au făcut pe oameni să se simtă bine.

Din București au plecat direct către Brașov Jazz & Blues Festival. Semn bun zic. Dacă lor le place la noi și publicul nostru pare să-i fi adoptat, deci sper să-i revedem în curând.

Iar despre cum s-a văzut seara, în galeriile foto publicate aici și aici.


Battle Of The Bays 2016 – Episodul București

ExodusTampa Bay Florida vs West Coast Bay Area? Battle Of The Bays, evident, că doar n-or fi floricele în plete.

Trei nume grele, bine înrădăcinate în genurile lor respective (Prong, Exodus și Obituary) și un nume nou-nouț, o privire spre viitor (King Parrot) pe un afiș ce nu putea decât să aducă public. Iar cortul de la Arene a fost bine garnisit cu spectatori.

King Parrot live în București, by Anca Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Australienii de la King Parrot au avut o prestație foarte… australiană – ireverențioasă, energică, vizual foarte hardcore (ce le-or fi punând în apă de nu pot să-și țină pantalonii pe ei, de la Angus încoace?), iar auditiv un amestec de grind, thrash, sludge și hardcore punk. Cât de hardcore? Cam cât să-i placă lui Phil Anselmo, care să-i semneze la Housecore Records și să le fie co-producător la ultimul album, Dead Set.

Au plăcut și au setat nivelul foarte sus din start.

Prong live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Prong este cu siguranță una dintre cele mai neapreciate trupe care au făcut istorie. Înființată de Tommy Victor în 1986 (pe când era sunetist la CBGB), au fost întotdeauna dificil de catalogat, deși rețeta lor de industrial, hardcore punk, crossover thrash și tot ce au mai pus în ciorbă de-a lungul timpului, asezonată cu firul melodic catchy mereu prezent părea destinat să-i trimită direct în stratosferele starurilor rock.

Într-o oarecare măsură asta s-a și întâmplat. Nu e puțin ca indivizi precum Trent Reznor (Nine Inch Nails) sau Jonathan Davies (Korn) să te citeze ca influență majoră. Din punctul meu de vedere ar fi meritat să aibă cel puțin notorietatea unor Ministry, dar nu cred că factorul de succes comercial a contat vreodată foarte mult în ecuația Prong.

Pe scenă Tommy Victor a arătat din plin de ce este cine este, cu vitalitatea unui cetățean care ar fi avut pe jumătate vârsta lui. Sper să revină ca headlineri, postură pe care o merită din plin.

Ah, și au un album nou-nouț, X-No Absolutes. Merită ascultat cu siguranță.

Exodus live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Adrian Coleașă

Exodus sunt legende thrash necontestate. Fără a avea profilul celor din The Big Four, au fost mereu unul dintre cele mai solide nume ale genului. De fapt, dacă e să fim cinstiți, existau deja și cântau de vreo doi ani când Lars Ulrich de-abia se apuca de treabă. Așa că poate e cazul să reanalizăm cine sunt fondatorii genului.

Steve Souza este cel care a părăsit trupa Legacy în 1986 pentru Exodus, nu înainte de a le aduce un un alt vocalist. Înlocuitorul se numea Chuck Billy, Legacy s-au transformat în Testament și restul este istorie.

Nu am avut parte pe scenă de Gary Holt, dar mă îndoiesc să-i fi simțit cineva lipsa. De la Bonded By Blood până la Blood In, Blood Out, am avut parte de o trecere în revistă a catalogului Exodus, într-o formă mult mai bună decât mi-i aminteam de acum patru ani, de la OST Fest.

Obituary live în București, by Adrian Coleașă 2016

Photo by Anca Coleașă

Obituary este trupa fraților Tardy, fără nici o umbră de îndoială. Plus Trevor Peres, dar el este doar un frate adoptiv din familia fondatorilor trupei.

Tot fără nici o umbră de îndoială, cei mai mulți dintre spectatori venisră în primul rând pentru ei și nu cred că au plecat dezamăgiți.

Mare parte a setlistului a provenit din Slowly We Rot (dacă ar fi produs doar acest album ar fi rămas oricum în istoria death metalului), dar s-a întins până la Inked In Blood.

Oricum seara a avut mai mult alura unui mini-festival, iar Battle Of The Bays se poate înscrie liniștit pe lista scurtă a turneelor extrem de solide de anul acesta.

Cât despre cum s-a văzut seara, puteți arunca o privire în galeria foto publicată aici.